• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-18 15:12:19
  • Sursa:
12 barbati au fost ucisi si alti 9 au fost arestati in Mexic, anunta fortele de securitate. Ce acuzatii li se aduc acestora Imagine

Forţele de securitate din Mexic au ucis 12 presupuşi membri ai unui grup criminal şi au arestat alţi 9, într-o operaţiune desfăşurată sâmbătă într-o zonă rurală din sud-vestul ţării, a anunţat Ministerul mexican al Securităţii, citat de Reuters.

Operaţiunea, condusă de Marina mexicană în localitatea Huitzontla, statul Michoacán, a dus şi la rănirea a trei membri ai forţelor navale, a confirmat ministrul securităţii Omar Harfuch, într-o postare pe reţelele sociale.

Potrivit autorităţilor, suspecţii reţinuţi sunt implicaţi în infracţiuni precum omoruri, extorcări şi răpiri. Grupările infracţionale active în regiune sunt legate de traficul maritim de droguri, iar în cadrul raidului au fost descoperite arme şi echipamente tactice.

„Forţele de ordine s-au confruntat cu o agresiune puternică, care a necesitat utilizarea forţei, conform reglementărilor în vigoare”, a precizat ministerul într-un comunicat.

Presa mexicană, inclusiv El Universal şi La Jornada, a relatat că grupul vizat ar fi parte din cartelul Jalisco Nueva Generación (CJNG), unul dintre cele două mari carteluri ale drogurilor din Mexic.

Guvernul american a desemnat acest cartel drept organizaţie teroristă în luna februarie.

Europa s-ar putea confrunta cu situaţii ''catastrofale'' în cazul în care nu evaluează riscurile climatice cu care se confruntă, multe dintre acestea aflându-se deja la un nivel critic, a avertizat luni Agenţia Europeană de Mediu (AEM), informează Agerpres.

Economie 2024-03-11 12:10:09

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor a vorbit, joi, la Interviurile Digi24.ro, despre efectele schimbărilor climatice. Oficialul a declarat că România pierde anual 1000 de hectare de teren arabil, din cauza acestora, iar „sudul României va fi deșertificat complet, în 50 de ani, dacă nu întreprindem măsurile necesare”.

