Târgul de adopții va fi organizat în zona exterioară a Arenei Naționale, la intrarea dinspre strada Maior Coravu, în intervalul orar 10:00 – 18:00.
Cel mai mic dintre cățeii propuși spre adopție are două luni, iar cel mai în vârstă - aproximativ 10 ani.
Câinii au toate procedurile legale îndeplinite, spun organizatorii. Aceștia sunt microcipați, deparazitați intern și extern, vaccinați, iar adulții sunt și sterilizați. Adopțiile sunt gratuite.
Potrivit ASPA, de la începutul anului s-au adoptat în total 389 de câini - 350 din centrele ASPA și 39 în cadrul celor două târguri care au fost organizate până acum.
Persoanele care vor să adopte un cățel, dar nu pot ajunge la târgul de sâmbătă pot face acest lucru direct la următoarele centrele ASPA:
Programul centrelor de adopții este de marți până sâmbătă, în intervalul orar 10:00 – 16:00.
