• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-06-14 14:07:32
  • Sursa:
A doua noapte de bombardamente. „Israelul este in razboi” / „Iranul isi rezerva dreptul de a raspunde decisiv” Imagine

Conflictul dintre Israel și Iran escaladează, ambele state lansând în cursul nopţii atacuri care au făcut să fie auzite explozii atât la Teheran, cât şi la la Tel Aviv şi Ierusalim. Ambasadorul Israelului în Statele Unite, Yechiel Leiter, a declarat că Israelul se află „în război” cu regimul iranian, confirmând că o persoană a fost ucisă în urma atacurilor. De partea cealaltă, un oficial iranian de rang înalt a avertizat că Iranul îşi va intensifica atacurile asupra Israelului şi va viza bazele regionale ale oricărei ţări care încearcă să îl apere.

ACTUALIZARE 13:45 Iordania, Siria şi Libanul au anunţat sâmbătă redeschiderea spaţiilor lor aeriene, după ce le-au închis vineri din cauza atacului israelian asupra Iranului, urmat de riposta acestuia din urmă, relatează AFP, potrivit News.ro.

Iordania, care vineri a anunţat că a interceptat drone şi rachete deasupra teritoriului său, şi-a redeschis spaţiul aerian de la ora 7.30 (4.30GMT), a precizat aviaţia civilă iordaniană.

Libanul şi Siria au făcut anunţuri similare.

Compania aeriană libaneză Middle East Airlines şi-a reprogramat zborurile spre şi dinspre Beirut, mai mulţi pasageri fiind nevoiţi să-şi petreacă noapte în aeroport din cauza anulării sau întârzierii curselor.

Aeroportul Ben Gurion de lângă Tel Aviv, principalul aeroport internaţional al Israelului, va rămâne închis până la noi ordine, a indicat la rândul ei sâmbătă o purtătoare de cuvânt a aeroportului, în urma tirurilor de rachetă lansate de Iran în cursul nopţii în răspuns la atacul israelian din ajun.

În acelaşi timp, agenţia de presă de stat iraniană IRNA a relatat că secţiunea militară a aeroportului Mehrabad a fost vizat în cursul nopţii de raidurile israeliene, un hangar folosit pentru avioane de luptă fiind avariat. Traficul aerian pe aeroport rămâne suspendat, a consemnat dpa.

Mehrabad, lângă Teheran, deserveşte în principal rute interne şi găzduieşte flota aeriană a guvernului. Aeroportul internaţional din Teheran este situat la circa 40 kilometri sud de capitală.

ACTUALIZARE 13:21 Armata israeliană a anunţat sâmbătă că avioanele sale de luptă sunt pregătite să reia atacurile asupra ţintelor din Teheran.

„Rutele către Iran au fost deschise”, au declarat şeful Statului Major şi şeful Forţelor Aeriene într-un comunicat comun.

Armata „procedează în conformitate cu planurile sale operaţionale, avioanele de luptă (ale Forţelor Aeriene Israeliene) sunt pregătite să reia loviturile asupra ţintelor din Teheran”, se adaugă în declaraţie.

Dictatorul iranian Ali Khamenei îi transformă pe cetăţenii Iranului în ostatici şi creează o realitate în care ei, în special locuitorii Teheranului, vor plăti un preţ greu pentru atacul criminal asupra civililor israelieni, a spus ministrul apărării Israel Katz în timpul unei evaluări cu şeful Statului Major al IDF, generalul-locotenent Eyal Zamir, directorul Mossad, David Barnea, şi alţi înalţi oficiali militari.

„Dacă Khamenei continuă să lanseze rachete asupra frontului intern israelian, Teheranul va arde”, a avertizat Katz, potrivit The Times of Israel.

ACTUALIZARE 12:42 Papa Leon al XIV-lea a făcut apel sâmbătă la Iran şi Israel la „responsabilitate şi raţiune”, în contextul în care „situaţia s-a deteriorat grav” între cele două ţări, au consemnat AFP şi Reuters.

„Nimeni nu ar trebui să ameninţe vreodată existenţa altei persoane şi este datoria tuturor ţărilor să sprijine cauza păcii, urmând căi de reconciliere şi promovând soluţii care garantează securitatea şi demnitatea tuturor”, a subliniat suveranul pontif în timpul unei audienţe publice la Bazilica Sfântul Petru.