Economie 2024-07-04 15:09:44

 SUA au solicitat marţi Rusiei şi Ucrainei, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, să accepte propunerea de pace a administraţiei americane. Între timp, cele două ţări beligerante continuă să se acuze reciproc de continuarea conflictului, formulând mai multe condiţii, relatează EFE, citată de Agerpres.Reprezentantul SUA, John Kelley, a îndemnat Rusia şi Ucraina să accepte „propunerea lor cadru” şi a reamintit că preşedintele american Donald Trump - într-un rol de mediator din ce în ce mai fragil - a cerut Moscovei să pună capăt atacurilor şi „să încheie imediat războiul”.„Dacă ambele părţi sunt pregătite să pună capăt războiului, Statele Unite vor sprijini pe deplin calea lor către o pace durabilă”, a adăugat Kelley, în contextul în care Trump şi-a exprimat frustrarea crescândă faţă de lipsa unui acord, înainte de expirarea primelor sale 100 de zile de mandat la Casa Albă.Ministrul adjunct de externe al Ucrainei, Mariana Beţa, a denunţat, în discursul său, faptul că Moscova a lansat - din martie, când SUA au propus un armistiţiu complet - 8.500 de bombe asupra ţării sale şi a afirmat că „punctul de plecare” pentru pace ar fi tocmai o astfel de încetare a focului.„Dacă Rusia este atât de dispusă să oprească războiul, de ce să nu începem încetarea focului astăzi, fără să aşteptăm 8 mai?”, a adăugat Beţa, referindu-se la armistiţiul unilateral de trei zile, declarat de Moscova cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la victoria sovietică asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial.„Această propunere nu are nicio legătură cu pacea - Rusia foloseşte întotdeauna ziua victoriei asupra nazismului pentru propagandă... Nicio ţară nu are dreptul să revendice eforturi exclusive în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, a afirmat ministrul ucrainean, citat de Interfax-Ukraina.  „Preţuim viaţa umană, focul poate fi oprit chiar acum şi nu doar de dragul unei parade pentru ca apoi Rusia să continue să ucidă ucraineni”, a adăugat Mariana Beţa.Ucraina doreşte pacea, dar „nu cu orice preţ”, a ţinut să sublinieze reprezentanta diplomaţiei Kievului în reuniunea Consiliului de Securitate. Dar, „orice negocieri viitoare trebuie să ţină cont de liniile roşii ucrainene: nu vom recunoaşte niciodată niciun teritoriu ocupat temporar ca fiind rusesc. Crimeea, orice teritoriu ocupat rămâne Ucraina... Nu vom fi de acord cu niciun dictat străin privind dimensiunea forţelor de apărare... Nu vom fi de acord cu nicio limitare a suveranităţii Ucrainei... inclusiv alegerea alianţelor la care am dori să ne alăturăm”, a subliniat ministrul adjunct de externe ucrainean.La rândul său, ambasadorul Rusiei, Vasili Nebenzia, a opinat că organizarea acestei reuniuni de către „susţinătorii europeni” ai Kievului reflectă „teama acestora de a fi lăsaţi deoparte de noua administraţie americană, care caută o soluţie” la conflict.Nebenzia a acuzat Kievul de „sabotarea” moratoriului de 30 de zile, de „escaladarea conflictului şi respingerea propunerilor de pace echilibrate ale SUA". Reprezentantul rus a susţinut că Moscova continuă discuţiile privind „contururile planului de pace”, după care a făcut apel la „semnale clare privind o rezolvare paşnică” a conflictului.Aceste semnale sunt, potrivit lui Nebenzia, „încetarea livrărilor de arme către Ucraina şi voinţa occidentalilor de a-l convinge pe Zelenski de necesitatea urgentă a unui dialog constructiv”.Reuniunea Consiliului de Securitate a fost convocată de Franţa şi prezidată de ministrul său de externe, Jean-Noel Barrot, care a făcut apel la o încetare generală a focului şi a denunţat atacul rusesc din 24 aprilie asupra Kievului, unul dintre cele mai grave de la începutul războiului, soldat cu 13 morţi şi aproximativ 90 de răniţi.Joyce Msuya, secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri umanitare, a luat de asemenea cuvântul, avertizând că „în timp ce negocierile bat pasul pe loc, costul uman al războiului creşte, cu atacuri neîncetate care ucid şi rănesc civili, inclusiv copii”.

Economie 2025-04-30 09:51:50

Dreapta şi extrema dreaptă au eşuat joi în tentativa de a obţine respingerea în cadrul unei comisii a Parlamentului European a unui text de lege ce vizează restaurarea ecosistemelor în UE, subiect ce stârneşte reacţii aprinse, informează AFP.

Economie 2023-06-15 17:15:26

Gafă cu adevărat nefericită a premierului britanic, înainte ca acesta să se deplaseze la New York, pentru a participa la Adunarea Generală a ONU, unde urma să pledeze pentru o încetare a focului între Israel și gruparea islamistă Hamas. Premierul britanic Keir Starmer a făcut marți o gafă nefericită, în cadrul unei conferințe de partid, când a vorbit despre eliberarea ostaticilor israelieni duși de militanții islamiști Hamas în Fâșia Gaza, la 7 octombrie 2023, scrie Politico.

Economie 2024-09-25 07:30:15

Un TIR care transporta un utilaj a lovit, marţi, un limitator de înălţime din metal, pe DN 6, în judeţul Olt, care s-a prăbușit peste o mașină în care erau trei persoane - bunică, fiu și nepot.

Economie 2024-01-23 15:39:12

Ministrul german al apărării Boris Pistorius, care a susţinut ferm Ucraina în războiul cu Rusia, îşi va păstra portofoliul şi în viitorul guvern de la Berlin.

Economie 2025-05-05 12:01:02

USAID a contribuit la finanţarea presei independente în Europa de Est, iar acum multe instituţii de presă sunt afectate de acţiunile lui Donald Trump împotriva agenţiei. Ungaria, Bosnia, Georgia se numără printre ţările cele mai afectate. Pierderea fondurilor afectează capacitatea mass-media din aceste ţări de a trage la răspundere puterea tentată de tendinţe autoritariste sau de corupţie, relatează Reuters, preluată de News.ro.

Economie 2025-02-14 09:22:13