• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-29 10:42:09
  • Sursa:
5.000 de „zboruri fantoma” au fost operate in Marea Britanie din 2019 si alte 35.000 au decolat aproape fara niciun pasager la bord Imagine

Mai mult de 5.000 de zboruri comerciale fără niciun pasager la bord au decolat sau au aterizat din/în aeroporturile din Marea Britanie din 2019 și până în prezent. Alte 35.000 de curse au plecat sau au ajuns din/în Regatul Unit cu mai puțin de 10% dintre locuri ocupate, potrivit unei analize a datelor publicate de Autoritatea Aviației Civile (CAA) realizată de The Guardian.

Într-un singur trimestru din această perioadă, spre exemplu, 62 de avioane goale au decolat de pe aeroportul Luton spre Polonia, iar în alt trimestru, Heathrow a deservit 663 de zboruri cu aproape nimeni la bord care veneau sau plecau din/spre Statele Unite. Ambele trimestre au fost în timpul pandemiei de Covid-19.

Transportul aerian a produs mai multe emisii de carbon pe oră decât orice altă activitate comercială și este dominat de o minoritate de clienți care folosesc frecvent serviciile companiilor aeriene, ceea ce a atras atenția activiștilor de mediu.

Ecologiștii au spus că dezvăluirile privind zborurilor fantomă sunt „șocante” și au cerut implementarea unei taxe pe combustibilul avioanelor și o reanalizare a planurilor de extindere a aeroporturilor.

Este neclar de ce companiile aeriene operează zboruri fantomă, întrucât acestea nu publică datele care ar putea să explice practica misterioasă.

Companiile aeriene ar putea opera zborurile comerciale fără pasageri pentru a nu-și pierde locurile rezervate în aeroporturile în care avioanele lor urmează să aterizeze. Alte motive ar putea fi zborurile de repatriere din timpul Covid-ului și repoziționarea avioanelor.

„Publicarea acestor date este un pas în direcția corectă, dar avem nevoie de mai multă transparență pentru a înțelege de ce aceste practici ineficiente și poluante continuă și pentru a trage la răspundere principalii vinovați din rândul companiilor aeriene”, a spus Tim Johnson de la Federația Mediului Aviatic.

„Dată fiind urgența climatică, dezvăluirea că așa de multe avioane aproape goale au ars combustibili fosili și au contribuit la poluarea cu dioxid de carbon a atmosferei este destul de șocant”, a mai spus Johnson.

Datele arată că, în medie, au avut loc 130 de zboruri complet goale pe lună începând din 2019, iar numărul zborurilor fantomă a rămas constant înainte, în timpul și după restricțiilor din timpul pandemiei. Al doilea trimestru din 2022 a terminat pe locul doi în topul trimestrelor în care s-au înregistrat cele mai multe zboruri fără pasageri, ceea ce sugerează că alegerea de a opera astfel de zboruri nu a avut legătură cu impactul Covid-ului asupra aviației.

De la începutul anului 2020, s-au înregistrat, în medie, 1.200 de zboruri aproape goale pe lună. 80% dintre acestea au avut ca punct de pornire sau destinație o locație din străinătate.

Opt aeroporturi care se numără printre cele mai aglomerate din Marea Britanie au fost servite de două treimi dintre toate zborurile aproape goale care au fost efectuate din 2019. Pe primul loc s-a situat Heathrow, cu 10.467 de zboruri, urmat de Manchester (3.309), Gatwick (2.766) și Stansted (2.197).

Un purtător de cuvânt de la Heathrow a spus că în timpul pandemiei, „când industria aviatică pierdea miliarde de dolari, niciun operator nu ar fi zburat avioane fără ca ele să fie viabile din punct de vedere comercial sau fără a exista o nevoie operațională” pentru acestea.

„Pe măsură ce granițele s-au închis pentru pasageri, companiile aeriene au trecut la operațiunii cargo, transportând provizii medicale vitale pentru țară”, a explicat oficialul britanic.

Cu toate acestea, toate zborurile incluse în datele publicate de CAA erau curse comerciale de pasageri.

Kremlinul a comentat marţi decizia Biroului Electoral Central (BEC) din România de a respinge candidatura lui Călin Georgescu. Purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin a spus că alegerile prezidenţiale din România fără candidatura acestuia „nu vor avea legitimitate”.

Economie 2025-03-11 14:42:46

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a prim-ministrului slovac, Robert Fico, le-a declarat anchetatorilor că a acţionat din dezacord cu politica guvernului, că nu a intenţionat să-l omoare pe premier şi îşi regretă gestul, potrivit unui document obţinut joi de AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-05-23 17:38:39

Forțele aeriene ucrainene au negat sâmbătă o știre privind intenția armatei de a obține 24 de avioane de luptă de la aliați, spunând că discuțiile privind posibilele livrări erau încă în desfășurare, a transmis o publicație locală, citată de Reuters.

Economie 2023-01-28 23:28:21

Ninge viscolit în Capitală, iar stratul de zăpadă măsoară aproape 15 centimetri. Cu toate acestea, în București nu sunt drumuri blocate, a declarat prefectul Capitalei Rareș Hopincă într-o intervenție la Digi24. Oficialul susține că după ce ninsoarea se va opri, utilajele de deszăpezire vor interveni pe toate străzile principale, dar și pe cele secundare. 

Economie 2024-01-20 13:38:32

Marcel Ciolacu a declarat la emisiunea Jurnalul de Seară de la Digi24, marți, că l-ar nominaliza „categoric” pe Nicolae Ciucă pentru funcția de prim-ministru al României, dacă ar câștiga alegerile prezidențiale. Președintele PSD a vorbit și despre faptul că în primele trei luni de mandat ca premier a fost „pompier de serviciu”.

Economie 2024-10-01 22:16:23

Milioane de canadieni au rămas vineri fără internet și servicii de telefonie, după ce grupul Rogers, liderul în telecomunicaţii din această țară, s-a confruntat vineri cu o pană majoră, care a afectat, în plus, toate instituţiile financiare, dar și magazine din întreaga ţară. În unele cazuri, nu au putut fi efectuate nici măcar apelurile la numărul unic de urgență 911.

Economie 2022-07-09 01:06:35

Coreea de Nord a precizat că lansarea ratată a satelitului militar de luna trecută a fost „cel mai grav eșec” în cadrul ultimei reuniuni-cheie a partidului de guvernământ, a relatat luni presa de stat KCNA, potrivit Reuters.

Economie 2023-06-19 08:58:31

Iranul l-a convocat pe ambasadorul Franței la Teheran pentru a protesta față de declarațiile ministrului francez de externe, care a lăudat victoria regizorului iranian Jafar Panahi la Festivalul de Film de la Cannes, considerând-o un gest de rezistență împotriva regimului de la Teheran. Ministerul de Externe iranian acuză Franța de „interferență flagrantă” și cere o explicație oficială, conform BBC.

Economie 2025-05-26 00:08:19