Pe 26 aprilie 1986, reactorul 4 al centralei de la Cernobîl a explodat, cauzând unul dintre cele mai mari dezastre nucleare din istorie. În timpul incendiului, în atmosferă au fost eliberate cantități uriașe de radiații sub formă de radioizotopi gazoși, poluând radioactiv zona înconjurătoare și afectând grav sănătatea angajaților centralei, dar și a populației civile.

Accidentul nuclear de la centrala atomică din Cernobîl este recunoscut de Organizația Națiunilor Unite ca fiind „cel mai grav dezastru ecologic din istoria omenirii".

Înaintea dezastrului, în dimineața zilei de 25 aprilie 1986, reactorul numărul 4 de la Cernobîl fusese programat pentru oprire, în vederea unor lucrări de întreținere. În acest context, era planificat și un test menit să verifice capacitatea generatorului turbinei de a produce suficientă energie electrică pentru a alimenta sistemele de siguranță ale reactorului în caz de oprire bruscă.

Pregătirile pentru experiment au început pe lumină, în cursul aceleiași zile, iar puterea reactorului a fost redusă, treptat, până la aproximativ 51% din capacitate. Însă coordonatorul rețelei electrice din Kiev a solicitat amânarea reducerii complete a producției pentru a susține consumul ridicat din orele de vârf ale serii. Astfel, testul a fost amânat până în tura de noapte.

Abia la ora 23:00, pe 25 aprilie, s-a permis continuarea opririi reactorului și reluarea testului. Conform planului, reactorul urma să fie coborât de la o capacitate nominală de 3,2 GW până la un nivel de 0,7-1 GW, prag considerat minim pentru desfășurarea experimentului în condiții acceptabile. Însă reducerea puterii s-a produs prea rapid, iar reacțiile din interiorul miezului au fost dezechilibrate.

S-a acumulat o cantitate semnificativă de xenon-135, un produs de fisiune cu proprietăți puternic absorbante de neutroni, care a dus la o scădere și mai accentuată a reactivității, coborând nivelul de putere până la aproximativ 30 MW, adică sub 5% din cât era necesar.

În necunoștință de cauză, pentru a compensa această scădere, operatorii au retras o parte semnificativă din barele de control, încălcând astfel reglementările stricte de siguranță. Chiar și așa, reactorul abia a atins 200 MW, mult sub pragul minim pentru test, dar echipa a decis să continue.

La ora 01:05, în cadrul experimentului, au fost pornite pompele de apă acționate de turbină, mărindu-se debitul peste limitele admise. Până la 01:19, acest debit a continuat să crească, iar apa, acționând ca moderator și absorbant de neutroni, a amplificat instabilitatea sistemului. Într-un gest de urgență și eroare, au fost retrase simultan prea multe bare de control.

La ora 01:23 și 58 de secunde, reactorul a ieșit de sub control. O explozie violentă a zguduit clădirea, aruncând în aer acoperișul reactorului și deschizând porțile unei catastrofe nucleare fără precedent.

Un nor de precipitații radioactive a fost purtat de vânt spre vestul Europei, traversând Ucraina, Belarus, Rusia, și ajungând până în Peninsula Scandinavă, Polonia, Cehoslovacia, Austria și sudul Germaniei. Suprafețe întinse din Ucraina, Belarus și Rusia au rămas și ele grav contaminate.

Accidentul de la Cernobîl a eliberat în atmosferă o cantitate de radiații toxice de aproximativ 400 de ori mai mare decât cea degajată de bomba atomică aruncată asupra Hiroshimei.

În primele zece ore de la explozie, pompierii au intervenit în încercarea disperată de a stinge incendiul și de a limita dispersarea materialelor radioactive. Au pompat apă în miezul reactorului, folosind-o ca agent de răcire. Însă această soluție s-a dovedit ineficientă, iar încercarea a fost în cele din urmă abandonată.

Între 27 aprilie și 5 mai, peste 30 de elicoptere militare au survolat reactorul în flăcări, aruncând de sus peste 2.400 de tone de plumb și 1.800 de tone de nisip, într-o tentativă de a izola zona fierbinte.

Paradoxal, aceste eforturi au avut efectul contrar: materialele turnate au contribuit la creșterea temperaturii în interiorul reactorului, amplificând degajarea radiațiilor. Temperatura a ajuns să se dubleze, la fel și intensitatea contaminării radioactive.

Abia la data de 6 mai, focul și emisiile de radiații au fost aduse sub control, odată cu răcirea miezului reactorului prin injectarea de azot.

La 36 de ore de la producerea accidentului, cei aproximativ 45.000 de locuitori ai localităţii Pripiat au fost evacuaţi cu autobuzele, iar oraşul a rămas nelocuit. Până la data de 5 mai, toţi cei care trăiau pe o rază de 30 km în jurul reactorului avariat au fost nevoiţi să îşi abandoneze locuinţele.

 În decurs de zece zile au fost evacuate aproximativ 130.000 de persoane din 76 de localităţi aflate în această regiune. Teritoriul respectiv a fost declarat “zonă de excludere” şi era necesar un permis special pentru a putea pătrunde în acest perimetru.

Conform estimărilor, o suprafață de aproximativ 17 milioane de kilometri pătrați din Belarus, Rusia și Ucraina a fost contaminată cu radiații în urma accidentului. În total, 19 regiuni au fost afectate, cu un impact deosebit de grav asupra zonelor din jurul orașelor Bryansk, Kaluga, Tula și Orel.

În ciuda interdicțiilor oficiale și a pericolului latent, cel puțin 800 de persoane, majoritatea vârstnici, s-au întors în satele lor parasite.

Dincolo de dimensiunea umană a tragediei, dezastrul de la Cernobîl a lăsat urme adânci și asupra mediului înconjurător. Studiile ulterioare au evidențiat impactul devastator al poluării radioactive asupra întregii biosfere: de la animalele domestice la cele sălbatice, de la păsări și pești până la vegetație, arbori, ba chiar până la nivelul microscopic al bacteriilor și virusurilor, toate formele de viață au fost afectate.

După ani de negocieri internaționale, Ucraina a acceptat, la 15 decembrie 2000, închiderea ultimului reactor funcțional de la Cernobîl, reactorul nr. 3, în schimbul unui sprijin financiar internațional în valoare de 2,3 miliarde de dolari.

Reactorul nr. 2 fusese oprit încă din 1991, în urma unui incendiu izbucnit în compartimentul turbinelor, iar reactorul nr. 1 fusese închis în 1996, ca urmare a unui memorandum semnat cu Grupul celor Șapte (G7).

Astăzi, la 39 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl, viaţa îşi urmează cursul normal, iar împrejurimile au fost catalogate drept ,,zonă de excludere”.