Procesul civil urma să includă mărturiile mai multor femei care spun că au fost hărțuite sexual de actor.
Femeia cu care Gooding Jr. a ajuns la un acord îl acuzase pe actor că a violat-o în 2013, într-o cameră de hotel. Câştigătorul premiului Oscar, în vârstă de 55 de ani, a negat acuzațiile și a insistat că interacţiunile sale cu femeia au fost consimţite.
Termenii acordului dintre cele două părți nu au fost dezvăluiți.
De-a lungul anilor, actorul a fost acuzat că a pipăit și sărutat cu forța zeci de femei.
Anul trecut, el a pledat vinovat pentru că a sărutat o femeie fără consimţământul ei. În acel caz, el a fost scutit de închisoare, iar acuzațiile altor trei reclamante au fost respinse ca parte a unui acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii.
Dar mărturia celor trei femei, pe care el le-ar fi abuzat între 2009 şi 2019, urma să fie audiată în acest dosar civil din Manhattan.
Procesul a fost intentat în 2020 în numele unei femei identificate doar ca Jane Doe. Reclamanta a cerut despăgubiri de 6 milioane de dolari (4,8 milioane de lire sterline).
