“Spatiul nu este necesar, nu a fost nici în anii trecuţi. Noi, aici, suntem binecuvântaţi cu un spaţiu foarte mare. Funcţionăm deja în două corpuri de clădire, acesta ar fi cel de-al treilea, care nu ne este necesar în totalitate”, a spus Lavinia Craioveanu, directorul Liceului CFR Craiova.
Conducerea liceului a făcut deja o cerere la Primăria Craiova, pentru a organiza o licitaţie. Există însă reguli privind activitatea pe care o va desfăşura firma care va închiria cele 18 clase.
“Diverse activităţi care devin servicii pentru elevi, în niciun caz în şcolile respective nu au fost inchiriate locaţii în care să se desfăşoare activităţi dăunătoare elevilor”, a precizat Gheorghe Nedelescu - city manager Primăria Craiova.
Suma obţinută lunar din închirierea celor 18 săli de curs este de aproximativ 3.000 de lei, însă doar jumătate va intra în conturile liceului. Restul va ajunge la Primăria Craiova, care este proprietarul imobilelor.
