Pompierii au fost chemați să intervină în noaptea de duminică spre luni, la un accident rutier produs între un TIR şi un autocar cu peste 50 călători, între localităţile Tariverde şi Baia, la trecerea cu calea ferată, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri şi de prim-ajutor.
La ora 03:28 a fost activat Planul Rosu de Intervenţie.
„În autocar se află 57 persoane cetăţenie ucraineană - 42 minori şi 15 adulti. Dintre acestea, 15 persoane (2 adulti şi 13 copii) au nevoie de îngrijiri medicale (pe Cod Verde). Traficul este blocaţ pe ambele sensuri de mers”, au transmis reprezentanţii ISU Dobrogea.
La spital au fost transportate patru persoane - doi adulţi şi doi copii.
La ora 5:45 a fost dezactivat Planul Roşu.
