• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-09 11:51:18
  • Sursa:
Acord al ministrilor de Interne din UE. Statele care refuza cote de migranti vor plati 20.000 de euro pentru fiecare individ respins Imagine

Miniştrii de interne din Uniunea Europeană au ajuns la un acord privind reforma politicilor de acordare a azilului pentru migranți, una dintre decizii fiind ca țările care refuză să găzduiască migranți să plătească câte 20.000 de euro pentru fiecare persoană.

Potrivit acestor planuri, solicitanţii de azil ar urma să fie reţinuţi în "facilităţi de primire" la graniţele externe ale blocului, iar dacă un candidat la azil nu are şanse de a obţine azil în UE, va fi respins fără întârziere, aplicaţiile urmând să fie evaluate într-un interval maxim de şase luni.

Aceste reforme reprezintă "un pas istoric după mulţi ani de negocieri", a declarat ministrul de interne suedez Maria Stenergard, care a prezidat discuţiile de joi, în Luxemurg, adăugând că s-a găsit un "echilibru bun între responsabilitate şi solidaritate", informează Agerpres.

S-a dezbătut de asemenea crearea unui sistem obligatoriu de distribuire a unui număr convenit de solicitanţi de azil între statele membre. Ţările UE care nu vor sau nu pot să accepte migranţi ar urma să contribuie sub forma unui sprijin financiar în sumă de 20.000 de euro de persoană, a mai spus responsabila suedeză.

După mai multe ore de negocieri, majoritatea miniştrilor comunitari au convenit asupra reformelor propuse, în pofida criticilor Austriei, Ţărilor de Jos şi Italiei, care consideră că aceste planuri nu sunt suficiente.

Ministrul de interne german Nancy Faeser a calificat acordul de la reuniunea de joi drept un "succes istoric pentru UE, pentru o nouă politică a migraţiei bazată pe solidaritate şi apărarea drepturilor omului", într-un mesaj postat joi seara pe Twitter.

Reforma migraţiei stârneşte de multă vreme intense controverse între statele membre, dar nu este nevoie de unanimitate pentru deciziile Uniunii privind politica migraţiei, fiind suficientă o majoritate calificată de minim 17 din cele 27 de state membre, reprezentând cel puţin 65% din populaţia blocului, notează agenția dpa.

În urma reuniunii de joi, pot să înceapă negocierile privind această reformă în cadrul Parlamentului European, dar nu este sigur că finalizarea lor va fi posibilă înainte de alegerile europarlamentare din 2024.

Organizaţia umanitară Oxfam a criticat proiectele de reformă. Planurile privind facilităţile de recepţie a migranţilor la graniţe "vor ţine legaţi refugiaţi, inclusiv copii, contra unui cost uriaş", a precizat într-un comunicat Stephanie Pope, expertă a Oxfam.

Nancy Faeser, care a pledat pentru exceptarea de la noile reguli a minorilor neînsoţiţi şi familiilor cu minori, dar a renunţat la această solicitare pentru a se putea ajunge la un acord, a afirmat că se bazează pe Parlamentul European să introducă aceste excepţii.

560 milioane euro. Aceasta este suma fabuloasă pe care o are România în PNRR ca să facă, în sfârșit, Cloud-ul guvernamental. Acest Nor de date poate, potrivit rapoartelor oficiale, să crească PIB-ul României cu aproximativ 7%. Este cea mai rapidă modalitate de a ne crește PIB-ul, dar și soluția de a aduce serviciile publice în 2024, adică să scăpăm noi toți de dosare, copii xerox, nervi, stat la coadă, bani cheltuiți aiurea. Și, nu în ultimul rând, digitalizarea statului înseamnă transparență, să putem vedea toți, în orice moment, dacă suntem chiar egali în fața legii sau unii reușesc să se ascundă și după… biți când au obligații neplătite față de stat. 560 milioane euro. Cât înseamnă asta? Păi, este echivalentul a 100 de spitale precum cel ridicat în București de Dăruiește Viața. 100 de spitale mari, moderne. Enorm. Suficient pentru un proiect de dimensiunea asta.

