• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-21 10:22:01
  • Sursa:
A inceput pelerinajul de sarbatoarea Sfantului Dimitrie cel Nou Imagine

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Ocrotitorul Bucureştilor a început, sâmbătă, cu scoaterea spre închinare a moaştelor Sfântului, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Ierarh Nectarie şi aşezarea acestora în baldachinul din curtea Catedralei Patriarhale. Procesiunea a fost condusă de Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul.

Sâmbătă, duminică şi luni, credincioşii se vor putea închina la moaşte, urmând ca marţi, 24 octombrie, începând cu ora 12:00, să aibă loc procesiunea Calea Sfinţilor cu moaştele ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie. Marţi, la ora 13,00, la Catedrala Patriarhală, va avea loc primirea Sfintelor Moaşte de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Altarul Mare de Vară.

Icoanele și moaştele vor fi depuse, apoi, spre închinare în Baldachinul Sfinţilor de pe Colina Patriarhiei pentru a fi cinstite de pelerini.

Anul acesta, mâna dreaptă a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, va fi adusă din Grecia de Mitropolitul Veriei, Naousei şi Kampaniei, Pantelimon, la pelerinajul de Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.

Cinstitele moaşte al Marelui Mucenic Dimitrie vor sosi, marţi, la amiază, şi după ce vor fi purtate în procesiunea Calea Sfinţilor, vor fi aşezate spre cinstire alături de moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou şi de cea mai veche icoană a Sfintei Fecioare, Icoana Maicii Domnului Panaghia Soumela, şi a Icoanei Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, aduse tot din Grecia.***Programul liturgic din perioada 25 - 29 octombrie va fi următorul:

* miercuri, 25 octombrie:- 9,00 - 11,00 - Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală- 17,00 - 21,30 - Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară

* joi, 26 octombrie (sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir):- 9,30 - 12,30 - Sfânta Liturghie oficiată în Altarul Mare de Vară- 8,30 - 12,30 - distribuirea pachetelor cu anafură lângă Altarul Mare de Vară- 17,00 - 21,30 - Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară

* vineri, 27 octombrie (sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor):- 9,30 - 13,00 - Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de ierarhii Sfântului Sinod, preoţi şi diaconi, în Altarul Mare de Vară- 8,30 - 11,30 - distribuirea pachetelor cu anafură lângă Altarul Mare de Vară- 17,00 - 21,30 - Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală

* sâmbătă, 28 octombrie:- 9,00 - 11,00 - Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală- 17,00 - 21,30 - Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară

* duminică, 29 octombrie:- 9,30 - 12,30 - Sfânta Liturghie oficiată în Altarul Mare de Vară- 16,00 - 18,00 - Slujba Vecerniei oficiată în Catedrala Patriarhală

Potrivit calendarului oficial, publicat de Ministerul Educației, elevii claselor a VIII-a încep în luna martie simularea probelor la Evaluarea Națională 2025. Prima probă este pe 17 martie, la limba și literatura română, iar rezultatele vor fi comunicate elevilor până la 31 martie.

Economie 2025-03-04 07:00:02

Bacăul intră în topul scumpirilor imobiliare. Prețul mediu al unei locuințe din zona centrală ajunge chiar și la 3.000 de euro pe metru pătrat, astfel că o casă de 230 de metri pătrați se vinde cu peste 600 de mii de euro.

Economie 2025-02-09 19:17:19

Rusia a lansat o rachetă balistică cu rază intermediară de acțiune, nu o rachetă balistică intercontinentală, spun surse oficiale din SUA pentru Reuters, făcând referire la o analiză inițială a situației.

Economie 2024-11-21 20:08:14

Preşedintele rus Vladimir Putin mizează pe „colapsul” sprijinului occidental pentru Ucraina, a declarat miercuri Volodimir Zelenski în faţa liderilor G7, menţionând că armata rusă a „crescut semnificativ presiunea” pe front, informează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-12-06 22:19:17

Răsturnare de situație în cazul șoferului de ride-sharing din Baia Mare care s-a urcat la volan după ce ar fi consumat 7 substanțe interzise, conform drug test-ului. Analizele de laborator au ieșit negative.

Economie 2023-02-03 17:25:00

Premierul Ciolacu consideră oportună convocarea CSAT, cu acordul preşedintelui interimar, pe tema dovezilor privind anularea alegerilor prezidenţiale, în urma discursulului vicepreşedintelui SUA, JD Vance, la Conferinţa de Securitate de la München. Premierul urmează să aibă o întâlnire cu ministrul de Externe, după evoluţiile din plan internaţional.

Economie 2025-02-18 13:20:28

Tragedie sâmbătă seară în Timișoara. Un băiat de 10 ani a fost accidentat mortal de o mașină.

Economie 2023-01-29 09:24:01

Uniunea Europeană a notificat rețelele de socializare cu privire la conținutul violent și la știrile false legate de conflictul dintre Israel și Hamas. Meta, X (fostă Twitter), YouTube și, mai nou, TikTok, au șters sute de mii de videoclipuri și au închis mii de transmisiuni live, informează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2023-10-16 17:13:41