• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-25 15:58:22
  • Sursa:
6.500 de locuinte ard anual in Romania, iar copiii sunt principalele victime. La ce sa fim atenti ca sa evitam o posibila tragedie Imagine

Aproximativ 6.500 de incendii la locuințe au loc, anual, în România. Numai în ultimii 10 ani, din cei 2.000 de oameni care și-au pierdut viața în flăcări, peste 100 au fost copii. Coșurile de fum defecte sau necurățate, dar și instalațiile electrice cu probleme sau improvizate reprezintă, în continuare, principala cauză a incendiilor, transmit reprezentanții IGSU.

Din ianuarie 2012 până la finalul anului 2021 au avut loc, în total, 65.033 de incendii. 7.000 dintre ele numai anul trecut, arată datele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. În urma acestora au rezultat 5.905 victime, dintre care 2.025 au decedat. 

"Majoritatea incidentelor se petrec, de obicei, în sezonul rece, când, pe fondul temperaturilor scăzute, se constată o creştere a numărului incendiilor produse la gospodării, iar vârstnicii şi copiii sunt principalele victime. Cauzele principale ale incendiilor produse în ultimii zece ani sunt utilizarea coşurilor de fum defecte sau necurăţate (31%), instalaţiile electrice defecte sau cu improvizaţii (23%) şi mijloacele de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate (12%)", transmite IGSU.

Totodată, scăpările de gaze au reprezentat o altă cauză generatoare de situaţii de urgenţă, astfel că în ultimii 10 ani au fost înregistrate 800 de incidente la nivel naţional, în urma cărora 210 persoane au fost rănite, iar 40 au decedat.

Potrivit unui sondaj IRES comandat de IGSU, 1 din 4 români recunoaşte că îşi lasă copiii mai mici de 10 ani nesupravegheaţi în locuinţă. De asemenea, 64% dintre cei chestionaţi consideră că supravegherea permanentă a copiilor este cel mai important lucru pentru asigurarea securităţii micuţilor în casă sau gospodărie.

Cu toate acestea, în perioada ianuarie 2012-decembrie 2021, 106 copii şi-au pierdut viaţa ca urmare a incendiilor produse în locuinţe. În anul 2013 a fost înregistrat un vârf de 20 de decese, după care a urmat o tendinţă de scădere, ajungând la 5 în anul 2021, reiese din datele IGSU.

Deşi numărul victimelor în rândul copiilor este în scădere, aceştia rămân categoria cea mai vulnerabilă, când vine vorba despre incendiile produse la locuinţe sau gospodării. În cele mai multe situaţii, cei mici nu pot aprecia pericolele din jur şi le lipseşte puterea de a se salva din calea focului.

Din totalul celor care şi-au pierdut viaţa, aproximativ 63% provin din mediul rural, iar 37% din mediul urban.

 

 

Bundestagul se va reuni pe 6 mai pentru alegerea în postul de cancelar a conservatorului Friedrich Merz, punând definitiv capăt mandatului lui Olaf Scholz în fruntea guvernului, a anunţat luni camera inferioară a parlamentului german.

Economie 2025-04-14 15:53:07

Polițele de asigurare emise de compania Euroins, care urmau să expire automat pe 8 septembrie, vor fi valabile încă trei luni, până la data de 8 decembrie, a anunțat astăzi premierul Marcel Ciolacu.

Economie 2023-08-31 11:57:45

Un membru activ al Forțelor Aeriene ale SUA și-a dat foc în fața Ambasadei Israelului din Washington, duminică, potrivit Forțelor Aeriene și autorităților locale, informează CNN.

Economie 2024-02-26 09:04:55

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că deocamdată România nu îndeplineşte criteriile tehnice pentru intrarea în programul Visa Waiver şi a subliniat că trebuie să existe o campanie de conştientizare şi o informare mai bună a oamenilor care vor să aplice pentru vize pentru Statele Unite ale Americii.

Economie 2022-09-24 08:05:24

Un accident rutier s-a produs miercuri, 30 aprilie, pe autostrada A2, sensul București – Constanța, în apropiere de Medgidia. Patru persoane au fost rănite, după ce șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a intrat în parapetul median. Traficul este blocat pe ambele sensuri de mers.

Economie 2025-05-01 10:13:47

Un soldat rus care se află pe front în Ucraina de șapte luni a primit ordin de mobilizare acasă, după cum reiese dintr-o discuție interceptată între el și mama lui. Dialogul dintre cei doi arată haosul care domnește la centrele de recrutare și nesiguranța rușilor în privința a ceea ce îi așteaptă. La un moment dat, soldatul izbucnește și-l înjură pe Vladimir Putin, spunând că trebuie înlăturat de la putere.

Economie 2022-09-28 18:44:54

Soțiile și mamele soldaților ruși mobilizați au făcut un apel la un protest tăcut de Ziua Victoriei, pentru a cere întoarcerea celor dragi lor din războiul din Ucraina, informează The Moscow Times.

Economie 2025-05-09 13:40:12

Armata Israelului i-a sfătuit luni pe cetăţenii libanezi să se „îndepărteze de obiectivele” Hezbollah din sudul Libanului, menţionând că raidurile vizând mişcarea islamistă „vor continua într-un viitor apropiat” şi vor fi „mai importante şi mai precise”, relatează AFP, Reuters şi dpa.

Economie 2024-09-23 10:55:35