• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-06 15:35:27
  • Sursa:
Agentia de Mediu nu a inregistrat depasiri ale radioactivitatii in Romania. Ce statie va semnala prima un accident nuclear in Ucraina Imagine

Niciuna dintre Staţiile de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului nu indică depăşiri ale radioactivităţii în România, pe fondul conflictului din Ucraina, anunță preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului. La nivelul UE există un sistem comun de avertizare în timp real, la care sunt conectate toate țările membre.

Șeful Agenției pentru Protecția Mediului a explicat joi că, în cazul unui accident nuclear în Ucraina, primele semne de radioactivitate vor fi înregistrate de Staţia de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului (SSRM) de pe Vârful Toaca, din Munţii Ceahlău, aflată la 1.904 metri altitudine, care este cea mai apropiată de graniţa de nord a României.

Potrivit statisticilor, în acest punct au fost detectate primele semne de radioactivitate şi în cazurile accidentelor de la Cernobîl  (1986) şi Fukushima (2011).

„Avem nouă Staţii de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului (SSRM) care funcţionează cu program de 24/7, care se află la Toaca, Babele, Cernavodă, Constanţa, Bechet, Craiova, Piteşti, Iaşi şi Cluj, fiind extrem de relevante în situaţii precum cea de acum, în care se vorbeşte despre un posibil incident la Centrala Nucleară de la Zaporojie, din Ucraina. Din toate acestea, prima care va înregistra date relevante este cea de pe Vârful Toaca, din judeţul Neamţ, pentru că aceasta este cea mai apropiată de graniţa cu Ucraina şi se află la cea mai mare înălţime. Potrivit specialiştilor noştri, aceeaşi staţie a dat alarma şi în cazurile accidentelor de la Cernobâl şi Fukushima. O altă staţie extrem de importantă, aflată, de asemenea, la mare înălţime, este cea de la Babele, din Munţii Bucegi. În prezent, niciuna din staţiile SSRM nu indică depăşiri”, a spus preşedintele ANPM, potrivit unui comunicat al instituţiei, preluat de Agerpres.

Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului (RNSRM) funcţionează cu un număr de 37 de Staţii de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului (SSRM), care asigură monitorizare continuă, 24/7, laboratoare aflate în structura organizatorică şi administrativă a Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului, cu Laboratorul Naţional de Referinţă Radioactivitate (LNRR), aflat în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, coordonatorul din punct de vedere tehnic, ştiinţific şi metodologic al RNSRM, precum şi cu 86 de staţii automate de monitorizare a debitului dozei gama absorbite în aer.

„Ţinem continuu legătura cu reprezentanţii Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, respectiv cu factorii de decizie naţionali din domeniu (CNCAN, MApN, MAI - IGSU, etc.) şi orice modificare în valorile înregistrate este comunicată în timp real, iar la fel se va întâmpla şi în cazul unui accident la Centrala Nucleară de la Zaporojie, din Ucraina”, a subliniat Păştinaru.

Potrivit Directorului General al Direcţiei Generale Monitorizare a ANPM, Corina Lupu, supravegherea radioactivităţii include: monitorizarea radioactivităţii mediului prin analize imediate, de screening, în scopul depistării rapide a unor creşteri semnificative a radioactivităţii; determinarea radioactivităţii artificial beta globale, prin remăsurarea probelor după 5 zile de la prelevare; determinarea radioactivităţii descendenţilor radonului şi toronului, în scopul interpretării corecte a rezultatelor măsurătorilor imediate şi la evaluarea radioactivităţii naturale, respectiv analize beta şi gama spectrometrice.

„La nivelul Europei, Comisia Europeană a instituit un sistem de avertizare/alarmare în timp real, EURDEP. Raportarea către CE a datelor de radioactivitate monitorizate de reţeaua proprie a fiecărei ţari este o obligaţie stabilită prin articolul 35 din Tratatul EURATOM. Datele de screening produse de RNSRM sunt raportate permanent pe această platformă, iar datele provenite de la analizele întârziate sunt raportate către baza de date a CE (REMdb), sub forma raportului anual de ţară. Datele raportate către EURDEP sunt incluse şi în reţeaua globală dezvoltată de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, IRMIS (International Radiation Monitoring Information System)”, a explicat Corina Lupu.

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică „neidentificată”, a anunţat vineri armata sud-coreeană, în contextul temerilor privind un nou test nuclear al Phenianului.

Economie 2022-10-28 09:18:34

Memorandumul iniţial privind accederea Românei la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) va fi depus, joi, la Paris, anunţă premierul Nicolae Ciucă.

Economie 2022-12-14 13:25:12

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat, miercuri, la Antena 3 CNN, că Acordul privind aderarea României la Schengen aerian nu e niciun fel de umilinţă, iar verificările care vor fi făcute în aeroporturile din România sunt ceva firesc. „Eu ultima dată în decembrie am fost oprit pe aeroportul din Larnaca, culmea este că unul dintre poliţiştii Frontex de pe aeroport era român”, a spus eurodeputatul.

Economie 2024-01-10 15:13:58

Relațiile dintre președintele rus Vladimir Putin și guvernatorul Ceceniei Ramzan Kadîrov s-au înrăutățit în ultimele luni, potrivit publicației independente iStories, care citează actuali și foști ofițeri ai Serviciului Federal de Securitate (FSB), un jurnalist din Caucazul de Nord și activiști pentru drepturile omului.

Economie 2025-03-28 14:43:47

Asociația Sexul vs. Barza, un ONG care face educație sexuală pentru adolescenți, a condamnat gestul primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, care s-a adresat cu apelativul „păpușă” unei adolescente însărcinate. Fata se afla în centrul pentru minori „Cireșarii”, acesta fiind în subordinea primăriei.

Economie 2023-07-19 16:09:17

O femeie a fost prinsă în flagrant în judeţul Constanţa după ce a furat bijuteriile unei femei de 76 de ani sub pretextul că doreşte să i le descânte. Alături de femeie mai sunt cercetaţi şi doi bărbaţi care ajutau. Poliţiştii au stabilit că cei trei au comis mai multe fapte similare în acelaşi mod.

Economie 2024-07-03 18:04:19

Poliția din China a salvat aproximativ 1.000 de pisici dintr-un camion care se îndrepta spre un abator, a informat presa afiliată statului, eliminând astfel o parte dintr-un lanț de comerț ilicit care vinde în mod fraudulos carne de felină susținând că e carne de porc sau oaie și stârnind preocupări serioase, atât din punct de vedere al protecției animalelor, cât și privind siguranța alimentelor, transmite CNN.

Economie 2023-10-26 10:30:06

Rusia a actualizat lista statelor ''neprietenoase'' și a adăugat încă cinci țări, respectiv Grecia, Danemarca, Slovenia, Croaţia şi Slovacia.

Economie 2022-07-22 13:16:14