• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-16 11:06:49
  • Sursa:
13 copii ai unei familii din Roman au ajuns la spital dupa ce au luat medicamente gasite prin casa pentru ca erau "dulci" Imagine

Şase băieţi şi şapte fete, membri ai aceleiaşi familii din municipiul Roman, au fost transportaţi la spital după ce s-au intoxicat voluntar cu medicamente homeopate, a informat, joi, Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Neamţ.

Cei 13 minori, cu vârste între 4 şi 16 ani, acuzau dureri abdominale şi vărsături, iar părinţii au sunat la 112 şi au solicitat ajutor medical.

Copiii au fost transportaţi cu mai multe ambulanţe la Centrul de Primiri Urgenţe Roman, de unde au fost transferaţi în secţia de pediatrie a Spitalului Municipal Roman, scrie Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu, a declarat că minorii ar fi găsit medicamentele în casă şi, fiind dulci, le-au înghiţit, iar după câteva ore li s-a făcut rău.

Poliţiştii nu vor deschide dosar penal în acest caz, nefiind constatată nicio infracţiune, dar este de aşteptat o anchetă a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Neamţ.

Erdogan spune că Turcia „nu va satisface” neapărat „așteptările” Suediei în ce privește aderarea acestei țări la NATO. Liderul turc a făcut afirmația în contextul în care se apropie summit-ul NATO de la Vilnius din 11-12 iulie, iar Suedia încearcă să dezghețe negocierile pentru aderarea sa la Alianța Nord-Atlantică.

Economie 2023-06-14 15:04:22

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până luni la prânz pe râuri din judeţele Caraş Severin şi Timiş, respectiv un Cod galben de inundaţii, ce va expira luni la miezul nopţii, ce vizează 14 râuri, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-04-03 08:28:02

Confruntări între manifestanţi şi poliţişti au avut loc miercuri în republica autonomă Başkortostan (Başkiria), în regiunea Ural din Federaţia Rusă, în urma condamnării la patru ani de închisoare cu executare a unui opozant regional, revoltă rară într-o ţară marcată de represalii pe toate direcţiile, informează AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2024-01-17 15:11:12

Harrods a declarat pentru BBC că este în curs de a soluționa peste 250 de cereri de despăgubire depuse de femei care susțin că Mohamed Al Fayed, fostul deținător al magazinului, a avut un comportament sexual inadecvat. 

Economie 2024-10-22 07:00:58

Mult amânatele negocieri de aderare la Uniunea Europeană cu Macedonia de Nord ar putea începe imediat, a declarat marţi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, la Skopje, relatează DPA.

Economie 2022-07-05 20:25:51

România va avea instalat pe teritoriul său, cât mai curând posibil, un sistem nou, modern, de apărare antidronă, au informat, vineri, surse guvernamentale.

Economie 2023-10-20 12:55:09

Tăierile de fonduri USAID creează haos, arată Reuters într-un material publicat în exclusivitate. Rațiile alimentare, care ar putea aproviziona 3,5 milioane de persoane timp de o lună, zac în depozite din întreaga lume, din cauza reducerilor ajutorului american, și riscă să devină inutilizabile, potrivit unor persoane familiarizate cu situația, citate de agenția de presă.

Economie 2025-05-16 23:13:02

Două aeronave Spartan ale Forțelor Aeriene Române intervin pentru stingerea incendiului de pădure declanșat în zona fondului forestier al localității Schitu de Sus din județul Mehedinți. Aeronavele au decolat în această dimineață din Otopeni.

Economie 2024-09-08 13:46:22