„Angajamentul de a construi o lume mai sigură, liberă de ameninţarea nucleară, trebuie urmărit prin contacte respectuoase şi dialog sincer pentru a construi o pace durabilă, fondată pe dreptate, fraternitate şi binele comun”, a adăugat Papa Leon.

Vineri, Israelul, susţinând că deţine informaţii ce dovedesc că Iranul se apropie de „punctul fără întoarcere” către bomba atomică, a lansat un atac de o amploare fără precedent pe teritoriul iranian, lovind peste 200 de situri militare şi nucleare şi ucigând înalţi ofiţeri. Iranul, care neagă că urmăreşte să dezvolte arme nucleare, a lansat în răspuns zeci de rachete asupra Israelului, afirmând că acestea au vizat instalaţii militare. Majoritatea au fost interceptate de armata israeliană, dar în zona Tel Aviv s-au înregistrat pagube semnificative.

Sâmbătă, Israelul a bombardat din nou sisteme de apărare aeriană şi lansatoare de rachete ale Iranului.

ACTUALIZARE 11:29 Iranul a confirmat că facilitatea sa nucleară de la Fordow a suferit pagube limitate în urma recentelor atacuri israeliene, a relatat sâmbătă agenţia de ştiri semi-oficială ISNA, citând un purtător de cuvânt al organizaţiei pentru energie atomică a ţării, transmite Reuters.

„Au fost daune limitate în unele zone de la situl de îmbogăţire Fordow”, a afirmat purtătorul de cuvânt al agenţiei pentru energie atomică a republicii islamice, Behrouz Kamalvandi. „Am mutat deja o parte semnificativă din echipamente şi materiale, nu au fost pagube extinse şi nu există preocupări legate de contaminare”, a precizat acesta.

Iranul îmbogăţeşte uraniu până la o puritate de până la 60%, aproape de gradul de armament de aproximativ 90%, la uzina din Natanz, dar produce cantităţi mai mici din acest material acolo decât la Fordow, un sit săpat într-un munte despre care experţi militari au spus că ar fi dificil de distrus de către Israel prin bombardamente.

Directorul general al Agenţiei internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a afirmat vineri într-o videoconferinţă la Consiliul de Securitate al ONU că „la Natanz, partea de la suprafaţă a uzinei pilot de îmbogăţire, unde Iranul producea uraniu îmbogăţit la 60% (...), a fost distrusă” în bombardamentele israeliene din noaptea de joi spre vineri. Nivelurile radioactivităţii „au rămas neschimbate”, a menţionat acesta.

ACTUALIZARE 11:17 Armata israeliană a anunţat sâmbătă că a vizat sistemele iraniene de apărare aeriană într-un val de atacuri nocturne în regiunea Teheranului, informează AFP.

„Armata aeriană a lovit în timpul nopţii zeci de ţinte, mai ales infrastructuri de rachete sol-aer, în cadrul unei operaţiuni care a vizat distrugerea capacităţilor de apărare aeriană ale regimului în regiunea Teheranului”, a făcut cunoscut armata israeliană într-un comunicat.

„Pentru prima dată de la începutul războiului, la peste 1.500 km de teritoriul israelian, forţele aeriene au lovit instalaţii de apărare din regiunea Teheranului”, a precizat aceasta, menţionând că va viza în continuare „zeci de lansatoare de rachete sol-sol” din Iran.

La rândul lor, media de stat iraniene au anunţat sâmbătă că doi comandanţi adjuncţi din Statul major general au fost ucişi în atacuri israeliene, fără a preciza când anume, a consemnat Reuters.

Iranul a lansat mai devreme sâmbătă un al patrulea val de rachete asupra Israelului, în răspuns la atacurile aeriene fără precedent ale israelienilor, efectuate cu o zi înainte asupra unor situri militare şi nucleare de pe teritoriul iranian şi care au stârnit temeri de escaladare a tensiunilor în regiune. Atacurile israeliene asupra Iranului începute vineri au provocat cel puţin 78 de morţi, inclusiv înalţi lideri militari.

