• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-06 07:40:36
  • Sursa:
17 oameni au murit dupa ce autocarul in care erau s-a prabusit de pe o sosea de munte, in Filipine Imagine

Un autocar a ieşit de pe şosea şi s-a prăbuşit de pe un munte în centrul Filipinelor, provocând moartea a 17 pasageri, a declarat miercuri un responsabil regional.

Vehiculul circula pe o porţiune unde au loc frecvent accidente, în provincia Antique, a declarat şeful agenţiei regionale de gestionare a dezastrelor, Roderick Train, care a comunicat bilanţul.

Pe lângă persoanele decedate, alte şapte sunt în stare critică la spital şi patru în stare stabilă, a precizat el pentru AFP, citat de Agerpres.

"Este un drum de munte, autocarul a căzut de la înălţime. Acesta este motivul pentru care impactul a făcut atât de multe victime", a adăugat el.

Potrivit martorilor, a fost o "defecţiune mecanică", a relatat Train, indicând că şoferul "a pierdut controlul" din cauza unei "potenţiale defecţiuni a frânei".

Operaţiunile de căutare şi salvare s-au încheiat dimineaţa, a continuat el, spunând că autorităţile vor încerca apoi să recupereze vehiculul.

Accidentele rutiere mortale sunt frecvente în Filipine, unde şoferii ignoră frecvent codul rutier, iar vehiculele sunt adesea prost întreţinute sau supraîncărcate. 

Peste 200 de adolescenţi aflaţi în călătorii de studii au fost implicaţi într-o altercaţie în masă pe insula spaniolă Mallorca, a anunţat joi poliţia locală, relatează dpa.

Economie 2025-04-17 20:19:14

Un şofer de 18 ani a fost depistat pozitiv la drugtest la un control în trafic, pe DN 72, pe raza comunei dâmboviţene Dărmăneşti, informează, luni, IPJ Dâmboviţa.

Economie 2024-02-19 18:23:32

Descoperire șocantă într-o zonă turistică din județul Sibiu. Un bărbat din Porumbacu de Sus a găsit, într-un sac aruncat pe marginea drumului, ceea ce pare a fi o prăjitură îmbibată în antigel, cel mai probabil pentru a omorî urșii din zonă, spune acesta. El susține că vineri i-ar fi murit otrăviți 3 câini și 3 pisici, după ce, în ultimele zile, animalele păreau bolnave. Polițiștii ajunși la caz au deschis un dosar penal pentru ucidere cu intenție a animalelor fără drept. Zona, spun localnicii, este una frecventată de urși.

Economie 2024-09-21 07:00:28

O femeie din Statele Unite a trăit adevărate clipe de groază în timp ce se afla la volan. Ea a fost nevoită să conducă pe autostradă cu un șarpe pe parbriz. La un moment dat, chiar părea că reptila încearcă să intre în mașină.

Economie 2022-07-10 07:00:42

Interceptări radio obținute de New York Times arată eforturile rușilor de a recupera resturile dronei americane a cărei prăbușire au provocat-o săptămâna trecută în Marea Neagră. Înregistrările au fost făcute de radio-amatorii care monitorizau undele accesibile publicului.

Economie 2023-03-22 13:01:57

Scriitorul, ziaristul şi istoricul polonez Adam Michnik a declarat joi că primirea Premiului Prinţesa de Asturias pentru Comunicare şi Ştiinţe Umane pe anul 2022 este „un semnal de sprijin” pentru forţele democrate care „se opun” populismului şi autoritarismului în estul Europei. Totodată, în contextul invaziei ruse în Ucraina, Michnik a comentat totodată că preşedintele rus Vladimir Putin a reuşit să-i convingă pe concetăţenii săi că albul este negru şi negrul este alb, transmite EFE.

Economie 2022-05-13 10:54:35

Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcţia de ministru al Finanţelor în viitorul Guvern, anunţă că va deţine şi demnitatea de vicepremier şi că obiectivul Executivului va fi asigurarea predictibilităţii şi credibilităţii „printr-o abordare responsabilă şi raţională a politicilor fiscal-bugetare”.

Economie 2024-12-22 23:35:45

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a cerut joi aliaților să nu întârzie și să furnizeze Ucrainei sistemele de apărare aeriană Patriot promise, relatează Kyiv Independent. Îndemnul vine în contextul în care România, Olanda și SUA au anunțat în iunie că vor dona sisteme Patriot Kievului, dar nu le-au livrat până acum. „Plătim toate aceste întârzieri cu daune și pierderi de vieți omenești”, susține Kuleba.

Economie 2024-08-30 18:14:18