Parada organizată cu ocazia a 80 de ani de la momentul în care Partidul Comunist Chinez a preluat puterea totală în China a fost reflectată pe larg de către presa rusă. Vladimir Putin a fost prezentat drept „cel mai important oaspete” la eveniment. Evenimentul în sine a fost transmis în regim live de către mai multe posturi tv și site-uri guvernamentale.
Peste 25 de lideri de stat și de guvern au fost găzduiți în piața în care regimul dictatorial chinez a suprimat sângeros protestele din 1989 și care a acum a fost scena celei mai grandioase parade din istoria Chinei, după cum au punctat jurnaliștii ruși. Printre cei invitați au fost și doi foști premieri români, Adrian Năstase și Viorica Dăncilă, aceștia fiind cunoscuți pentru deschiderea față de China și relațiile apropiate cu regimul de la Beijing.
Suita de oficiali a fost completată de către Robert Fico, premierul slovac, singurul lider din Uniunea Europeană care a dat curs invitației Beijingului. De asemenea, la evenimentul fastuos a fost prezent și Alexandr Vucic, liderul de la Belgrad, alături de soția sa. Cei doi șefi de guvern s-au remarcat în timpul mandatelor sale prin relația apropiată față de dictatorul de la Kremlin, Vladimir Putin.
Parada chineză a fost asimilată total de către presa lui Putin și a semănat foarte mult cu momentul în care Rusia organizează propria paradă dedicată victoriei din Cel De-al Doilea Război Mondial. Ceremoniile, principalul eveniment propagandistic al Kremlinului, sunt organizate în fiecare an pe data de 9 mai, ziua în care Rusia sărbătorește victoria.
Similitudinile dintre cele două evenimente sunt pe mai multe paliere. La fel că în cazul Rusiei, nici China nu a menționat în nici măcar o dată aportul aliaților în eliberarea Chinei de sub controlul armatei imperiale japoneze, forțată să capituleze după ce SUA au bombardat nuclear cele două orașe, Hiroshima și Nagasaki.
În momentul în care parada a fost transmisă în presa de stat din Rusia, comentatorii s-au comportat exact la fel ca în cazul paradei organizate de către Moscova. Au comentat detașamentele care au defilat prin principala piață a țării și au lăudat fervent eroismul luptătorilor chinezi.
Jurnaliștii ruși au folosit stilul caracteristic pentru a elogia importanța prezenței lui Vladimir Putin în capitala chineză, într-o vizită neobișnuit de lungă. Aceștia au vorbit pe larg despre fiecare întâlnire bilaterală pe care a avut-o Vladimir Putin cu ceilalți lideri prezenți la eveniment. Spre exemplu, despre întâlnirea cu Kim Jong-un, presa rusă a scris că este de o importanță deosebită pentru Rusia.
