Tânărul, aflat în drumeție cu familia pe traseul Peștera, Vârful Omu, a dispărut după ce s-a desprins de grup și a continuat singur urcarea. Părinții, îngrijorați că nu s-a mai întors, au sunat la 112.
Un apel de la Salvamont a ajuns și la stația meteo de la Omu, unde Mugur Gavrilă, meteorolog de serviciu, a decis să plece în căutarea băiatului.
„Un apel de la Salvamont ne-a anunțat că un copil s-ar fi pierdut în jurul Vârfului Omu. Atunci am plecat doar așa să mă uit de el, nicidecum nu știam că va dura această acțiune ore întregi”, a povestit el.
După ce a discutat cu părinții adolescentului, Gavrilă și-a dat seama că tânărul nu avea nici echipament adecvat, nici experiență, iar pericolul de a aluneca pe una dintre văile abrupte era uriaș. „Sunt două mari pericole – să alunece spre Valea Cercului sau spre Valea Gaura”, le-a explicat el.
Convins că băiatul ar fi putut cădea pe versantul vestic al Văii Gaura, meteorologul a început coborârea, deși gheața era „foarte, foarte tare, iar zona expusă și periculoasă”. La scurt timp, un elicopter SMURD a survolat zona, dar nu a găsit nimic.
„Atunci a fost o decizie hotărâtoare pentru mine, de a continua să cobor, mai ales că aveam și încă ceva lumină”, a spus Gavrilă.
După mai multe ore, a zărit pe zăpadă „ceva negru, aparte față de peisajul din jur”. „Mi-am luat reper acel punct și am continuat să cobor. La un moment dat am văzut mișcare acolo, mișca dintr-o mână. În momentul acela am fost sigur că el este. M-am grăbit cât am putut de tare, am și alergat”, a relatat el.
Tânărul era căzut cu fața în jos, dar era conștient. „Mi-a spus că-l doare spatele, că nu își simte picioarele”, a mai spus Mugur Gavrilă. Meteorologul a anunțat imediat echipa Salvamont, suspectând o leziune la coloană.
Adolescentul a fost ulterior preluat de salvamontiști și transportat cu elicopterul SMURD la spital.
Datorită intervenției rapide și curajului meteorologului de la Vârful Omu, tânărul a fost găsit în viață după ore întregi petrecute în frig, pe un versant acoperit de gheață.
