• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-11 11:24:03
  • Sursa:
290 de medici rusi ii cer lui Vladimir Putin incetarea chinului la care este supus Aleksei Navalnii si asistenta medicala Imagine

"Cerem să i se permită să fie examinat de medici civili, iar, în cazul unor simptome, să fie spitalizat pentru examinare şi tratament complet", se menţionează în scrisoarea deschisă, semnată de 290 de medici şi care a fost publicată pe Facebook, potrivit Meduza. Medicii ruși denunță abuzurile la care este supus în închisoare liderul opoziției Aleksei Navalnîi. Ei i-au transmis lui Vladimir Putin o scrisoare deschisă în care acuză "un comportament nepotrivit" în urma căruia Navalnîi s-ar fi îmbolnăvit, relatează și EFE. El a fost trimis la carceră pe 31 decembrie pentru că s-a spălat pe față cu o jumătate de oră mai devreme.

Potrivit site-ului independent rusesc Meduza (cu sediul în Letonia), el a fost retrimis în izolare de Anul Nou, pentru a zecea oară de când a fost încarcerat în 2021 pentru nouă ani în urma unei sentinţe într-un dosar despre care Navalnîi şi simpatizanţii săi susţin că a fost 'orchestrat' de Kremlin.

"Evident, din punct de vedere medical, Aleksei nu primeşte suficientă asistenţă medicală, iar izolarea sa într-o celulă disciplinară este absolut contraindicată pentru afecţiunea sa", susţin semnatarii scrisorii.

"Nu putem şi nu avem dreptul să privim cu braţele încrucişate atacurile deliberate asupra sănătăţii politicianului Aleksei Navalnîi", se arată în scrisoarea publicată de site-ul Meduza.

În opinia lor, "refuzul reprezentanţilor serviciilor penitenciare de a-i furniza lui Aleksei medicamentele necesare reprezintă o ameninţare directă la viaţa sa".

Avocaţii lui Navalnîi, acum în vârstă de 46 de ani, susţin că clientul lor are febră şi tuşeşte, iar responsabilii închisorii nu îi permit să primească medicamentaţia necesară.

În scrisoarea lor, medicii îi amintesc lui Putin că este garantul Constituţiei ruse, care stipulează în Articolul 41 că "fiecare cetăţean", inclusiv deţinuţii, are dreptul la asistenţă medicală.

Navalnîi, pedepsit deja de zece ori de când a ajuns în 2021 la închisoarea nr. 6 din regiunea Vladimir, declarase cu o zi înainte într-un mesaj transmis prin avocaţii săi pe Telegram că fusese trimis în celula disciplinară în 31 decembrie pentru că s-a spălat pe faţă cu jumătate de oră mai devreme decât trebuia: se spălase la 05:24, în timp ce potrivit programului trebuia să se spele la 06:00, conform Meduza.

Opozantul mai spune că de fiecare dată când este băgat la carceră slăbeşte în jur de 3,5 kg, la care se adaugă şi imposibilitatea de a primi vizite.

Navalnîi, care a primit anul trecut Premiul Saharov din partea Parlamentului European, consideră că scopul serviciilor penitenciare este de a-l îmbolnăvi pe deţinut, astfel încât acesta să nu aibă altă opţiune decât să coopereze.

"Este recomandat să nu vă îmbolnăviţi. Dacă vă îmbolnăviţi, atunci va trebui să cereţi câte ceva administraţiei: pastile, asistenţă medicală, şosete de lână... Simţind că au o nouă pârghie de presiune asupra ta, administraţia începe să-ţi răsucească mâinile" la spate, afirmă el.

Justiţia rusă a respins în noiembrie 2022 un recurs al avocaţilor lui Navalnîi şi a confirmat pedeapsa de nouă ani de închisoare care i-a fost dată pentru fraudă şi sfidarea instanţei.

Rusia expulzează zece funcționari români de la Ambasada României de la Moscova, a anunțat vineri Ministerul român de Externe, precizând că măsura este o reacție la expulzarea unor diplomați ruși de la Ambasada Rusiei din București.

Economie 2022-05-13 16:38:56

Mii de spanioli s-au adunat joi în celebra Plaza Mayor din Madrid pentru a cere salarii mai mari, în primul protest masiv organizat de la începutul crizei costului vieţii, relatează Reuters.

Economie 2022-11-03 21:08:45

Un bărbat de 44 de ani a murit, o femeie de 38 de ani a fost transportată la spital, iar o fetiţă de 11 ani este în stop cardiorespirator, după ce au fost loviţi de o maşină condusă de un tânăr de 20 de ani, în timp ce traversau DN1.

Economie 2022-08-15 22:46:25

Preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu, şi-a cerut scuze pentru adoptarea cu întârziere a legii prin care limba română a fost declarată limba oficială a Republicii Moldova.

Economie 2023-03-27 18:45:28

Decizie joi după amiază în cazul elevului de 16 ani care și-a atacat cu un cuțit profesoara de japoneză. El o să rămână în arest pentru următoarele 30 de zile.

Economie 2023-04-06 19:00:14

În ultima perioadă a mandatului său ca președinte al Statelor Unite, publicul deja se obișnuise cu gafele lui Joe Biden... De această dată soția lui, Jill, a produs rumoare pe rețelele de socializare după ce a apărut la secția de vot într-o ținută pe care mulți au considerat-o total nepotrivită momentului: roșie.

Economie 2024-11-06 13:40:43

Larry Ellison, cofondator al gigantului de software Oracle și al șaselea cel mai bogat om din lume, a fost oprit pe poliție pentru că a condus cu viteză pe propria sa insulă.

Economie 2023-01-13 11:34:58

Rusia a avertizat miercuri împotriva livrării către Ucraina a unor rachete Patriot, pe care Ministerul japonez al Apărării a convenit să le vândă SUA pentru ca armata americană să-şi refacă arsenalele epuizate de asistenţa militară acordată Kievului, relatează EFE, preluată de Agerpres.

Economie 2024-07-31 17:54:10