Adrian Nastase va afla peste doua saptamani daca va fi eliberat conditionat

Adrian Nastase va afla peste doua saptamani daca va fi eliberat conditionat Imagine

Pe 21 august este termenul fixat de instanță pentru judecarea definitivă a contestației  procurorilor la decizia intanței de eliberare condiționată. Adrian Năstase ceruse eliberarea după ce a executat puțin peste o treime din pedeapsa hotărâtă în urma contopirii de către CAB București – 4 ani și 6 luni de închisoare.

Procurorii spun că nu există dovezi temeinice de îndreptare a condamnatului şi că aprecierile comisiei de eliberare condiţionată din penitenciar sunt doar formale.

În contestaţia depusă la Tribunalul Ilfov, anchetatorii spun că lucrările ştiinţifice pe care Adrian Năstase le-a scris în timpul detenţiei şi care au contat atunci când s-a decis eliberarea condiţionată nu sunt atestate.

Procurorii consideră şi că Adrian Năstase a stat prea puţin în închisoare în comparaţie cu infracţiunile de corupţie pe care le-a săvârşit.

Judecătoria Sectorului 4 a aprobat, pe 23 iulie, cererea de eliberare condiţionată a fostului premier, după ce, cu o lună înainte, Curtea de Apel Bucureşti îi adăugase un spor de şase luni de închisoare prin contopirea pedepselor din dosarele Zambaccian şi Trofeul Calităţii.