Sâmbătă, serviciile de salvare israeliene au anunţat că două persoane, o femeie de circa 60 de ani şi un bărbat de circa 45, au murit şi 19 au fost rănite într-o zonă rezidenţială din centrul Israelului lovită de un proiectil în urma unui atac cu rachete iranian.

ACTUALIZARE 09:20 Un al cincilea val de rachete ar fi fost lansat sâmbătă de Iran către Israel, potrivit rapoartelor mass-media iraniene, scrie Jerusalem Post.

Apărarea antiaeriană israeliană interceptat drone lansate spre Marea Moartă și zonele sudice ale Cisiordaniei sâmbătă dimineața. În zonele respective au sunat sirenele.

„IAF operează pentru a intercepta și lovi ori de câte ori este necesar pentru a elimina amenințarea”, arată aviația israeliană.

Acest nou atac vine după rapoartele conform cărora patru persoane au fost ucise și peste 70 au fost rănite în ultimele patru baraje lansate asupra Israelului.

Printre acestea se numără două persoane care au fost ucise în districtul central al Israelului după ce trupurile lor au fost salvate de sub dărâmăturile unei case lovite de un proiectil iranian, existând informații potrivit cărora un bebeluș de două luni ar putea fi încă prins sub dărâmături.

Iranul a lansat peste 150 de rachete către Israel începând de vineri seara.

ACTUALIZARE 08:33 Iranul a anunţat că a doborât sâmbătă drone israeliene aflate în misiune de recunoaştere deasupra zonei de nord-vest a ţării, potrivit televiziunii de stat preluate de AFP şi Reuters.

Forţele iraniene „au reuşit să doboare drone israeliene care au violat spaţiul aerian al ţării în regiunea frontalieră Salmas”, a transmis televiziunea de stat, precizând că dronele „au penetrat spaţiul aerian iranian pentru misiuni de spionaj şi recunoaştere”.

Iranul a lansat la rândul său sâmbătă un al patrulea val de rachete asupra Israelului, în răspuns la atacurile aeriene fără precedent ale israelienilor, efectuate cu o zi înainte asupra unor situri militare şi nucleare de pe teritoriul iranian şi care au stârnit temeri de escaladare a tensiunilor în regiune.

Ambasadorul Israelului în SUA, Yechiel Leiter, a afirmat mai devreme pe CNN că Iranul a lansat „circa 150” de rachete balistice în trei rânduri, începând de vineri, subliniind că tirurile iraniene nu vor înceta întrucât republica islamică deţine, potrivit lui, un arsenal de aproape 2000 de rachete.

Iranul spune că a doborât drone israeliene  Iranul a anunţat că a doborât sâmbătă drone israeliene aflate în misiune de recunoaştere deasupra zonei de nord-vest a ţării, potrivit televiziunii de stat preluate de AFP şi Reuters. Forţele iraniene „au reuşit să doboare drone israeliene care au violat spaţiul aerian al ţării în regiunea frontalieră Salmas”, a transmis televiziunea de stat, precizând că dronele „au penetrat spaţiul aerian iranian pentru misiuni de spionaj şi recunoaştere”. Iranul a lansat la rândul său sâmbătă un al patrulea val de rachete asupra Israelului, în răspuns la atacurile aeriene fără precedent ale israelienilor, efectuate cu o zi înainte asupra unor situri militare şi nucleare de pe teritoriul iranian şi care au stârnit temeri de escaladare a tensiunilor în regiune. Ambasadorul Israelului în SUA, Yechiel Leiter, a afirmat mai devreme pe CNN că Iranul a lansat „circa 150” de rachete balistice în trei rânduri, începând de vineri, subliniind că tirurile iraniene nu vor înceta întrucât republica islamică deţine, potrivit lui, un arsenal de aproape 2000 de rachete.

Explozii s-au produs deasupra Ierusalimului în timp ce un nou val de rachete iraniene se îndreaptă spre Israel.

„Un nou tir de rachete a fost lansat către Statul Israel”, au transmis Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) într-o declaraţie preluată de AFP, potrivit News.ro.

Anterior, IDF avertizase cu privire la o nouă serie de atacuri şi a precizat că sistemele sale de apărare sunt active.

