• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-16 16:38:25
  • Sursa:
4.000 de militari NATO participa la un exercitiu in Romania. MApN: „Primele efective intra in tara pe 16 aprilie, la Nadlac” Imagine

Aproximativ 4.000 de militari şi 913 mijloace tehnice din 10 ţări aliate (Belgia, Bulgaria, Franţa, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia şi România) vor participa, în perioada 5-23 mai, la exerciţiul multinaţional DACIAN SPRING 2025 (DASP 25), organizat pe teritoriul României, informează MApN.

Conform comunicatului ministerului român al Apărării, exerciţiul este planificat şi condus de Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE) şi se va desfăşura simultan în poligoanele de instruire de la Smârdan, Cincu, Capu Midia, Bogata şi Frecăţei.

„Exerciţiul are ca obiectiv principal exersarea unei operaţii de apărare colectivă şi consolidarea integrării forţelor participante în arhitectura de comandă şi control a HQ MND-SE. În cadrul DASP 25 va avea loc, în premieră, dislocarea unui batalion de manevră belgian pe teritoriul României. Primele efective intră în ţară astăzi, 16 aprilie, prin punctul de trecere a frontierei Nădlac, şi se vor deplasa pe cale rutieră către poligonul Bogata”, se arată în comunicatul MApN.

Ministerul mai precizează că, pentru buna desfăşurare a exercițiului NATO, autorităţile române, împreună cu aliaţii NATO, „iau toate măsurile necesare pentru a minimiza impactul asupra comunităţilor locale şi traficului rutier, deplasările urmând a fi executate cu preponderenţă pe timp de noapte”.

În urma unei evaluări efectuate de Banca Europeană de Investiții în cadrul Fondului pentru modernizare, Comisia Europeană a plătit 2,7 miliarde euro pentru a sprijini 39 de proiecte de investiții în opt state membre beneficiare, printre care se numără și România, arată un comunicat de presă al Executivului european. În cazul țării noastre, este vorba de un ajutor financiar pentru instalarea a minimum 1.500 MWh de sisteme de stocare în baterii în centralele existente de producere a energiei din surse regenerabile.

Economie 2024-12-19 17:07:31

După ce au fost sfătuiți să facă economie la curent, mulți români află că și-au făcut calculele degeaba pentru că prețul plafonat se calculează în funcție de consumul mediu lunar pe anul trecut. Așa că mulți nu vor beneficia de facturi compensate. Vina nu este, însă, a oamenilor. Deși prevederea este în vigoare din aprilie, informația nu a ajuns și la consumatori pentru că autoritățile nu au ieșit public ca să o explice pe îndelete.  

Economie 2022-09-16 09:48:12

Un comandant al grupului de mercenari ruși Wagner a fost ucis în Mali în urma unui atac al luptătorilor rebeli, în timpul unei furtuni de nisip, relatează BBC. Grupul recunoaște că a suferit pierderi grele în această țară.

Economie 2024-07-30 00:02:46

Brazilia a fost din nou lovită de un ciclon care a făcut 22 de morţi în sudul ţării, unde ploile torenţiale au provocat alunecări de teren şi inundaţii importante în ultimele 24 de ore, notează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-09-06 10:53:01

Lawrence Faucette, a doua persoană care a primit o inimă de porc modificată genetic în cadrul unei proceduri de transplant, a murit la șase săptămâni după intervenția experimentală. Centrul Medical al Universității din Maryland (UMMC), unde a fost efectuată operația, a spus că inima a început să dea semne de respingere în ultimele zile.

Economie 2023-11-02 11:19:51

Aleksandr Dughin, ideologul lui Vladimir Putin a cărui fiică a fost ucisă sâmbătă seara, a fost dus la spital după ce a venit la locul exploziei și a văzut cu ochii lui ce s-a întâmplat, informează platforma media Nexta într-un mesaj postat pe Twitter.

Economie 2022-08-21 19:20:45

Clădirea emblematică a Capitalei Muzeul Național de Istorie a României va fi consolidată și modernizată, valoarea estimată fiind de peste 100 milioane euro, a anunțat ministra Culturii Raluca Turcan. Muzeul va deveni al doilea cel mai mare monument istoric consolidat și restaurat în România, cu o suprafață totală de 32.000 mp, după Palatul Culturii din Iași, unde investiția realizată prin Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii a fost de 26,4 milioane euro.

Economie 2024-10-21 16:50:36

Meciul de fotbal Belgia - Suedia, din preliminariile Euro-2024, a fost suspendat după atacul terorist de luni seara de la Bruxelles, în urma căruia cel puțin doi suedezi au fost uciși, informează agenția de presă Belga, preluată de news.ro.

Economie 2023-10-17 00:33:33