• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-14 22:45:43
  • Sursa:
Accident rutier provocat de un adolescent de 16 ani, care s-a urcat drogat la volan. Trei tineri au fost raniti Imagine

Un adolescent de 16 ani din Bistriţa, care consumase droguri, s-a urcat duminică la volanul unei maşini şi a produs un accident pe o stradă din municipiu, în urma căruia atât el, cât şi alţi trei tineri care îl însoţeau au fost răniţi, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

După producerea accidentului, tânărul a plecat de la locul faptei, dar s-a întors după ce poliţiştii au ajuns în zonă.

"Din primele date, un autoturism condus de un tânăr de 16 ani, din Bistriţa, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp de susţinere a reţelei electrice. În urma accidentului a rezultat rănirea şoferului şi a trei pasageri, aceştia necesitând ulterior acordarea de îngrijiri medicale. La momentul intervenţiei poliţiştilor, şoferul nu a fost găsit la locul producerii accidentului, acesta revenind la scurt timp. În urma testării cu aparatul etilotest a acestuia, rezultatul a fost negativ. Testarea cu aparatul drugtest a indicat însă faptul că tânărul consumase substanţe psihoactive", a transmis IPJ.

Poliţiştii au stabilit că adolescentul de 16 ani, care nu avea permis de conducere, a condus un autoturism pe care i l-a încredinţat un tânăr de 17 ani, aflat alături de el în momentul producerii accidentului, scrie Agerpres.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracţiunile de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unu vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, părăsirea sau modificarea locului accidentului şi încredinţarea unui vehicul unei persoane care nu deţine permis de conducere.

Președintele Federației Spiru Haret, Marius Nistor, a declarat, la Digi24, că "momentan, mesajul este că greva va continua", deoarece cei 300.000 de angajați care protestează nu pot accepta un compromis.

Economie 2023-06-05 11:06:29

O femeie din statul american Texas a câștigat despăgubiri de 1,2 miliarde de dolari, cele mai mari din istorie într-un caz de „revenge porn” intentat fostului iubit. Femeia ceruse 100 de milioane de dolari, dar a primit mult mai mult.

Economie 2023-08-16 14:52:29

Un șofer a ignorat panourile care îl avertizau că DN57, în Caraș -Severin este închis în zonă din cauza frecventelor alunecări de pietre și a lucrărilor de consolidare a versantului.

Economie 2023-02-01 10:56:29

BAZĂ PENTRU PACE GLOBALĂReprezentanți a 50 de țări, reuniuniți la San Francisco, în SUA, au semnat Charta Organizației Națiunilor Unite. Era primul pas pentru refacerea păcii și stabilității globale. Când a fost semnată Charta ONU, Al Doilea Război Mondialnu era terminat. Germania fusese înfrântă, dar Japonia încă a mai luptat până în august în acel an. La conferința de la San Francisco au fost prezenți 6.000 de oameni - delegați, organizatori și jurnaliști de pe tot globul. Charta a intrat în vigoare pe 24 octombrie 1945.ULTIMUL CONCERT LA REGELUIElvis Presley a susținut, la Indianapolis, ultimul său concert. În acel moment, nici el, și nici oamenii din public nu știau că era ultima apariție a regelui rock'n roll. 18.000 de oameni erau în tribunele arenei Market Square din Indianapolis. Elvis Presley a cântat 80 de minute. A încântat publicul cu melodii clasice, dar și unele mai noi. Ultima melodie pe care Elvis a cântat-o pe scenă a fost"Can't Help Falling in Love with You". După aceste show, artistul a pus pauză turneului. A murit după două luni.SECRETELE OMULUIPreședintele american Bill Clinton și premierul britanic Tony Blair au anunțat, împreună, că o echipă de savanți au reușit să facă secvențierea întregului genom uman. În alte cuvinte, au reușit să facă o "hartă" a tuturor genelor din corpul uman. Au reușit să vadă cum se îmbină toate cărămizile care formează o ființă umană. Totuși, genomul prezentat nu era gata. Era doar o schiță. Harta completă genelor umane a fost gata în 2003. O variantă îmbunătățită a fost realizată în 2022.

Economie 2023-06-26 08:50:59

Ziua Independenței Statelor Unite nu a fost doar motiv de sărbătoare pentru mulți americani, în condițiile în care ziua națională a țării a fost umbrită de numeroase atacuri cu arme de foc, relatează The Guardian.

Economie 2023-07-05 20:58:26

Preşedintele rus Vladimir Putin a sugerat ca Ucraina să fie plasată sub o formă de administraţie temporară pentru a permite organizarea de noi alegeri şi semnarea de acorduri-cheie pentru a ajunge la o înţelegere în cadrul războiului, au relatat, vineri, agenţiile ruse de ştiri, citate de Reuters.

Economie 2025-03-28 15:34:25

Începe noul an școlar. Aproape 2.700.000 de elevi se întorc la cursuri de luni. Anul școlar 2023-2024 va avea 36 de săptămâni, este structurat în 5 module, între care elevii vor avea 5 vacanțe, și se va încheia pe 21 iunie 2024. 

Economie 2023-09-11 07:00:44

Romano Floriani Mussolini, strănepotul dictatorului italian Benito Mussolini, a marcat duminică primul gol al carierei sale în Serie B, iar suporterii au sărbătorit cu salutul nazist, relatează Le Figaro, citat de News.ro.

Economie 2024-12-23 09:06:29