Sirenele au sunat în nordul Israelului după detectarea unor noi lansări de rachete, a anunţat Forţele de Apărare ale Israelului (IDF).

„Cu puţin timp în urmă, sirenele au sunat în mai multe zone din Israel după identificarea unor rachete lansate din Iran către Statul Israel”, a precizat IDF într-o declaraţie.

Armata a transmis că acţionează pentru a intercepta atacurile şi „a lovi acolo unde este necesar pentru a elimina ameninţarea.”

O persoană a decedat, iar peste 20 au fost rănite după ce o rachetă iraniană a lovit în apropierea unor locuinţe din Rishon Lezion, la sud de Tel Aviv, au anunţat serviciile de urgenţă din Israel, conform CNN.

Un număr mare de paramedici echipaje de prim-ajutor au fost trimise la faţa locului, unde au găsit pagube extinse şi mai multe persoane prinse sub dărâmături.

„Aceasta este o scenă dificilă şi complexă şi continuăm să verificăm pentru a ne asigura că nu există alte victime în interiorul clădirilor,” a declarat Rami Musher, director adjunct al serviciilor de urgenţă din regiunea Ayalon.

Un videoclip difuzat de agenţia Reuters a arătat acoperişul deteriorat al unei case şi zeci de salvatori şi militari la faţa locului.

Mai multe explozii au fost auzite la Teheran, iar flăcări care emanau un fum dens se ridicau sâmbătă dimineaţă de la aeroportul Mehrabad din capitala iraniană, a constatat un jurnalist AFP.

Agenţia de presă Isna a difuzat un videoclip care arată coloane de fum în zona aeroportului specializat în zboruri interne şi regionale şi situat în vestul capitalei iraniene.

O altă agenţie, Mehr, a transmis că o „explozie” a avut loc în apropierea locului.

Noul atac israelian survine după o ripostă iraniană cu valuri de rachete trase în special spre Tel Aviv începând de vineri seara.

O femeie a fost ucisă şi „aproximativ 40 de persoane” au fost rănite în urma atacurilor iraniene asupra Israelului, a declarat ambasadorul Israelului în Statele Unite.

„Am fost loviţi de trei salve de rachete balistice trase din Iran astăzi, în total aproximativ 150”, a spus Yechiel Leiter într-un interviu pentru Kaitlan Collins de la CNN.

„Ne aşteptăm ca iranienii, care deţin un număr considerabil de rachete balistice — în jur de 2.000 — să continue să le lanseze”, a adăugat el, acuzând Iranul că vizează civili israelieni.

„Israelul este în război, nu cu poporul iranian... ci cu un regim care este hotărât să obţină putere nucleară”, a afirmat Leiter.

El a mai spus că Israelul nu va şti „cu exactitate cât de mult” poate afecta infrastructura nucleară a Iranului până când forţele sale „nu îşi vor continua şi încheia campania”.

„Întrebaţi-mă din nou peste patru sau cinci zile şi voi avea o evaluare mai clară, după ce armata noastră va analiza daunele provocate diferitelor instalaţii nucleare”, a precizat el.

„Conform analizei noastre, putem ajunge foarte aproape de neutralizarea completă şi definitivă a infrastructurii nucleare a Iranului.”

Și premierul Benjanmin Netanyahu a transmis același mesaj, că Israelul nu este în război cu iranienii, cu cu regimul de la Teheran.

Iranul îşi va intensifica atacurile asupra Israelului şi va viza bazele regionale ale oricărei ţări care încearcă să îl apere, a declarat vineri un oficial iranian de rang înalt pentru CNN.

„Iranul îşi rezervă dreptul – conform dreptului internaţional – de a răspunde decisiv acestui regim”, a spus oficialul.

„Orice ţară care încearcă să apere regimul împotriva operaţiunilor Iranului va vedea, la rândul ei, bazele şi poziţiile sale regionale transformate în noi ţinte”, a adăugat el.

Anterior, vineri, surse americane şi israeliene au declarat pentru CNN că armata SUA a ajutat la interceptarea rachetelor iraniene lansate asupra Israelului.

O sursă israeliană a afirmat că şi alte ţări din regiune au sprijinit apărarea aeriană a Israelului.