• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-27 22:35:36
  • Sursa:
A treia seara de proteste impotriva lui Georgescu. Mii de oameni in strada, in marile orase: „Nu o tara putinista, Romania progresista” Imagine

Mii de persoane din marile orașe ale României protestează, miercuri, pentru a treia seară la rând, împotriva candidatul independent Călin Georgescu, după victoria sa în primul tur al alegerilor prezidențiale. Tinerii care au ieșit în stradă scandează „O țară ca afară nu e legionară” sau „România, nu uita, Europa-i casa ta!”. 

Sute de tineri s-au adunat în Piața Victoriei din Timișoara, iar unii dintre ei au declarat pentru Digi24 că nu contestă votul oamenilor, în schimb, sunt speriați pentru că au anumite principii la care țin foarte mult și tocmai de aceea au ieșit în stradă. Aceștia mai spun că vor fi prezenți în această piață și mâine. 

„O facem ca-n 89?”, „Suntem vocea celor care nu mai sunt”, „Fără extremism, noi vrem progresism” sau „Alertă antifascistă”, au scris tinerii pe pancarte. 

Și în Piața Victoriei din București au ieșit în stradă să protesteze câteva sute de tineri. Ei strigă sloganuri precum „Georgescu - Noul Antonescu”, „Tinerii vă cer în cor, nu votați un dictator”, „O țară ca afară nu e legionară”, „Ro alert, nu fasciști în Parlament!” sau „România, nu uita, Europa-i casa ta!”. 

 

În Piața Universității din Capitală s-au adunat și aproximativ 30 de manifestanți pro-Georgescu, mobilizați de partidul Patrioții Poporului Român, care scandează lozinci anti-Ucraina și anti-LGBT. 

Jandarmeria Capitalei a anunţat că, în perioada 27 - 29 noiembrie, în intervalul orar 19:00 - 23:00, au loc adunări publice atât în Piaţa Victoriei, cât şi în Piaţa Universităţii, motiv pentru care vor fi luate măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranţă, a ordinii publice şi protecţiei participanţilor.

O adunare publică este organizată de către o parte din studenţii din Bucureşti, în Piaţa Victoriei, iar cealaltă este organizată de Partidul Patrioţii Poporului Român, în Piaţa Universităţii, zona fântâni, după cum a informat Direcţia de Jandarmi a Capitalei.

„Subliniem faptul că aceste manifestaţii au fost declarate în cursul zilei de astăzi, 27 noiembrie, însă nu au fost avizate de Comisia de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice din Primăria Municipiului Bucureşti, întrucât solicitările nu au fost depuse în termenul impus de legislaţia în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 60/1991 (republicată) privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, cu modificările şi completările ulterioare. În acest context, deşi organizarea celor două adunări publice nu respectă condiţiile legale mai sus explicate, subliniem importanţa unui dialog şi a unei bune colaborări între organizator, participanţi şi forţele de ordine, în vederea desfăşurării acestora fără riscuri în planul ordinii şi siguranţei publice”, se arată în comunicatul Jandarmeriei.

Manifestații împotriva lui Călin Georgescu sunt și în Cluj-Napoca, sub sloganul „Clujul se unește – manifest pentru democrație”.

Organizatorii de la „Studenți pentru democrație” îi transmit candidatului independent Călin Georgescu, intrat în turul 2 ale alegerilor prezidențiale de pe primul loc cu peste 2,5 milioane de voturi, că „Iubirea de țară nu e legionară”.

Protestul, autorizat de Primăria Cluj-Napoca, are loc vizavi de Prefectura Cluj.

Pentru a treia seară consecutiv, sute de ieşeni au ieşit în Piaţa Unirii pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de Călin Georgescu şi extrema dreaptă.

Persoane de toate vârstele, majoritatea dintre ei tineri fiind, au scandat „Ţara de Georgescu, uniţi, salvăm!”, „România e deşteaptă, nu votăm extrema dreaptă!”, „Nu e legionară o ţară ca afară!”, „Corpul meu, decizia mea!”, „Nu o ţară putinistă, România progresistă”, „Părinţi, bunici, nu vă lăsaţi minţiţi”.

