• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-28 10:52:28
  • Sursa:
12 romani raniti in Spania, dupa ce casa in care locuiau s-a prabusit peste ei. Sapte copii, printre victime Imagine

O tragedie a lovit o familie de români din Spania. Casa în care locuiau s-a surpat joi dimineață, iar 12 oameni au fost răniți. Șapte dintre victime sunt copii. 

Este o casă din zona Asturia, din nordul Spaniei. Joi dimineața, când toți erau în casă, tocmai se treziseră, pur și simplu acoperișul s-a prăbușit peste ei.

Din imagini reiese că este o clădire reabilitată și nu ar fi vorba despre o problemă de structură. 

În casă erau 12 români, cinci adulți și șapte copii, din aceeași familie. Au fost răniți toți, doar unul este acum în stare gravă, iar trei dintre ei au răni considerabile. 

Apelul la 112 a fost făcut la ora 07:00 chiar de unul dintre membrii familiei, care le-a spus salvatorilor că tocmai s-a prăbușit casa peste ei și că sunt blocați printre dărâmături.

La fața locului au venit pompierii și mai multe salvări, inclusiv câinii de căutare printre dărâmături. Din fericire, cei care au fost răniți ușor au reușit să-i scoată și ce ceilalți până la venirea autorităților.

O parte dintre ei se află internați în spitalele din zonă.

Din primele informații reiese faptul că familia se mutase în această casă de aproximativ o lună.

Primarul din localitate spune că serviciile sociale le-au propus românilor o variantă de urgență, însă ei ar fi refuzat și au decis că vor merge în casa unor prieteni dintr-o localitate de din apropiere.

Pereședinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut o replică extrem de dură pentru premierul ungar Viktor Orban, care a prezentat miercuri, în Parlamentul European, priorităţile preşedinţiei maghiare a Consiliului UE. Cunoscut pentru retorica sa împotriva sprijinirii Ucrainei în războiul declanșat de Rusia, pe care - potrivit lui Orban - nu-l poate câștiga, premierul maghiar blochează acordarea unui ajutor de 50 de miliarde de euro pentru armata ucraineană. Șefa Comisiei Europene a arătat într-un discurs în plenul PE că există încă oameni care „dau vina pe invadat, nu pe invadator” și a întrebat retoric dacă aceștia ar da vina pe unguri că au fost invadați de ruși în 1956.

Economie 2024-10-11 10:23:18

Persoanele care au nume de animale vor avea acces gratuit la Muzeul Antipa din București marți, 4 octombrie 2022, de Ziua Mondială a Animalelor, informează reprezentanții muzeului.

Economie 2022-10-03 16:52:23

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a criticat luni seara, la Digi 24, lipsa de acțiune a Poliției Române, care a refuzat să pună în aplicare „un act emis de o autoritate locală”, după ce edilul Bucureștiului a emis dispoziție de dărâmare a gardului ridicat de primăria sectorului 4 pentru începerea unor lucrări la șantierul de la planșeulului de la Piața Unirii.

Economie 2024-10-14 21:56:51

Big Mac-urile se vând în continuare în unele foste locații ale francizei McDonald din Rusia, în ciuda faptului că majoritatea restaurantelor se redeschid începând de duminică sub o nouă marcă și proprietate, relatează Reuters.

Economie 2022-06-17 08:28:01

După moartea lui Ebrahim Raisi, deschiderea „competiției” prezidențiale din Iran aduce în jur de 80 de candidaturi la alegerile prezidențiale din această țară, un scrutin care promite să fie la fel de suprimat și de limitat precum cele anterioare. Dintre cele 80 de candidaturi, o mare parte vor fi anulate, în condițiile în care regimul teocratic selectează atent cine poate candida în alegeri. Suprinzător, patru femei s-au înscris în cursă.

Economie 2024-06-04 11:18:46

Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc marți, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate ONU, pentru punerea în pericol a centralei nucleare Zaporojie. Miercuri este programată o nouă reuniune a Consiliului de Securitate, dedicată celor şase luni scurse de la declanșarea invaziei Rusiei în Ucraina.

Economie 2022-08-24 10:27:36

Fostul polițist care și-a amenințat ieri vecina, i-a spart geamul de la casă și apoi s-a baricadat nouă ore în locuință a ajuns în fața procurorilor din București.

Economie 2024-01-09 14:29:10

Situație critică în Ungaria, grav lovită de viitură. Sute de case de pe malul Dunării au fost inundate, iar oamenii așteaptă acum ca apele să se retragă. În fața potopului, autoritățile locale din Kismaros, localitate situată la nord de Budapesta, au fost nevoite să ia o decizie radicală: protejarea zonelor locuite permanent în detrimentul caselor de vacanță. Pentru a opri apa, 300 de soldați au construit un baraj din peste 100.000 de saci cu nisip. 

Economie 2024-09-23 16:39:13