Antonio Banderas exclude posibilitatea pensionării la împlinirea vârstei de 65 de ani. Starul spaniol de cinema a declarat într-un interviu publicat duminică, cu ocazia zilei sale de naştere, că nu are de gând să încetinească ritmul acum, chiar dacă problemele de sănătate nu l-au ocolit.
„Când aveam 20 de ani, credeam că persoanele de 65 de ani merg cu baston”, a declarat Banderas, cunoscut pentru rolurile sale din filme precum „Masca lui Zorro”, „Desperado” şi „Philadelphia”, într-un interviu acordat cotidianului spaniol El País. „Pe atunci, la 65 de ani te pensionai. Acum nu mai e aşa, acum se întâmplă mai târziu”.
„Poate că fac lucruri pe care nu ar trebui să le fac”, a adăugat actorul care a suferit un atac de cord în 2017. „Dar doctorii nu-mi spun nimic. Ei spun că sunt bine, că ar trebui să fac ce vreau”.
Mai mult, actorul a spus că a început recent cursuri de teorie muzicală şi şi-a cumpărat un pian. „Cred că aş fi unul dintre acei oameni care mor dacă se opresc. Şi fac ceea ce îmi place; a fost norocul vieţii mele”, a spus el.
Banderas, care a început să joace în anii 1980, a mai subliniat că rămâne ocupat cu conducerea teatrului pe care l-a deschis în 2019 în oraşul său natal Malaga, în sudul Spaniei.
El şi-a petrecut o parte din vară în Boston filmând o biografie a legendarului bucătar Anthony Bourdain, intitulată „Tony”, şi apoi a călătorit în Insulele Canare din Spania pentru a lucra la thrillerul „Above and Below”.
Antonio Banderas a împlinit 65 de ani. Sursa foto: Profimedia Images Deschide galeria foto
