Nici a treia tentativă nu a avut succes: prima rachetă imprimată 3D a fost lansată miercuri de la baza Cape Canaveral din Florida, Statele Unite, dar nu a reuşit să ajungă pe orbita Terrei din cauza unei „anomalii” produse în timpul separării celei de-a doua trepte a acestui vehicul spaţial, potrivit unei transmisiuni în direct.

Cel de-al treilea eşec s-a produs după alte două tentative de lansare, care au fost anulate în ultimul moment din cauza unor probleme tehnice, scrie Agerpres.

Misiunea, denumită „Good luck, have fun”, este urmărită cu interes, întrucât rachetele imprimate 3D ar putea reprezenta o mică revoluţie în industria lansărilor spaţiale.

Racheta Terran 1, dezvoltată de start-up-ul californian Relativity Space, ar fi trebuit să colecteze informaţii şi să demonstreze că o rachetă imprimată 3D poate rezista rigorilor impuse de lansările şi zborurile spaţiale.

În total, 85% din masa rachetei a fost imprimată 3D, iar compania vizează să ajungă în viitor la 95%.

Avantajul principal al acestei tehnici: simplificarea masivă a procesului de fabricaţie şi reducerea costurilor.

Cu ajutorul roboţilor săi pentru imprimare 3D de mari dimensiuni, compania susţine că această tehnologie permite utilizarea unui număr de piese de 100 de ori mai mic în comparaţie cu o rachetă tradiţională. Compania subliniază totodată viteza acestei metode: 60 de zile de la obţinerea materiei prime şi până la realizarea produsului finit.

Racheta Terran 1 are o înălţime de 33,5 metri şi un diametru de puţin peste 2 metri. Prima treaptă a rachetei are nouă motoare, de asemenea imprimate 3D.

Obiectivul misiunii: plasarea unei încărcături de 1.250 de kilograme pe orbita joasă a Pământului (sateliţi de mici dimensiuni, de exemplu), un detaliu care plasează această rachetă în categoria lansatoarelor uşoare. Acest prim zbor nu a conţinut însă o încărcătură utilă.

Racheta ar fi trebuit să atingă, la 80 de secunde după lansare, punctul în care forţa aerodinamică exercitată asupra motorului este cea mai ridicată (Max Q, potrivit terminologiei de specialitate). Este etapa crucială a zborului, potrivit tânărului patron al Relativity Space, Tim Ellis.

„Am demonstrat deja la sol ceea ce sperăm să demonstrăm în zbor: că atunci când presiunea dinamică şi tensiunea asupra vehiculului sunt la cel mai înalt nivel, structurile imprimate în 3D pot rezista acestor forţe”, a scris pe Twitter la începutul lunii martie Tim Ellis.

După separarea primei trepte a rachetei, a doua treaptă ar fi trebuit să-şi urmeze cursul până pe orbita terestră - la opt minute după lansare.

Succesul acestei etape încă de la primul zbor ar fi fost „fără precedent”, a declarat Tim Ellis.

Racheta foloseşte drept combustibil metalox, un amestec de oxigen lichid şi gaz natural lichefiat (în principal metan). Dacă Terran 1 ar fi reuşit să ajungă la orbită, ar fi fost primul succes al unei rachete care utilizează acest tip de combustibil.

Relativity Space, care promovează viziunea pe termen lung a rasei umane care trăieşte pe mai multe planete, susţine că acesta este combustibilul „viitorului”, urmând să fie cel mai uşor de produs pe Marte.

Rachetele în curs de dezvoltare Vulcan, de la United Launch Alliance (ULA), şi Starship, de la SpaceX Stars, urmează să utilizeze şi ele acest combustibil.

O primă tentativă de lansare a Terran 1 a fost anulată pe 8 martie din cauza unor probleme cu temperatura carburantului.

Apoi, pe 11 martie, lansarea a fost anulată de două ori în ultimele secunde ale numărătorii inverse, mai întâi din cauza unei probleme de automatizare, apoi din cauza unor temeri legate de presiunea combustibilului.

Indiferent de gradul de succes al zborului inaugural al rachetei Terran 1, datele colectate vor fi folosite pentru dezvoltarea următoarei generaţii de rachete imprimate 3D - Terran R.

Acest lansator de categorie mai grea, dezvoltat tot de Relativity Space, ar trebui să fie capabil să transporte o încărcătură de 20.000 de kilograme pe o orbită terestră joasă.

Compania a semnat deja contracte în valoare de 1,65 de miliarde de dolari, majoritatea pentru Terran R, potrivit lui Tim Ellis.

Unul dintre acestea a fost semnat cu compania OneWeb, a cărei constelaţie de sateliţi este destinată furnizării de internet din spaţiu.

Acest tip de lansator ''de calibru mediu-greu este evident prezent acolo unde există cea mai importantă oportunitate de piaţă pentru restul deceniului, cu un deficit enorm în prezent în ceea ce priveşte această clasă de încărcătură utilă'', a scris pe Twitter Tim Ellis.

Un operator de sateliţi ar putea aştepta ani întregi înainte de a obţine un loc disponibil la bordul rachetelor de calibru greu Arianespace sau al celor dezvoltate de SpaceX.

Zeci de star-up-uri s-au lansat aşadar în ultimii ani pentru a răspunde unei cereri în creştere.

Numărul sateliţilor lansaţi a crescut de la circa 120 în 2012 la peste 2.700 în 2022, potrivit companiei de specialitate Euroconsult.