• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-29 10:00:29
  • Sursa:
6.000 de euro furati dintr-un ghiozdan lasat nesupravegheat intr-un parc din Bucuresti. Un barbat a fost retinut Imagine

Un bărbat a fost reţinut de poliţiştii bucureşteni pentru 24 de ore, după ce şi-ar fi însuşit 6.000 de euro dintr-un ghiozdan lăsat nesupravegheat într-un parc.

"La data de 26 iunie, poliţişti ai Secţiei 5 au fost sesizaţi de către o femeie cu privire la faptul că în aceeaşi zi, în timp ce se afla într-un parc din Sectorul 1, persoane necunoscute i-ar fi sustras 6.000 de euro din ghiozdanul lăsat nesupravegheat. În urma cercetărilor şi investigaţiilor desfăşurate, s-a stabilit că bănuit de comiterea faptei este un bărbat, acesta fiind depistat şi condus la audieri", informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB), citat de Agerpres.

Faţă de cel în cauză a fost dispusă măsura reţinerii, pentru 24 de ore. De asemenea, a fost recuperată suma de 10.505 lei.

Cercetările sunt continuate de Secţia 5 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de însuşirea bunului găsit.

Operatorul regional de apă Hidro Prahova anunţă că menţine restricţiile în furnizarea apei potabile în mai multe oraşe şi comune din judeţ, în unele dintre ele fiind instituite restricţii inclusiv pe timpul zilei. Măsura a fost luată din cauza secetei şi a consumului mare de apă atât în scop menajer, cât şi pentru activităţile agricole, se arată într-un comunicat transmis luni.

Economie 2022-07-11 17:16:54

Digi24 a fost cea mai citată sursă din media în luna decembrie 2024, potrivit analizei realizate de mediaTRUST.

Economie 2025-02-04 10:33:28

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că startul votării pentru alegerile prezidenţiale va fi dat în străinătate, prima secţie de votare urmând să fie deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 01:00, ora României.

Economie 2024-11-21 16:29:30

Marile orașe au fost și sunt într-o continuă transformare arhitecturală, sub impactul cerințelor impuse de noi praguri, din ce în ce mai sofisticate, cerute de societatea modernă. 

Economie 2024-09-03 17:10:53

Tanczos Barna a vorbit, miercuri seara, la Digi24, despre necesitatea reducerii semnificative a tranzacțiilor cash, în special în anumite domenii. Ministrul Finanțelor a explicat că măsurile s-ar putea aplica începând chiar din acest an.

Economie 2025-01-17 10:41:31

Un cuplu a fost trezit violent din somn de trei hoţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Paris. Trei bărbaţi cu cagule au pătruns în locuinţă pe o fereastră, i-au legat pe proprietari şi i-au obligat să le spună cum se deschide seiful, au declarat surse din cadrul poliţiei pentru Le Figaro.

Economie 2023-12-23 21:50:05

Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, a susținut un nou discurs bizar în timpul unui miting de campanie, vorbind timp de mai multe minute despre cum ar alege să moară dacă s-ar afla pe o barcă în larg și aceasta s-ar scufunda în timp ce e atacată de rechini, scrie Business Insider.

Economie 2023-10-02 11:20:01

Parlamentarii USR şi Forţa Dreptei au depus, luni, o moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei Ligia Deca despre care spun că nu a reuşit să implementeze nicio reformă în învăţământul românesc şi îl menţine într-o stare dezastruoasă, confirmată recent şi de rezultatele extrem de slabe de la testele PISA. Intitulată "Moţiune de merit pentru mandatul de nota 2 al ministrei Deca", documentul arată că Ligia Deca a ajuns o piatră de moară pentru învățământul național și că ar fi trebuit să-și dea deja 3 demisii de la preluarea mandatului.

Economie 2023-12-11 16:55:30