În Kramatorsk, la doar 20 de kilometri de linia frontului, viața își urmează cursul firesc, în ciuda amenințării constante din partea atacurilor rusești. Orașul reprezintă „inima” celor 30% din regiunea Donețk, pe care armata Ucrainei încă o controlează în fața avansului zdrobitor al Rusiei. Săptămâna aceasta, regiunea a fost subiectul a ceea ce pare a fi fost o negociere eșuată între Donald Trump și Vladimir Putin, arată The Guardian. Președintele rus a cerut ca întreaga regiune Donețk - care împreună cu regiunea Lugansk formează regiunea Donbas - să fie inclusă în acordul de pace, o propunere pe care Trump părea să o fi susținut, chiar dacă Ucraina a respins-o. Întrebați de jurnaliștii britanici despre un astfel de scenariu, cei mai mulți dintre localnicii din Kramatorsk au afișat o atitudine vehementă: „Exclus. Donețk este 100% pământ ucrainean”.
Într-o filială a lanțului ucrainean de cafenele Liov Croissants, din orașul Kramatorsk, situat în prima linie a frontului, există un panou pe care oamenii lasă bilețele colorate, cu mesaje simple, scrise de mână. Unul dintre ele spune doar „Kramatorsk”, cu inimioare roșii dedesubt și un evantai semicircular galben și albastru deasupra - culorile Ucrainei.
Printre cei care privesc biletele se află Bogdan, un tânăr de 26 de ani, care servește în armată de trei ani. Soldatul, care lucrează acum în logistică, a ales să-și petreacă singura zi liberă în Kramatorsk, împreună cu câinele său, Arnold, pentru a fotografia urmele recentelor bombardamente rusești asupra orașului în care a fost staționat timp de 18 luni. Mărturisește că:
Am o istorie în acest loc. Face parte din destinul meu și din puzzle-ul vieții mele
Argumentele Rusiei se schimbă, dar în ochii lui Putin, Donețk, o regiune industrială tradițional vorbitoare de limbă rusă, din estul Ucrainei, este mai apropiată cultural de Moscova decât de Kiev. Oamenii care locuiesc acolo au însă o părere foarte diferită. Ei nu manifestă niciun interes în a renunța la teritoriul Donețkului; la urma urmei, este teritoriul lor.
Cu câteva minute mai devreme, Bogdan fotografiase locul din apropiere unde, pe 31 iulie, un bombardament rus în centrul orașului a ucis cinci persoane, surprinzând imaginea unui copac avariat în fața unui bloc de apartamente distrus. El intenționează să transforme imaginea într-un tatuaj: „Copacul este simbolic; la fel ca Ucraina, rezistă în ciuda atacului”.
Nu este primul lui tatuaj. Pe gamba stângă a soldatului se află o listă cu toate atacurile aeriene rusești care au provocat peste 15 victime civile în orice parte a Ucrainei. Bogdan și-a făcut-o acum patru luni, în timp ce schimba unitatea.
În timpul tranziției, spune el, „aveam o viață civilă, în mare parte. Era atât de ușor să uiți ce se întâmplă”.
Linia frontului se află la aproximativ 19 km distanță, dar Kramatorsk rămâne relativ animat în soarele zilei de august. Deși alarma de raid aerian se declanșează regulat, aceasta este pentru rachetele care trec peste oraș, spun localnicii; când vine un atac asupra orașului, adaugă ei amenințător, nu există niciun fel de avertisment.
Aproximativ un sfert de milion de civili ucraineni locuiesc în Kramatorsk și în restul regiunii Donețk, aproximativ o optime din numărul populației dinaintea invaziei.
Multe ferestre sunt acoperite cu scânduri, dar orașul nu este grav afectat. Unele magazine și cafenele sunt încă deschise, cum ar fi Sweet Coffee House Bakery a Katerynei Seledtsova, care are o gamă variată de prăjituri cu fructe, eclere și alte produse cu aspect cremos, în spatele tejghelei.
Schimbarea populației din Kramatorsk - care a devenit din ce în ce mai dominată de bărbați, din cauza sosirii soldaților în zonă - înseamnă că Seledtsova și-a schimbat meniul. „Bărbații preferă mâncarea mai simplă”, spune ea, explicând că a înlocuit produsele de patiserie, în stil francez, cu tortul Napoleon în straturi sau trubochki - tuburi de vafe umplute cu lapte condensat. Orice ar coace, adaugă ea, se vinde zilnic, atât de mare este cererea.
Renunțarea la restul Donețkului i se pare Seledtsovei „o idioțenie. Bărbații au săpat tranșee aici. Toate acele fortificații pentru nimic? Nu cred că se va întâmpla, este pur și simplu o prostie.”
Seledtsova este din Kramatorsk, orașul tatălui ei și al fiului ei de opt ani, iar ideea de a fi forțată să se mute este, spune ea, atât de greu de luat în serios încât este mai bine să nu se gândească prea mult la asta.
Ar putea exista un preț care să merite plătit - renunțarea la terenurile din Ucraina, inclusiv la locul unde locuiește - în schimbul aderării la NATO? Ea vede doar complicații practice: „Există deja multe probleme cu evacuarea. De exemplu, este imposibil pentru noi să mergem pur și simplu undeva și să cumpărăm sau să închiriem un apartament în altă parte a Ucrainei, pentru că nu avem bani”.
Programele de relocare, spune ea, nu sunt atractive deoarece locuințele oferite nu sunt comparabile. „Din câte știu, mulți dintre cei care au fugit locuiesc în grădinițe. Nici măcar nu au bani să cumpere lucruri precum medicamente adecvate”, și se întreabă cum ar putea statul ucrainean, cu resursele sale limitate, să pună în aplicare un astfel de program.
