"I-a dat telefon soţiei mele, care era la servici şi i-a spus: Mamă, mergem în piaţă să facem revoluţie. Când am ajuns în piaţă, erau deja grupuri de oameni adunaţi. Stăteau pe bănci şi cântau uşurel Deşteaptă-te române!", își amintește fotograful.
Lucrurile au luat curând o turnură neaşteptată, când în piaţă au sosit două transportoare cu militari înarmaţi, pregătiţi să tragă în orice moment. Atunci, liderii celor ieşiţi în stradă, între care, actorul Călin Nemeş, au luat atitudine.
"Venea dinspre Teatrul Naţional. A venit cu bluza ridicată şi să arate că e neînarmat, firesc că nu puteai să fi înarmat, şi să spună: Trageţi în mine, sunt neînarmat," povestește Răzvan Rotta.
Răzvan Rotta şi-a dat seama că lucrurile vor degenara, iar instinctul de fotograf nu l-a trădat.
"Vroiam să cuprind totul. Aveam un aparat cu zoom, era ceva nou la vremea aceea un zoom, dar n-am avut timp să fixez şi altele", spune acesta.
În câteva clipe, totul avea să se schimbe. Revoluţionarii care cu câteva secunde înainte stăteau cu pieptul dezgolit în faţa armatei, zăceau pe caldarâm, seceraţi de gloanţe.
"Atunci nu a fost o manifestaţie. Oamenii au ieşit în stradă, nici nu au ştiut ce se poate întâmpla. Am câştigat nişte lucruri, libertatea de a putea vorbi, de a spune ce doreşti", mai spune Răzvan Rotta.
Cele 21 de poze făcute de fostul asistent universitar din Cluj au făcut înconjurul lumii.
