• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-16 10:14:25
  • Sursa:
200 de oameni au zburat peste 6 ore cu avionul si la aterizare s-au trezit tot acasa, din cauza unor toalete defecte Imagine

Un Boeing 787 care efectua o cursă transatlantică, de la Amsterdam la Los Angeles, s-a întors din drum după ce 8 din cele 9 toalete s-au defectat. Pentru pasageri, asta a însemnat 6 ore și jumătate de zbor în plus și o întârziere totală de 9 ore.

La bordul unui Boeing 787 Dreamliner al companiei KLM, care a decolat luni din Amsterdam către Los Angeles, erau peste 200 de pasageri. La scurt timp după decolare, însoțitorii de bord și-au dat seama că doar o toaletă din avion era funcțională.

Datele înregistrate de Flightradar24 sugerează că piloții s-au gândit inițial să se întoarcă la Amsterdam, după aproximativ o oră de la decolare. Avionul s-a învârtit în cerc la nord de Marea Britanie, ca apoi piloții să se răzgândească și să continue drumul, potrivit Business Insider.

Dar două ore mai târziu, avionul a făcut o întoarcere deasupra Groenlandei și a revenit la Amsterdam. Astfel, după 6 ore și jumătate de zbor, pasagerii s-au trezit că au ajuns de unde au plecat.

Simple Flying a transmis că operatorul KLM a înlocuit avionul, astfel că zborul a plecat din Amsterdam cu o întârziere de 9 ore.

Se pare că problema toaletelor defecte din avionul inițial a fost rezolvată rapid, pentru că a doua zi aeronava a plecat spre Houston de unde deja s-a întors, conform Flightradar24.

Nu este prima dată când in zbor deviază din cauza toaletelor defecte. Anul trecut, o cursă Austrian Airlines cu 300 de oameni la bord a fost anulată din acest motiv, iar pasagerii au plecat cu un alt avion. Iar în 2018, un zbor norvegian, care în mod ironic avea 85 de instalatori la bord, a fost nevoit să se întoarcă din drum după ce toaletele s-au defectat.

Primul transport de avioane de luptă F-16 de la aliații NATO a ajuns în Ucraina. Această mișcare îndelung așteptată este menită să sporească capacitatea țării devastate de război de a se apăra de atacurile rusești, relatează Bloomberg.

Economie 2024-08-01 15:16:25

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunțat, marţi, că persoanelor care fug de condamnare li se va adăuga o pedeapsă între şase luni şi trei ani pentru evadare, după ce „Legea fugarilor” a fost declarată constituţională de CCR.

Economie 2024-10-29 19:05:33

Gisèle Pelicot nu avea nicio idee că soțul ei, Dominique, cu care era căsătorită de 50 de ani, o droga și invita zeci de bărbați să o violeze. Pe măsură ce unul dintre cele mai terifiante procese din istoria Franței se apropie de final, lumea întreagă rămâne cu o întrebare: cum a fost posibil așa ceva? Date strânse de anchetatori au scos la iveală strategiile soțului ei, regulile după care se ghida, dar și alte fapte și posibile cauze care au determinat comportamentul său, relatează The Guardian. În plus, Gisèle și familia sa au șters toate fotografiile legate de Dominique „și au renunțat la orice legătură” cu acesta. De asemenea, Gisèle a adoptat între timp numele său de familie de dinainte de căsătorie și susține că a folosit numele de „Pelicot” doar în instanță, informează BBC.

Economie 2024-12-15 11:00:31

La doi ani de când talibanii au preluat puterea în Afganistan, mii de femei sunt vânate de forțele care au preluat controlul la Kabul și trăiesc în teroare și sărăcie, transmite The Guardian.

Economie 2023-08-14 11:58:37

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, vineri dimineața, într-o conferință de presă alături de liderii PSD și UDMR, că nu demisionează până când criza din educație nu va fi rezolvată. Anunțul premierului înseamnă amânarea rotației guvernamentale. Surse politice au declarat pentru Digi24.ro că liderii Coaliției se așteaptă ca săptămâna viitoare să se înțeleagă cu liderii de sindicat ai profesorilor numulțumiți de salariile pe care le primesc. Până acum, însă, niciuna dintre părți nu a făcut un pas în spate, iar negocierile sunt blocate, la fel cum sunt blocate și negocierile politice din Coaliție.

Economie 2023-05-26 16:51:32

Un nou derapaj al Dianei Șoșoacă, după ce legea pensiilor speciale a fost votată. Senatoarea a amenințat de la tribuna Parlamentului, într-un gest fără precedent. „Vă voi da foc, satanele merită focul iadului”, a afirmat Șoșoacă.

Economie 2023-06-28 15:46:25

Doi oameni au fost uciși și cinci au fost răniți în timpul unor împușcături care au avut loc duminică într-un parc din cartierul San Pedro din Los Angeles, scrie CNN.

Economie 2022-07-25 08:03:29

Eduard Hellvig, fostul director al Serviciului Român de Informații, îl acuză pe senatorul AUR Claudiu Târziu pentru discursul revizionist rostit de Ziua Unirii la Iași, când a spus că România trebuie „reîntregită” cu Basarabia, Bucovina de Nord, ținutul Herța, Transcarpatia. Hellvig afirmă că Târziu nu poate fi catalogat ca „idiot util” și că își alege special astfel de teme cu potențial incendiar, care sunt folosite și de politicieni de extremă dreapta din Ungaria și, mai ales, care „îi convin cel mai mult lui Vladimir Putin”.

Economie 2024-01-29 11:14:27