Dar să rămână sub stăpânirea Rusiei? „Niciodată nu aș lucra sub comanda nenorociților ălora. Desigur că nu”, și râde de intensitatea sentimentelor sale.
În Sloviansk, la nord de Kramatorsk, Valentina și Yelena se află împreună cu nepoții lor, în vârstă de cinci și șase ani, în parcul central, bine îngrijit, al orașului. Copiii se joacă în mașinuțe electrice, dar bunicile sunt frustrate. „Ești jurnalist, ai putea face ceva pentru pace! Trebuie să strigăm pentru pace”, spune Valentina. Întrebată dacă este de părere că cedarea teritoriului ar fi acceptabilă, Valentina răspunde doar că „vrem ca războiul să înceteze”.
Dacă Ucraina va fi forțată să cedeze Donețk, vor fugi dacă va fi nevoie, spune Valentina, pentru că „cei mici au deja probleme de sănătate mintală. Tremură noaptea”.
Cursurile față în față, cu o durată de patru ore pe zi, au fost din nou suspendate din cauza deteriorării situației de securitate.
Eram într-un loc de joacă și am văzut o dronă Shahed chiar deasupra capetelor noastre, zburând foarte jos, acum trei zile - și erau 10, 12 copii care se jucau acolo, privindu-le
La piața din Sloviansk, localnicii vând surplusul de produse din grădinile lor, unele dintre cele mai bune terenuri agricole din lume. O femeie, numită tot Valentina, oferă struguri la 80 de grivne (n.r. 1,44 lire sterline) kilogramul. Afimă, cu năduf:
Se vorbește despre comerțul cu oameni, ca în vremurile străvechi, când exista un stăpân și iobagii lui. Ar trebui să continuăm să luptăm pentru pământurile noastre. Acestea sunt pământuri ucrainene; există granițe recunoscute
Provincia Donețk rămâne locul unde se desfășoară cele mai intense lupte de-a lungul frontului, în special în jurul orașului Pokrovsk, la aproape 60 de kilometri de Kramatorsk.
Oficialii regionali se arată reticenți în a acorda interviuri, din cauza sensibilității politice a momentului, dar Vadim Filașkin, guvernatorul Donețkului, a raportat joi dimineață că trei persoane au fost ucise în Kostiantinivka, iar, vineri, așezările au fost atacate de 26 de ori, iar 3.649 de persoane au fost evacuate.
Consecințele războiului neîncetat pot fi văzute în Pavlograd, la vest, într-o regiune învecinată. Un centru pentru refugiați funcționează în oraș de aproape un an, pentru a primi persoane care nu au unde să se ducă. Dar, pe măsură ce ofensiva rusă s-a intensificat, numărul refugiaților care sosesc a crescut la „350-450 de persoane pe zi, în ultimele două săptămâni”, potrivit Katerinei Makarova, șefa echipei de la fața locului. În comparație, acum două luni erau 200 pe zi, iar iarna erau 100.
Condițiile la fața locului, un fost centru cultural, sunt grele. Într-un auditoriu, paturile sunt așezate unul lângă altul pe scenă pentru cei care nu pot fi relocați imediat. Se construiește un adăpost de urgență, într-un cort, pentru a crește capacitatea de cazare peste noapte de la 100 la peste 200 de persoane, deși aceasta nu este, evident, o soluție atunci când vremea se schimbă. Un alt centru de primire este deschis în orașul Dnipro, mai la vest, adaugă Makarova.
Știrile indică faptul că eforturile de pace ale lui Trump nu au dus nicăieri. Puțini din Donețk și din împrejurimi sunt surprinși. În Ucraina continuă planificarea pentru a face față avansului gradual al Rusiei, atacuri care nu dau semne că s-ar opri. Se instalează plase de-a lungul celei mai sigure rute de aprovizionare către Kramatorsk, înainte ca aceasta să poată fi ținta echipajelor de drone din ce în ce mai eficiente ale Rusiei, deși, la ritmul actual de avans, probabil că va dura ani de zile pentru a cuceri Donețk, cu un cost de 30.000 de victime ruse pe lună.
Cu toate acestea, este prudent să ne pregătim pentru cel mai rău scenariu. „Încercăm să stabilim algoritmul după care ar trebui să acționăm atunci când vor avea loc mai multe evacuări”, spune Makarova. „În Kramatorsk, Sloviansk și alte orașe locuiesc foarte mulți oameni, iar dacă va avea loc o evacuare, vor veni foarte mulți oameni. Trebuie să înțelegem cum să acționăm în această situație”.
Serghei și Nadia, un cuplu căsătorit de 46 de ani, stau în soarele de seară cu toate bunurile lor alături, într-o duzină de pungi de plastic. Ei nu sunt nici măcar din Donețk, ci din Mezhova, aflată la 16 kilometri distanță, în regiunea Dnipropetrovsk. Sunt victime ale unei metastazări a războiului care, în ciuda interesului declarat al Rusiei pentru Donețk, se răspândește dincolo de granițele sale.
Serghei recunoaște că „nu ne-am gândit niciodată că războiul va ajunge în satul nostru” până când au început atacurile cu drone, acum două luni.
Cuplul este surprinzător de calm, în aceste circumstanțe, deși Serghei recunoaște că ia medicamente pentru a se calma, și speră să se alăture uneia dintre fiicele lor, de îndată ce un voluntar îi va putea prelua cu mașina de la centrul pentru refugiați.
„Ei (n.r. rușii) spun că suntem frați, dar dacă aș avea un astfel de frate, mi-aș schimba numele de familie și numele tatălui meu”, spune Serghei. „Nu am nevoie de un astfel de frate”.