• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-27 12:37:35
  • Sursa:
Accident soldat cu 3 raniti, pe DN1, la Comarnic. Trafic restrictionat pe sensul de mers spre Brasov Imagine

Trei persoane au fost rănite într-un accident produs marți pe DN1, la Comarnic, în județul Prahova. Traficul rutier este dirijat pe un singur sens.

Accidentul s-a produs marți, în jurul orelor 12.00, în cartierul Posada din Comarnic, pe sensul spre Brașov. Conform Poliţiei Prahova, au fost implicate două autoturisme care se deplasau pe acelaşi sens, pe o porţiune de trecere de la două benzi la una.

La un moment dat, unul dintre autoturisme a lovit parapetul lateral.

Două persoane au fost scoase dintre fiare de către pompierii sosiţi la faţa locului, iar o alta a fost deblocată din vehicul, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

În urma evaluării medicale, trei persoane au fost duse la spital, fiind vorba despre un bărbat de 66 de ani, o femeie de 70 de ani şi o alta de 64 de ani, victimele având diverse traumatisme.

Traficul rutier este dirijat pe un singur sens.