• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-04 21:12:08
  • Sursa:
Adunarea Generala a ONU se intruneste in sesiune de urgenta pentru Ucraina Imagine

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi-a programat, începând de lunea viitoare, o sesiune de urgenţă pentru a dezbate anexarea de către Rusia a patru regiuni din estul Ucrainei. O scrisoare privind decizia a fost trimisă, marţi, tuturor celor 194 de state membre ale ONU.

Adunarea va vota o rezoluţie prin care condamnă acţiunile Rusiei, arată surse diplomatice ale dpa, citat de Agerpres. Nu este clar dacă votul va avea loc luni sau nu, având în vedere numărul mare de vorbitori prevăzut.

Vinerea trecută, Rusia a făcut uz de dreptul de veto în Consiliul de Securitate, unde are statut de membru permanent, pentru a bloca un proiect similar de rezoluţie. China, India, Brazilia şi Gabonul s-au abţinut.

Din Consiliu - cel mai puternic organ al ONU - fac parte 15 state, dintre care cinci sunt membre permanente (SUA, Rusia, China, Regatul Unit şi Franţa) iar zece primesc mandate nepermanente, prin rotaţie.

În Adunarea Generală se aşteaptă condamnarea cu o largă majoritate a Rusiei, însă rezultatul va fi raportat la două precedente: în martie, Adunarea a condamnat cu 141 de voturi invadarea Ucrainei de către forţele ruse, iar în 2014, după ce Rusia a anexat Crimeea, 100 de state membre au susţinut o rezoluţie care a insistat asupra integrităţii teritoriale a Ucrainei.

În perioada premergătoare alegerilor, Donald Trump a făcut un apel pentru adepții săi: „Pentru toți cei care vor să salveze TikTok în America... votați Trump!”, a postat președintele ales pe contul său Truth Social, în septembrie. De atunci, el a lucrat pentru a-și respecta angajamentul.

Economie 2025-01-18 07:00:10

Antieuropenii, extremiștii, „suveraniștii” și neofasciștii de toi soiul se dau în vânt după argumentul conform căruia Uniunea Europeană este o instituție greoaie și ineficientă din cauza mecanismului rigid, unanimist, prin care se adoptă deciziile. Pe de altă parte, în aceste zile, când statele din nucleul istoric al UE (între care Germania, Franța, Italia, Spania, Olanda, Belgia etc) propun o soluție logică pentru eficientizarea mecanismului decizional al Uniunii, vom vedea aceiași agitatori „suveraniști” apărând cu patos tocmai principiul veto-ului absolut – chiar și când acesta este nerezonabil, politicianist și distructiv pentru interesele UE și ale statelor membre.

Economie 2023-12-19 20:35:38

„Ce ar trebui să facă România ca să nu-i mai fugă condamnații?”, o întrebare la care răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu.

Economie 2023-11-30 20:53:23

Noul premier al Slovaciei, social-democratul Robert Fico, a anunţat joi încetarea livrărilor de arme către Ucraina şi limitarea sprijinului acordat ţării vecine la "un ajutor umanitar şi civil", transmite AFP. "Considerăm ajutorul pentru Ucraina doar un ajutor umanitar şi civil, nu vom mai furniza arme Ucrainei", a declarat Fico, a doua zi după numirea sa în fruntea unui guvern de coaliţie asociat cu un partid de extremă dreapta prorus.

Economie 2023-10-26 12:51:14

În ședința BPN, primvicepreședintele PNL, Dan Motreanu, le-a prezentat colegilor un sondaj realizat de INSCOP la comanda PNL, au precizat surse participante la ședință pentru digi24.ro.

Economie 2023-04-06 12:31:22

Zborurile internaţionale către şi dinspre aeroportul internaţional din Damasc vor fi reluate marţi, după ce au fost suspendate în decembrie odată cu ofensiva rebelilor încheiată cu înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, a anunţat sâmbătă agenţia de presă siriană Sana.

Economie 2025-01-04 18:12:31

Joi, 3 aprilie 2025, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 30 martie, Loteria Română a acordat 26.448 de câștiguri în valoare totală de peste 34 milioane de lei. 

Economie 2025-04-05 18:52:11

Digi24 devine prima televiziune care filmează pe unul dintre cele mai mari portavioane ale armatei Statelor Unite ale Americii, USS „George H. W. Bush”. Alexandra Dinu și Claudiu Ristea sunt alături de militarii americani, pe Marea Mediterană, și au transmis imagini, în premieră, cu exercițiile pe care NATO le face acolo. Putem vedea cum sunt lansate avioanele de luptă de pe mare și cum se pregătesc aliații să facă față unui atac venit din partea Rusiei.

Economie 2022-10-18 10:09:52