De asemenea, Digi24 prezintă efectele negocierilor dinainte de 23 august și etapele instaurării comunismului.
Veți putea urmări, în premieră de televiziune, filmul „Insurecția”, primul documentar fabricat al propagandei comuniste.
„23 august, 1944: Istoria furată” este o campanie al cărei scop este demistificarea proceselor politice ale unei lumi în schimbare.
O bază de date impresionantă, imagini de o mare importanţă istorică, jurnale de ştiri din perioada interbelică, o analiză jurnalistică nepărtinitoare a momentului 23 august 1944, bazată pe filme vechi şi cercetarea documentelor istorice - Digi24 recuperează istoria furată.
