Primarul orașului, Shiro Suzuki, a avertizat în timpul ceremoniei că pericolul unui război nuclear este din nou în creștere, iar „această criză existențială a umanității a devenit iminentă pentru fiecare dintre noi, cei ce trăim pe Pământ”, potrivit Agerpres, care citează DPA.
Edilul a cerut lumii să învețe din istorie și să vegheze ca Nagasaki, al doilea oraș bombardat atomic de SUA, va rămâne și ultimul care suferă o astfel de catastrofă.
Se estimează că 74 de mii de oameni au murit în oraşul din sud-vestul Japoniei. Atacul a avut loc la trei zile de la bombardamentul de la Hiroshima soldat cu 140 de mii de decese. Capitularea Japoniei șase zile mai târziu a pus capăt oficial celui de-al Doilea Război Mondial
