Pasagerul aflat în stare critică a stat prins timp de două ore înainte de a fi descarcerat. Severitatea rănilor sale urmează încă să fie stabilită, a declarat purtătorul de cuvânt.
Autocarul virase iniţial pe autostradă la dreapta, înainte de a se răsturna. Cauza accidentului rămâne neclară.
Autocarul, în care se aflau 53 de pasageri şi doi şoferi, se deplasa de la Copenhaga la Viena. Accidentul a avut loc în jurul orei 2:40 (00:40 GMT) lângă intersecţia Robel ce duce spre Berlin.
Echipe pentru intervenţie în situaţii de urgenţă, inclusiv de paramedici, pompieri şi elicoptere de salvare, au fost desfăşurate la locul accidentului. Ofiţeri de la birouri apropiate ale poliţiei de autostrăzi au fost, de asemenea, implicaţi în operaţiunile de salvare.
Autostrada a fost închisă complet după accident şi nu se ştie deocamdată când anume va fi redeschisă circulaţiei.
