• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-18 08:04:18
  • Sursa:
13 morti dupa ce avionul Su-34 s-a prabusit peste un bloc din Rusia. Imagini cu imobilul distrus si cu masinile carbonizate din zona Imagine

13 oameni au murit, printre care trei copii, și 19 au fost răniți după ce un avion rusesc de vânătoare Suhoi 34 s-a prăbușit peste un bloc de locuințe în orașul Karsnodar, aflat în apropierea graniței cu Ucraina, scrie CNN. Conform jurnaliștilor ruși, aeronava care costă 36 de milioane de dolari era într-un zbor de antrenament. Din imaginile postate pe rețelele sociale reiese ca ar fi vorba despre mai multe explozii, ca și cum avionul ar fi avut muniție la bord. 

Incidentul s-a întâmplat în orașul rusesc Eisk, aflat pe malul celălalt al Mării Azov față de Mariupol. Adică la 70 de kilometri de zonele ocupate de ruși din Ucraina. 

O cameră de supraveghere a surprins momentul prăbușirii. Se vede cum avionul pierde altitudine deasupra localității. La un moment dat, se vede o flamă, probabil de la scaunele ejectabile ale piloților.

După câteva secunde, aeronava intră cu putere în bloc și explodează. Unul dintre piloți a fost găsit în viață de localnici. Blocul în care a intrat avionul a fost distrus aproape complet de flăcări. Clădirea a rămas în picioare, dar focul a ajuns la fiecare dintre cele nouă etaje. Aeronava tocmai decolase de la un aeroport de lângă Eisk pentru un zbor de antrenament, așa că rezervoarele erau pline cu mii de litri de kerosen.

În discuția cu turnul de control, piloții au spus că unul dintre motoarele avionului s-a stricat la decolare. Suhoi 34 este unul dintre cele mai noi și mai performante avioane ale Rusiei. A intrat în serviciu activ abia în 2014. A fost folosit și pe frontul din Siria și pe cel din Ucraina. Au fost fabricate doar 140, la un preț de 36 de milioane de dolari bucata. 10 la sută dintre ele au fost deja pierdute în lupte.

Incidentul s-a produs din cauza unui incendiu izbucnit la unul dintre motoare, a informat agenția de știri RIA Novosti, care a citat Ministerul Apărării al Rusiei.

"În locul prăbuşirii aparatului Suhoi 34 în curtea unui cartier de locuinţe, carburantul avionului a luat foc", a anunţat Ministerul Apărării rus, în timp ce imagini postate pe reţelele sociale filmate de martori arată un incendiu uriaş cuprinzând un bloc de locuinţe. Potrivit Ministerului rus pentru Situaţi de Urgenţă, incendiul a cuprins cinci dintre cele nouă etaje ale imobilului, acoperind o suprafaţă de 2000 de metri pătraţi.

Aproximativ 100 de persoane au fost evacuate din clădire, au declarat serviciile locale de securitate pentru TASS.

Ministerul Apărării rus a precizat că piloţii aparatului s-au putut catapulta. Potrivit aceleiaşi surse, avionul participa la un zbor de antrenament. 

Cel puțin 13 oameni au murit după ce un avion militar rusesc SU-34 s-a prăbușit peste o clădire rezidențială din orașul rus Eisk. FOTO: Profimedia Images Deschide galeria foto

Nu este clar cum au putut piloții să se catapulteze. 

RIA a transmis că 13 cadavre, inclusiv trei ale unor copii, au fost recuperate marți dimineață, potrivit Ministerului pentru Situații de Urgență. Rapoartele anterioare din presa de stat spuneau că cel puțin 25 de persoane au fost rănite.

O înregistrare video apărută pe rețelele sociale pare să fi surprins momentul prăbușirii avionului Su-34 peste un bloc de locuințe din orașul rus Eisk.

În imagini, care par să fie înregistrate de o cameră de supraveghere, apare un avion cu traiectorie descendentă, iar la un moment dat aparatul de zbor pare să fie cuprins de flăcări în zbor, după care se prăbușește într-o zonă de blocuri, unde are loc o explozie puternică. 

Eisk este un oraș-port la malul Mării Azov.

 

 

 

Mii de persoane s-au strâns duminică în centrul Belgradului pentru a cere anularea alegerilor parlamentare şi locale desfăşurate în urmă cu o săptămână şi declarate incorecte de observatorii internaţionali, informează Reuters.

Economie 2023-12-24 21:40:22

Președintele rus Vladimir Putin a fost întrebat la o conferință de presă care a urmat summitului BRICS de la Kazan, despre prezența trupelor nord-coreene în Rusia, despre care Kievul a spus recent că se îndreaptă către granița cu Ucraina. Liderul rus nu a negat prezența lor, însă nici nu a spus ce misiune au soldații Phenianului, relatează BBC, pe pagina sa de limbă rusă.

Economie 2024-10-25 11:20:06

Minorii care fumează în parcuri, școli, gări, mijloace de transport în comun, drumuri publice sau terenuri de sport - vor fi amendați cu 500 de lei, potrivit unui proiect de lege depus de mai mulți parlamentari PSD, PNL și de la minorități în Parlament. Iniţiativa legislativă prevede interzicerea consumului de tutun de către minori în locuri publice.

Economie 2022-09-28 13:22:15

"Templul din Quechula", o biserică din Mexic construită în secolul 16, este în mod normal acoperită de apele lacului de acumulare Nezahualcoyotl, format de barajul ridicat pe râul Grijalva.

Economie 2023-06-26 17:42:19

Grupul Wagner, armata de mercenari a lui Putin, încearcă să recruteze peste 1.500 de deținuți din închisorile Federației Ruse, pentru a-i trimite pe frontul din Ucraina. Mulți deținuți refuză însă această ofertă, a declarat luni un oficial al Pentagonului, citat de Reuters.

Economie 2022-09-20 12:38:59

Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan l-a comparat marți pe premierul israelian Benjamin Netanyahu cu dictatorul nazist Adolf Hitler, cerând ca acesta să fie oprit, scrie Politico.

Economie 2024-09-24 21:54:18

Fostul vicepreşedinte american Mike Pence critică politica actualei administraţii a lui Donald Trump a taxelor vamale care, în opinia sa, ar putea să aducă inflație în Statele Unite şi să bulverseze economia americană.

Economie 2025-05-06 17:52:15

Fulgerele și vremea neobișnuit de caldă sunt de vină pentru incendiile din Canada, potrivit experților. Incendiile de pădure din Canada sunt un fenomen general, în special în vestul țării, dar este „neobișnuit” să le vedem pe ambele coaste în același timp, a explicat un oficial din cadrul Ministerului canadian al Resurselor Naturale, transmite Insider.

Economie 2023-06-09 10:54:32