În plus, un alt echipament de mare capacitate urmează să fie pus în funcţiune în cursul zilei de joi.
„În total, puterea suplimentară asigurată de cele 6 noi echipamente este de 2.270 KW”, precizează reprezentanţii CNAB.
Prestatorul de servicii de mentenanţă pentru sistemul de aer condiţionat al aeroportului a fost penalizat în total, până în prezent, cu suma de 2.389.403 lei, pentru nerespectarea condiţiilor contractuale.
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au amendat cu 10.000 de lei Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti, pentru că sistemul de ventilaţie din Aeroportul Internaţional Henri Coandă nu funcţiona şi au cerut ca această problemă să fie rezolvată în 48 de ore.
Echipele de control au stabilit că temperatura ajungea la 31 de grade în zonele terminalelor Plecări şi Sosiri.