Unii dintre protestatari au afişat pancarde cu mesaje precum „Părinţii au luptat ca o dictatură să cadă! Noi luptăm ca alta să nu se ridice”, „În 89 oamenii au murit pentru un ideal, să trăim într-o democraţie, nu într-un stat legionar”, „Somnul raţiunii naşte monştri”, „Nu votăm un legionar”.

„Am ieşit şi acum mulţi ani în urmă. În perioada Dragnea am stat luni de zile, săptămână de săptămână, aici, în piaţă. Se pare că n-am rezolvat nimic. Pierdem ţara şi o dăm de pomană ruşilor pentru câteva generaţii. Mai avem o şansă să o cârpim, să mai facem ceva. Alternativa Georgescu este un dezastru, înseamnă vânzare de ţară. Bunicii mei au trăit vremuri grele, părinţii mei au trăit vremuri rele, nu vreau ca şi copiii mei să le trăiască. Aşa ceva nu se poate. Trebuie să facem în aşa fel încât cizma rusească să nu ne mai apese pe grumaz. Copiii ăştia nu înţeleg ce înseamnă Rusia. Rusia înseamnă un dezastru”, a spus unul dintre protestatari, potrivit Agerpres. 

Și marți seară mii de oameni au ieșit în stradă în toată țara pentru a protesta față de intrarea lui Georgescu în turul doi al prezidențialelor. Protestatarii au strigat în cor că vor păstrarea democrației.

Manifestații au avut loc în Timișoara, Sibiu, Brașov, Iași și Constanța.

 

Sezonul de schi 2024-2025 este în plină desfășurare în mai multe stațiuni montane de la noi din țară. Sunt pârtii de schi pe care se pot practica deja sporturile de iarnă de la începutul lunii decembrie și multe alte locuri care urmează să se deschidă în perioada următoare.

Economie 2024-12-21 07:00:06

Autorităţile din Australia au confirmat joi că un fragment carbonizat ce a fost descoperit de un crescător de animale într-un ţarc pentru oi provine de la o rachetă spaţială utilizată într-o misiune a companiei americane SpaceX.

Economie 2022-08-04 16:00:54

„Românii iau cu asalt pensiunile de la munte și cluburile din nordul litoralului. Valorile de trafic în vămi și pe șosele se situează de trei ori peste media normală, hotelierii vor pregăti preparate tradiționale, mii de polițiști vor fi la datorie. Distracția va fi pe cinste, iar petrecerea în toi.”

Economie 2023-05-30 21:19:59

Comisia Europeană a aprobat joi o schemă de ajutoare în valoare de aproximativ 500 de milioane euro notificată de România pentru sprijinirea întreprinderilor din toate sectoarele, afectate de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, informează executivul comunitar. Ajutoarele vor fi acordate sub formă de garanţii pentru împrumuturi şi împrumuturi subvenţionate.

Economie 2022-11-17 19:45:01

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a vorbit la emisiunea Studio Politic, de la Digi24, despre scandalul care a izbucnit cu ONG-urile, după ce a început forajul în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră. „Nu am îndemnat companiile în energie să facă plângeri penale, dar legea prevede că atunci când o instanță decide că un proces a fost intentat cu rea intenție, acesta trebuie să plătească o sancțiune,” a declarat Burduja.

Economie 2025-03-27 15:53:03

Belarus a trimis joi avioane de vânătoare pentru a doborî drone rusești Shahed intrate în spațiul său aerian, potrivit unor relatări citate de Newsweek.

Economie 2024-09-05 15:29:44

Femeia își hrănea pisicile, în momentul în care o maimuță, care avea o lesă, a atacat-o, scrie publicația britanică Independent, care citează News Channel 9. Autoritățile încearcă acum să afle de unde a venit maimuța și cui îi aparține.

Economie 2024-11-09 10:52:08