Celebrată cu fast și declarată drept Zi Națională în perioada comunismului, data de 23 august are și astăzi o semnificație importantă în istoria României.

Ziua de 23 august sau lovitura de stat de la 23 august 1944 a reprezentat acțiunea prin care Regele Mihai I a decis demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, prim-ministrul României și „Conducătorul Statului” la acea vreme.

Regele Mihai I a dispus încetarea colaborării României cu Puterile Axei și începerea tratativelor de armistițiu (acord între state în vederea încetării temporare a operațiunilor militare) cu Aliații de colaborare militară cu Uniunea Sovietică.

Ion Antonescu a fost numit prim-ministru României de către Regele Carol al II-lea prin decretul regal din 4 septembrie 1940 și reconfirmat de Regele Mihai I pe data de 6 septembrie 1940. Însă, pe data de 23 august 1944, Regele Mihai a fost cel care a decis arestarea și demiterea, prin decret regal, lui Ion Antonescu.

Odată cu Actul de 23 august 1944 s-a pus capăt și întregului regim militar impus de Antonescu, care se intitulase "Conducător al Statului", și își însușise puteri discreționare (puteri depline unde orice măsură pe care o hotăra nu mai necesita o aprobare în prealabil din partea senatului, fără să fie judecat la expirarea mandatului din cauza măsurilor luate).

Antonescu se aliase cu Puterile Axei într-un război ce avea să fie dezastruos pentru România, refuzând să se supună cererii regale din 1944, de semnare imediată a armistițiului cu Uniunea Sovietică, trecerea țării și Armatei române de partea Aliaților și încetarea războiului împotriva acestora.

Armata Roșie (forțele armate ale Uniunii Sovietice între anii 1918-1946) invadase nord-estul României în luna martie a anului 1944, iar acum era nevoie de semnarea imediată, urgentă, a armistițiului cu Uniunea Sovietică, deoarece guvernul sovietic amenința România cu reluarea ofensivei din luna septembrie, în caz de menținere a colaborării cu Axa.

Astfel, a fost programat Actul de la 23 august 1944, sub auspiciile regale, (sub protecția, în împrejurimi favorabile) de către o coaliție formată din partidele democratice interbelice (partidul liberal, țărănist și social-democrat) și partidul comunist, cu colaborarea mai multor ofițeri superiori ai armatei.

După demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, prim-ministrul României, țara noastră a ieșit din alianța cu Axa și a declarat încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaților. Tot atunci a declarat război Germaniei și Ungariei.

După demiterea lui Ion Antonescu, Constantin Stănescu, fost general român de cavalerie și șef al Casei Militare Române, a fost ales pentru formarea unui guvern cu reprezentanții partidelor democrate, unii politicieni comuniști și ofițeri ai armatei.

Noul guvern a negociat armistițiul cu URSS prin care s-a obligat să plătească despăgubiri de război, să admită pierderile teritoriale din est din 1940 și să acorde funcții mai bune comuniștilor.

Ion Antonescu, după ce a fost arestat, a fost închis împreună cu alți colaboratori apropiați într-o încăpere tip seif aflată în Casa Nouă (o vilă construită în spatele Palatului Regal din București, acolo unde este astăzi Sala Palatului).

Gărzile comuniste ale lui Emil Bodnăraș, lider comunist ofițer al Armatei Române, care a participat la lovitura de stat de la 23 august, și spion sovietic) l-au preluat pe mareșalul Antonescu, fără acordul noilor autorități, și l-au dus într-o casă conspirativă a partidului din cartierul Vatra Luminoasă, București.

Mai târziu, când aramata sovietică a intrat în București, gărzile comuniste l-au predat generalului rus Burenin (general-maior al armatei sovietice în timpul celui de al Doilea Război Mondial), unde a fost ținut prizonier în URSS pentru un an jumătate.

Ulterior, Ion Antonescu a fost adus în România și judecat de Tribunalul Poporului București. Deși a avut ocazia să ceară clemența (iertare/indulgență) regală, Atonescu a refuzat să semneze cererea de grațiere (act de clemență/iertare) pe care i-a oferit-o avocatul său, deoarece nu a dorită să îl pună pe Suveran într-o situația politică fără ieșire. Regele ar fi putut fi acuzat de simpatii naziste dacă i-ar fi acceptat cererea de grațiere.

Mareșalul Ion Antonescu a fost condamnat la moarte și executat la data de 1 iunie 1946, lângă închisoarea Jilava.

Violenţele, diversiunile, demobilizarea armatei, devalizarea adevăratelor instituţii de forţă ale ţării, cu definitiva capturare a Ministerului de Interne, preluat de consilierii sovietici, toate îl fac pe regele Mihai să intre în grevă la data de 21 august 1945, refuzând orice contact cu guvernul, ce i-a fost impus prin şantaj, în legătură directă cu Transilvania de Nord.

Cosmin Popa, istoric la Institutul Nicolae Iorga a transmis: "Trebuie să vorbim şi despre dorinţa regelui Mihai de a se disocia de regimul Antonescu, cu care vrând-nevrîând a fost asociat o bună perioadă de timp, și despre dorinţa de disociere a ofiţerimii superioare române de efortul de război anti-sovietic şi în unele cazuri de crimele comise pe teritoriul URSS, în regiunile ocupate.

Deci, 23 august este mai mult decât întoarcearea armelor, aşa se explică şi participarea mare a personalităţilor politice de diverse orientări, participarea armatei şi docilitatea trupelor care au întors imediat armele împotriva Germaniei. Este un fel de spălare a păcatelor şi o barcă de salvare”.

Ultimul 23 august al României regale a avut loc în anul 1947. Era momentul în care partidele democratice au fost interzise de un guvern comunist care furase între 60 şi 70 de procente la alegerile din anul precedent.

La 30 decembrie 1947, regele Mihai a fost forţat să abdice(renunțare la tron/cedare), iar comuniştii au declarat, într-o şedinţă a Marii Adunări Naţionale, care în fapt nu a avut loc, Republica Populară Română, numele oficial purtat de statul român după abdicarea Regelui.

În perioada comunistă, denumirea actului de la 23 august 1944 a suferit diferite transformări. Evenimentul a fost întotdeauna promovat ca un moment notabil comunist.

În timpul dictaturii comuniste, data de 23 august 1944 a devenit Ziua Națională a României. Spre sfârșitul acestei perioade, la propunerea lui Nicolae Ceaușescu, evenimentul și-a schimbat titulatura în: „Revoluția de Eliberare Socială și Națională, Antifascistă și Antiimperialistă”.

După căderea regimului comunist, istoricii români au analizat evenimentele desfășurate, iar regele Mihai a oferit jurnaliștilor și istoricilor români mai multe interviuri prin care a precizat un nou punct de vedere asupra evenimentelor întâmplate la data de 23 august 1944.

Forurile politice au scos ziua de 23 august din lista evenimentelor sărbătorite și din rolul de comemorare oficială, în timp ce lucrările comisiilor istorice au dezvăluit rolul schimbării de alianță a României în 23 august 1944 drept "revenirea Transilvaniei de Nord în granițele României".