• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-05 17:18:42
  • Sursa:
Abia adus in Romania, Catalin Chereches ar putea scapa de condamnare Imagine

Curtea de Apel Cluj a admis, vineri, în principiu, contestaţia în anulare formulată de fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, condamnat la închisoare cu executare pentru luare de mită, a declarat avocatul acestuia, Răzvan Doseanu.

Potrivit avocatului, magistraţii clujeni au analizat contestaţia în anulare depusă de Cătălin Cherecheş la sentinţa de condamnare la 5 ani de închisoare pentru luare de mită şi se vor pronunţa pe 18 aprilie, informează Agerpres.

„Curtea de Apel Cluj a admis, în principiu, contestaţia în anulare formulată de Cătălin Cherecheş. Este o veste extraordinară, conform legii, de altfel. Am pus concluzii şi pe fondul contestaţiei în anulare, iar în data de 18 aprilie urmează să se facă pronunţarea soluţiei pe fondul contestaţiei în anulare. Ceea ce este important e că am trecut de faza admisibilităţii în principiu, fiind considerate îndeplinite condiţiile legale pentru admisibilitatea în principiu”, a spus avocatul.

Cătălin Cherecheș a fost adus în România pe 19 martie, el fiind extrădat de Germania. Fostul primar a ajuns în țară cu o dubă a poliției ungare și predat autorităților române la vama Nădlac 2.

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat în 14 martie, în emisiunea Studio Politic, la Digi24, că Cherecheș nu va va fi plasat într-o celulă specială: „Nici pomeneală. Cătălin Cherecheș, ca toți fugaii din România, au la îndemână probbail sfatul avocaților această situație legată de penitenciarele din România. Am făcut de fiecare dată un raport lunar pe tot ce înseamnă îmbunătățirea condițiilor din penitenciare. Sunt sigură că și autoritățile judiciare din Germania ne-au solicitat informații precise despre maniera încă statul român respectă standardele europene în pușcării. Am trimis acest material și am arătat că, nu doar că le îndeplinim, dar am respectat aceste condiții”.  

Un avion al marinei din China a ajuns la mai puțin de trei metri de o aeronavă a forțelor aeriene americane, deasupra Mării Chinei de Sud, forțând-o să efectueze manevre pentru a evita coliziunea în spațiul aerian internațional, a anunţat joi armata americană într-un comunicat.

Economie 2022-12-30 12:34:25

China nu a mai importat gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA de 60 de zile, cel mai îndelungat interval din ultimii cinci ani, după ce înrăutăţirea relaţiilor dintre Beijing şi Washington a determinat cumpărătorii din statul asiatic să redirecţioneze livrările.

Economie 2025-04-08 11:04:00

Datele Direcţiei pentru Evidenţa Persoanei din cadrul MAI relevă că sunt 383.615 bărbaţi şi 322.869 femei care poartă prenume asociate sărbătorii Naşterii Domnului - Crăciunul.

Economie 2024-12-24 19:51:37

Dan Grecu, campion mondial şi poreclit „stăpânul inelelor” pentru evoluţiile sale la inele, a murit la vârsta de 74 de ani, a anunţat fiul său, Alex Grecu.

Economie 2024-12-13 10:18:11

Anul 2022 este declarat cel mai călduros an înregistrat în Spania după 1916, de la începerea înregistrării acestor date la nivel naţional, a anunţat luni Agenţia Naţională de Meteorologie (AEMET), informează Agerpres, care citează AFP. Și anii 2017 și 2020 au înregistrat temperaturi sufocante, însă 2022 bate recordul. Din cauza cădurii excesive și-au pierdut viața peste 4.700 de oameni.

Economie 2023-01-02 16:01:41

Datele LSEG (London Stock Exchange Group) publicate miercuri arată că aproape 500.000 de tone metrice de produse petroliere rusești sunt blocate pe petroliere din cauza sancțiunilor SUA.

Economie 2025-01-16 07:00:54

Pakistanezul Khalid Sheikh Mohammed, considerat creierul atentatelor din SUA de la 11 septembrie 2001 şi deţinut în baza militară americană de la Guantanamo, a acceptat un acord de pedeapsă negociată, a anunţat miercuri Pentagonul. Același acord l-au acceptat și alți doi inculpați pentru atacurile de la 11 septembrie, Walid Muhammad Salih Mubarak Bin Attash şi Mustafa Ahmed Adam al Hawsawi.

Economie 2024-08-01 09:48:14

Doi bărbaţi din municipiul Roman au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile după ce au rupt sigiliile de la mai multe vagoane şi au furat aproape trei tone de cereale. În cadrul aceluiaşi dosar penal întocmit de poliţişti, o femeie a fost pusă de judecători sub control judiciar pentru 60 zile, notează Agerpres.

Economie 2022-11-28 15:21:09