Economie 2024-01-05 16:37:34

Secretarul general al PNL, Lucian Bode a declarat miercuri, că Guvernul liberal îşi asumă cele mai dificile sarcini, nu fuge şi nu se ascunde. Nu ne victimizăm şi nu vom ceda, mergem înainte cu fruntea sus şi pe picioarele noastre, a spus liderul liberal, precizând că modelul pe care îl aplică acum Guvernul României şi pe care vom veghea să îl aplice şi alţii este modelul administraţiilor locale liberale.

Economie 2023-12-19 20:37:56

Departamentul de Stat american a emis o autorizaţie valabilă timp de şase luni pentru trimiterea de ajutoare umanitare în Siria, după cutremurele de luni. Până acum, astfel de activităţi erau interzise conform sancţiunilor impuse de Washington regimului de la Damasc, informează Agerpres.

Economie 2023-02-10 19:58:44

Șeful armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a anunțat joi că militarii Kievului au reușit să „recupereze 115 poziții” în ultima lună, în zonele critice ale frontului din Sumî, Kursk, Pokrovsk și Novpavlikski (regiunea Zaporojie). Astfel, conform lui Sîrski, armata ucraineană a reușit să restrângă acțiunile ofensive ale Rusiei și să împiedice spargerea liniei frontului.

Economie 2025-05-01 19:53:21

Vicepreședintele PNL Virgil Guran spune că există discuții „într-o oarecare măsură” în coaliția de guvernare despre posibilitatea comasării alegerilor locale cu cele parlamentare în 2024, având în vedere că turul de scrutin pentru aleșii locali a avut loc în septembrie 2020, decalat cu 3 luni față de termenul inițial, din cauza pandemiei.

Economie 2022-12-02 14:36:44

Deputatul Bjornar Moxnes, lider al extremei stângi norvegiene, a demisionat luni de la conducerea partidului său, după ce a fost prins furând o pereche scumpă de ochelari de soare, dintr-un magazin de pe aeroportul din Oslo, transmite AFP. Surprins de camerele de luat vederi, politicianul a recunoscut că a greșit, după câteva încercări eșuate de a-și mușamaliza faptele."Am făcut o mare greşeală şi am înrăutăţit lucrurile prin modul în care am gestionat situaţia după aceea", a scris Moxnes pe pagina sa de Facebook. "Îmi pare foarte rău şi vreau să-mi cer scuze", a adăugat el.Pe 30 iunie, Moxnes a declarat că a fost amendat cu 3.000 de coroane (250 de euro) pentru că a luat, fără a plăti, ochelari de soare Hugo Boss, în valoare de 1.199 de coroane (aproximativ 100 de euro), de la un magazin duty-free de pe aeroportul din Oslo cu două săptămâni mai devreme, notează Agerpres.Politicianul în vârstă de 41 de ani a invocat o neglijenţă, dar şi-a modificat versiunea de mai multe ori din cauza dezvăluirilor din jurul acestui episod surprins de camerele de luat vederi, care par să submineze ipoteza unei scăpări.În prezent în concediu medical, Moxnes renunţă la poziţia sa de lider al partidului de opoziţie Rodt (Roşu), pe care îl conducea de 11 ani şi pe care l-a ajutat să se dezvolte până la punctul în care a câştigat şapte locuri în Parlament la alegerile legislative din 2021.Conform regulilor în vigoare în Norvegia, este imposibil să renunţi la funcţiile elective, cum ar fi cea de membru al Parlamentului, în timpul unui mandat.Până atunci, numărul doi al partidului, Marie Sneve Martinussen, în vârstă de 37 de ani, preia temporar frâiele formaţiunii politice. 

Economie 2023-07-24 14:29:58

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat, vineri seară, în cadrul emisiunii „LIVE” de la Digi24, că scopul declarației sale privind dezmințirea așa-zisei invitații despre care Călin Georgescu a spus că a primit-o pentru inaugurarea președintelui ales Donald Trump la Washington este de a proteja interesele României.

Economie 2025-01-17 20:37:41

Liderul AUR a declarat vineri, 10 decembrie, că protestul organizat în fața Parlamentului este acțiune de apărare a democrației și a statului de drept, relatează News.ro. Totodată, întrebat de jurnaliști de ce nu îi propune lui Georgescu să fie candidatul AUR la prezidențiale, Simion a subliniat că partidul nu susține o persoană, ci dreptul românilor.

Economie 2025-01-10 12:02:33