• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-24 21:48:56
  • Sursa:
Accident cu doua masini si o caruta, la Iasi. O persoana a murit Imagine

O persoană și-a pierdut viața în urma unui accident în care au fost implicate două mașini și o căruță, la ieşirea din localitatea Podu Iloaiei, din Iași, informează Agerpres.

"La sosirea echipajelor de intervenţie la locul evenimentului rutier s-a constatat că în accidentul rutier sunt implicate două autoturisme şi o căruţă, într-un autoturism este o persoană decedată, în cea de-a doua maşină trei persoane s-au autoevacuat conştiente. În căruţă sunt două persoane, conştiente. Persoanele din autoturism sunt evaluate medical, persoanele din căruţă refuză evaluarea medicală. Calul atelajului este mort", a declarat Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt în cadrul ISU Iaşi.

Potrivit bzi.ro, accidentul s-ar fi produs după ce unul dintre șoferi a încercat să depășească cealaltă mașină implicată în accident.

În timpul manevrei acesta a acroșat căruța, apoi a ieșit de pe drum. Șoferul acestei mașini a decedat.

Șoferul din mașina care a fost depășită a lovit la rândul său căruța.

Și al doilea cal al atelajului a murit în urma accidentului.

Pe durata cercetărilor de la fața locului, circulaţia rutieră a fost restricţionată pe sensul de mers Iaşi - Podu Iloaiei, desfăşurându-se pe un singur fir, alternativ.

Decretul misterios semnat de președintele rus Vladimir Putin, care alocă fonduri pentru o agenție de stat a cărei sarcină este să caute proprietăţi în străinătate şi să se asigure că drepturile de proprietate ale Rusiei sunt înregistrate, a stârnit deja reacții, deși conținutul documentului nu este foarte clar. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american a declarat că Rusia nu va primi înapoi Alaska, ceea ce a atras replica lui Dmitri Medvedev, unul dintre cei mai apropiați și mai vocali acoliți ai lui Putin.

Economie 2024-01-24 13:36:34

Comisia Europeană a înrăutăţit estimarea privind creşterea economică a României în acest an, la 1,4% din PIB, precum şi estimarea referitoare la deficitul bugetar, anticipat să ajungă la 8,6% din PIB, ca urmare a incertitudinilor economice generate de impunerea tarifelor americane, dar şi de creşterea nivelului intern de volatilitatea politică şi fiscală, arată prognoza de primăvară a CE, publicată luni.

Economie 2025-05-19 17:13:36

Preşedintele Belarsului, Alexandr Lukaşenko, a promulgat joi o lege prin care introduce pedepsa cu moartea pentru militarii sau oficialii de stat care sunt găsiţi vinovaţi de înaltă trădare, informează Reuters.

Economie 2023-03-09 22:43:04

Mark Mateschitz, moştenitorul Red Bull şi cel mai bogat millennial din Europa, a primit suma de 582 milioane de euro sub formă de dividende, aceasta fiind prima plată pe care a primit-o, după ce, anul trecut, a moştenit imperiul băuturilor energizante de la tatăl său, transmite Bloomberg.

Economie 2023-11-01 14:41:10

Serviciul de securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat arestarea unuia dintre cei mai bogați oameni din Ucraina, miliardarul Viaceslav Boguslaev, acuzat de trădare în favoarea Rusiei. Oligarhul, fost proprietar al unui important constructor de motoare de aviație, a fost acuzat că îi ajuta pe ruși să-și repare elicopterele militare.

Economie 2022-10-23 11:21:37

Premierul ungar Viktor Orban a promis vineri că guvernul său va proteja familiile prin toate mijloacele posibile. Primul ministru a spus că va asigura o situație financiară mai bună familiilor cu copii, transmite MTI, preluat de Agerpres.

Economie 2023-09-15 14:55:05

Spencer Matthews vrea să alerge 30 de maratoane pe parcursul a 30 de zile pentru a sprijini o organizație caritabilă. Tânărul dorește să stabilească un record mondial și povestește despre cum s-a luptat cu problemele cu alcoolul, factorul care l-a făcut să își schimbe viața. 

Economie 2024-07-11 07:49:42

Forțele americane continuă să lovească zone din Yemen controlate de rebelii houthi, anunță Comandamentul Central al Statelor Unite (US CentCom). Cel puţin zece lovituri americane au vizat zone din Yemen, inclusiv provincia Saada şi Hodeidah, a relatat presa houthi din Yemen miercuri dimineaţă.

Economie 2025-03-19 08:39:30