„Cred că cel mai important este să îi multumim tatălui nostru, vorbesc de mine și de Mihnea, pentru felul în care ne-a crescut, educația pe care ne-a dat-o. Sperăm ca marți să primim o veste bună și după aceea tata să se întoarcă cât mai repede acasă și să servim cu toții, acasă, tortul”, a spus Andrei, fiul cel mai al lui Adrian Năstase.
Familia fostului premier urmează să-l viziteze pe Adrian Năstase în închisoare. Andrei Năstase a anunțat în urmă cu câteva zile despre acest lucru, atunci când și-a văzut tatăl la Curtea de Apel, când Adrian Năstase a fost adus în fața judecătorilor pentru înfățișarea legată de un spor de pedeapsă pe care îl cer procurorii DNA.
Andrei Năstase a spus atunci că regretă faptul că tatăl său celebrează această zi după gratii.
De altfel, Ion Cazacu, avocatul lui Adrian Nastase, a declarat vineri că fostul premier a mai scris o carte în închisoare și, pe lângă aceasta, mai are în lucru încă una.
Fostul prim-ministru a fost condamnat de două ori la închisoare cu executare, în dosarele „Zambaccian” și „Trofeul Calității”.
