Încoronarea din 1953 a fost transmisă în direct la televiziune. Iar acum, şase decenii mai târziu, imaginile alb-negru au fost prelucrate şi pot fi urmărite color. Elisabeta a II-a a devenit regină la 26 de ani, la 6 februarie 1952, după moartea tatălui său, George al şaselea. Din cauza doliului oficial, a primit coroana abia 16 luni mai târziu.
Anul acesta, regina a preferat să-şi serbeze aniversarea încoronării în cadru privat şi a oferit un dineu pentru persoanele nevăzătoare, la palatul St. James. Cele 62 de salve de tun trase ieri de pe malul Tamisei le-au amintit totuşi britanicilor că au trecut şase decenii de când Elisabeta a II-a este pe tron.
În vârstă de 87 de ani, Elisabeta a doua este cel mai longeviv monarh european aflat încă pe tron. În timpul domniei sale a avut 12 premieri.
