• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2014-04-07 11:33:35
  • Sursa:
Adeptii monarhiei au iesit in strada, la Craiova. Marsuri s-au organizat si la Timisoara, Cluj si Bucuresti Imagine

Cu pancarte, cu portretul Regelui Mihai şi cu steaguri cu emblema Casei Regale în mâini, manifestanţii s-au oprit mai întâi la statuia Regelui Carol I, unde au depus o coroană de flori. După aceea şi-au continuat marşul până la Teatrul „Marin Sorescu”. În permanenţă, ei au scandat lozinci monarhiste.

La marşul din Craiova au participat reprezentanţi ai unei asociaţii monarhice, dar şi simpli susţinători ai familiei regale. Oamenii cred că imaginea ţării ar fi alta dacă s-ar reveni la monarhie.

„România trebuie să se întoarcă la monarhie. Este forma de guvernamant istoric, tradiţională şi mai ales legală a României(...)Solicităm, în primul rând, ca Parlamentul României să se transforme în adunare constituantă, astfel încât pentru prima dată după 1989, în mod real, să se pună problema formei de guvernământ pe care românii o doresc”, a spus Noel Negrea, organizator.

Craiova nu a fost singurul oraş unde susţinătorii monarhiei au manifestat. Marşuri s-au organizat şi la Timişoara, Cluj şi Bucureşti.