• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-14 12:31:57
  • Sursa:
Aderarea Albaniei la UE: premierul Edi Rama anunta ca Tirana vrea sa incheie negocierile cu Bruxellesul pana in 2027 Imagine

Premierul albanez Edi Rama a declarat la Bruxelles că ţara sa se angajează să îndeplinească toate cerinţele până în 2027 pentru a încheia procesul de negocieri de aderare la Uniunea Europeană (UE), în cadrul căruia luni se va deschide un nou capitol, transmit EFE și Agerpres.„Sunt multe de discutat, dar în general sunt motivat de aceste evoluţii şi suntem profund angajaţi să îndeplinim toate obligaţiile stabilite într-un calendar foarte ambiţios pentru a încheia toate negocierile până în 2027”, a declarat premierul Edi Rama într-o scurtă declaraţie pentru presă, alături de preşedintele Consiliului European, Antonio Costa.De la Bruxelles, premierul Albaniei a plecat la Luxemburg, unde va avea loc în această după-amiază cea de-a patra reuniune ministerială a conferinţei de aderare cu Albania în cadrul căreia se va deschide a doua grupă de capitole care alcătuiesc procesul de negociere, care se ocupă de piaţa internă.„Este o zi foarte bună pentru noi deoarece avem o altă conferinţă şi deschidem noi capitole. Îi mulţumesc preşedintelui Costa pentru timpul acordat pentru a discuta despre progresele pe care le facem şi despre summitul Comunităţii Politice Europene", a mai declarat şeful guvernului albaneze.Albania va găzdui summitul Comunităţii Politice Europene la mijlocul lunii mai. Acest eveniment consacrat discutării viitorului continentului va reuni şefi de stat şi de guvern din ţări membre şi nemembre ale UE.La rândul său, Antonio Costa a declarat că aderarea ţărilor din Balcanii de Vest este o prioritate politică pentru UE şi a anunţat că va vizita personal cele şase ţări din această regiune în cursul lunii mai pentru a promova cooperarea dintre ele.„Extinderea spre Balcanii de Vest este adevăratul nostru angajament faţă de regiune şi cea mai importantă investiţie geopolitică pentru pace, prosperitate şi stabilitate pe continentul nostru”, a declarat preşedintele Consiliului European.În ceea ce priveşte Albania, Costa a menţionat că obiectivul ar fi deschiderea de noi capitole ale procesului de negocieri în acest an pentru a se respecta calendarul stabilit.„Este foarte important pentru Albania, dar cred că este, de asemenea, un semnal important pentru regiune”, a subliniat oficialul european.

Patriarhia Română a anunţat lansarea oficială a aplicaţiei „Calendarul Ortodox” pentru dispozitive mobile cu sisteme de operare Android şi iOS.

Economie 2025-01-27 16:20:54

Numai Ucraina are dreptul de a-şi decide viitorul, a declarat duminică preşedintele polonez în parlamentul ucrainean, devenind primul lider străin care susţine un discurs în persoană în legislativul acestei ţări de la începutul invaziei ruse, relatează Reuters. Andrzej Duda a dat asigurări că „nu va avea odihnă” până când Ucraina nu va deveni membră a UE.

Economie 2022-05-22 14:58:22

Un porumbel călător care s-a rătăcit în timpul unui concurs în Marea Britanie a parcurs mii de kilometri, ajungând în Statele Unite, după ce a traversat Atlanticul, scrie BBC. Angajații de la adăpostul pentru animale unde a ajuns i-au găsit stăpânul, care vrea să zboare acum în SUA, să-și recupereze înaripata.

Economie 2022-07-01 07:30:59

Femeilor din Japonia li s-a permis pentru prima dată să participe la „festivalul dezbrăcaților”, ceremonia tradițională Hadaka Matsuri din Inazawa, unde mii de bărbați îmbrăcați sumar, doar cu șosete, bandane și o pânză care le acoperă zonele intime, se împing între ei pentru a alunga spiritele rele, transmite The Guardian.

Economie 2024-01-25 14:35:40

Un pasager a devenit violent în momentul în care a fost legitimat de polițiștii de frontieră pe aeroportul Otopeni la coborârea dintr-un avion care venea de la Lyon. Protagonistul este cetățean român și are 32 de ani. Acesta, beat fiind, îi înjurase în timpul zborului pe pasagerii din avion.

Economie 2022-06-16 19:03:12

Un grav accident s-a produs duminică în zona Cotroceni, din Capitală. O mașină a intrat într-o rulotă din piața volantă organizată în fața Academiei Militare, după o tamponare în trafic. Două persoane au fost rănite. Una dintre ele mânca în momentul în care mașina scăpată de sub control a lovit rulota.

Economie 2023-05-28 17:48:46

Președintele ales al SUA, Donald Trump, i-a transmis președintelui Autorității palestiniene, Mahmoud Abbas, că „va acţiona pentru a pune capăt războiului” din Fâșia Gaza, a anunțat președinția palestiniană, citată de site-ul Axios. Cei doi nu își mai vorbiseră din 2017, când Trump a decis să recunoască Ierusalim drept capitala Israelului, o decizie care a provocat tensiuni în regiune.

Economie 2025-01-27 17:25:32

Consiliul de Apărare al Lituaniei a decis să iniţieze negocieri pentru achiziţionarea de tancuri Leopard 2 din Germania, a anunţat marţi ministrul lituanian al apărării Arvydas Anusauskas, în condiţiile în care această ţară membră NATO face demersuri pentru formarea unui batalion de tancuri, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Economie 2024-01-23 17:17:54