• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-05 20:37:07
  • Sursa:
40 de turisti care au fost blocati de zapada in zona Santa, de langa Paltinis, au fost evacuati de jandarmi Imagine

Patruzeci de persoane care au rămas blocate din cauza zăpezii în zona Șanta, de lângă Păltiniș, au fost evacuate duminică de jandarmii sibieni.

Este vorba de două grupuri, care au avut nevoie de asistență. Primul a fost format din 30 de persoane, printre care 11 copii.

"În urma misiunii de evacuare, pompierii militari sibieni, împreună cu jandarmii montani, Salvamontul au evacuat un număr de 19 adulţi şi 11 minori. Toate cele 30 de persoane au fost evacuate în siguranţă, fără a necesita îngriji medicale. Acestea au fost îmbarcate în mijloacele se transport ale ISU Sibiu şi au fost transportate în siguranţă în municipiul Sibiu", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ştefan, potrivit Agerpres.

Tot duminică seara, în zona Şanta, de lângă Păltiniş, jandarmii au deszăpezit un drum, pentru a ajuta alţi zece turişti, inclusiv copii, să poată să plece de la o cabană.

 

Aceștia i-au ajutat pe oameni să ajungă mai întâi în stațiunea Păltiniș.

De aici, turiștii vor fi urcați într-un microbuz care îi va duce până în municipiul Sibiu.

Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Consulatul General al Ungariei la Cluj Napoca urmează să organizeze vineri oficializarea organizației Corp Consular Cluj Napoca (CCCN), al cărui președinte va fi consulul general maghiar Csaba Grezsa, scrie Adevărul, care citează surse politice. Acesta ar urmări să dubleze, iar pe viitor posibil să substituie activitatea Uniunii Consulilor Onorifici din România, organizație care e recunoscută de Ministerul Afacerilor Externe și de Federația Consulilor Onorifici din UE, mai transmite Adevărul.

Economie 2023-02-03 16:02:35

Ucraina este pregătită să limiteze afluxurile de exporturi în Uniunea Europeană, pentru a atenua temerile fermierilor polonezi, după ce Varşovia a ameninţat că va închide temporar graniţa pentru comerţ, a declarat adjunctul ministrului ucrainean al Economiei, Taras Kachka, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Economie 2024-02-29 18:41:07

Curtea de Apel Târgu Mureş a decis miercuri că soacra lui Cătălin Cherecheş va rămâne în arest preventiv, în timp ce soţul ei va merge în arest la domiciliu, la Reghin. Cei doi sunt cercetați pentru dare de mită şi complicitate la dare de mită, în încercarea de a-l ajuta pe primarul din Baia Mare să obțină o soluţie favorabilă într-un dosar de corupţie care îl vizează.

Economie 2023-12-20 15:15:22

Românii se expun, fără să-și dea seama, la bacterii extrem de periculoase. Asta a reieșit dintr-un experiment făcut de jurnaliștii Digi24. Specialiștii atrag atenția că fără puțină grijă, obiceiuri simple, precum băutul unui suc sau folosirea bancnotelor pentru plăți, pot provoca probleme de sănătate.

Economie 2023-12-02 15:47:10

Ministrul Economiei, Radu Oprea, membru PSD, a declarat, întrebat despre atacurile la adresa social-democraţilor lansate de unii lideri liberali în şedinţa conducerii PNL de la Sinaia, că în Guvern miniştrii celor două partide colaborează foarte bine, dar că vin alegerile, iar în unele judeţe se anunţă „o competiţie aspră”.

Economie 2023-11-03 17:22:46

Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce și-a abandonat câinele în zona Mănăstirii Căldărușani, comuna Gruiu, județul Ilfov. Polițiștii au fost în teren să caute câinele, dar nu l-au găsit.

Economie 2022-06-07 18:10:49

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat marţi, într-un comentariu legat de accidentul de elicopter în care a murit preşedintele iranian Ebrahim Raisi, că sancţiunile americane au înrăutăţit siguranţa aviaţiei.

Economie 2024-05-21 14:35:17

Un bărbat din Ilfov a fost arestat preventiv, după ce a amenințat o tânără cu un cuțit. Individul o acostase pe o stradă din Otopeni și i-a cerut acesteia să facă sex cu el. Victima s-a opus și, odată ce a reușit să fugă, a sunat la poliție, transmite News.ro.

Economie 2023-07-20 18:27:57