• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-01 20:24:09
  • Sursa:
Adrian Caciu: Pensiile vor creste in 2023 cu mai mult de 5 la suta, cat prevedea legea in 2021 Imagine

Ministrul finanțelor, Adrian Câciu, a dat asigurări, joi, la finalul ședinței de guvern, că pensiile în 2023 vor crește cu mai mult de 5 la sută, procentul care era prevăzut de lege pentru 2021, pentru că acum inflația este de 15 la sută și este nevoie de o majorare mai mare. El a precizat însă că nu poate spune exact care va fi procentul, pentru că va fi o decizie ce se va lua în coaliție.

„N-am să mă pronunț asupra procentului. Există spațiu. Și mai există și necesitate, iar decizia finală va fi luată în coaliție, pentru că trebuie așezate în echilibru nevoia de compensare a pierderii puterii de cumpărare - la mai multe categorii de cetățeni, nu numai la pensionari - și pe de altă parte, posibilitățile financiare, prognozele pe care le avem pentru anul viitor. Și ele evoluează. Noi avem prognoza de vară, acum vedem cum va arăta prognoza de toamnă. Și pe de altă parte, există celelalte priorități pe care statul trebuie să și le păstreze - avem de implementat PNRR, avem de făcut investiții, avem partea de asigurare a contribuțiilor pentru educație, sănătate, apărare. Lucrurile se vor pune toate pe masă, de aceea n-am să mă refer la procent, pentru că procentul va fi decis. Oricum, nu va fi cel pe care ni-l spune legea cu indexarea inflației din urmă cu un an, pentru că este evident că ar fi, din punctul meu de vedere, și incorect față de cetățeni, care resimt o inflație mult mai mare decât cea care a fost în urmă cu un an, în 2020”, a declarat Adrian Câciu.

Ministrul de finanţe Adrian Câciu a fost întrebat și în ce stadiu este analiza cerută de premierul Nicolae Ciucă privind neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei. El a spus că această analiză este finalizată, în plus, se referă și la supraimpozitarea pensiilor speciale şi va fi discutată de coaliţie la un moment oportun, probabil în curând.

„Analiza nu a fost numai pentru pragul de neimpozitare, ci pentru tot ceea ce înseamnă posibilitatea supraimpozitării pensiilor aşa-zis speciale. Analiza este finalizată. Când coaliţia va considera că este oportun să discutăm şi probabil că în curând, pentru că vine şi jalonul din PNRR, vom avea această discuţie”, a afirmat Adrian Câciu.

Chestionat ce soluţii vor fi pentru firmele care susţin că nu îşi permit costurile în plus care ar fi date de o majorare a salariului minim, ministrul finanţelor a spus că  discuţiile despre salariul minim au loc în fiecare toamnă și urmează a fi stabilit cuantumul pentru anul viitor.

„Va fi acest dialog cu toată economia şi va rezulta un punct de înţelegere. Evident te duci la o negociere cu propuneri, aşteptăm să vedem care vor fi ghidajele, după discuţia din coaliţie, şi după aceea va începe negocierea cu mediul de afaceri. Trebuie ţinut cont de faptul că şi salariaţii se confruntă, până la urmă, cu greutăţi. De asemenea, trebuie să fim conştienţi de faptul că şi antreprenorii se confruntă cu greutăţi. Trebuie totul pus în balanţă. Lucrurile vor fi gestionate şi cred că într-o lună de zile, veţi vedea elementele care fac parte, până la urmă, din strategia fiscal-bugetară de anul viitor”, a precizat Adrian Câciu.

Va fi rezolvată problema pensiilor speciale până la alegerile din 2024? Comentează jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu.

Economie 2023-03-29 17:08:34

O investigație realizată de BBC, care a durat un an, a dezvăluit o rețea internațională de persoane care se filmează în timp ce torturează maimuțe de plăcere și distribuie apoi videoclipurile pe internet, ce se extinde din Indonezia până în Statele Unite.

Economie 2023-06-21 08:00:46

Un bărbat și-a dat foc, vineri, dintr-un motiv necunoscut, în fața tribunalului din Manhattan, în orașul New York, acolo unde are loc procesul lui Donald Trump în dosarul Stormy Daniels, relatează Reuters.

Economie 2024-04-20 17:22:16

O delegație a guvernului chinez nu a primit acces să participe la expunerea sicriului Reginei Elisabeta a II-a pe catafalc, potrivit informațiilor BBC News.

Economie 2022-09-16 14:33:27

Mai multe înregistrări care surprind explozia de la intrarea în uzina aerospațială din Ankara, care a fost scena unui atac terorist miercuri după-amiază, au fost publicate pe rețelele de socializare online.

Economie 2024-10-23 20:22:18

Colonelul Vincent Minguet, comandantul Grupului de luptă al NATO din România, a explicat, joi seara, în exclusivitate pentru Digi24, ce presupune noul sistem de apărare antiaeriană sol-aer pe care Franța l-a desfășurat în Dobrogea. Sistemul se numește MAMBA, este un sistem de ultimă generație și este operat de 100 de aviatori. Cu elemente desfășurate deja încă din data de 16 mai, sistemul va fi deplin operațional în decurs de o lună, a anunțat comandantul Minguet.

Economie 2022-05-20 18:22:37

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni, la Kiev, că preşedintele rus Vladimir Putin este hotărât să obţină capitularea Ucrainei şi a anunţat deblocarea mai devreme a unui nou ajutor de 3,5 miliarde de euro către ţara intrată în al patrulea an de război, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Economie 2025-02-24 14:18:51

China este suspectată că își extinde activitățile de spionaj în Cuba, unde ar fi în construcţie o nouă bază de interceptări capabilă să capteze date din SUA, raportează un centru de cercetări american, afirmând că se bazează pe imagini prin satelit, informează marţi AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-07-03 11:42:48