• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-22 23:50:10
  • Sursa:
10 milioane de copii sufera de foamete in estul Africii din cauza secetei, considerata cea mai grava din ultimii 40 de ani Imagine

Numărul copiilor afectați de urmările secetei severe în Cornul Africii a crescut cu peste 40% în decurs de două luni, a atenţionat, luni, Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii, UNICEF. "Dacă nu vom acţiona acum, vom vedea o avalanşă de decese", avertizează directorul regional pentru Africa de est şi de sud.

În perioada februarie-aprilie, numărul de copii care se confruntă cu impactul secetei - inclusiv foametea acută, malnutriţia şi setea - a crescut de la 7,25 milioane la cel puţin 10 milioane, a subliniat UNICEF.

În aceste condiţii, agenţia ONU a revizuit apelul său de urgenţă de la 119 milioane de dolari la aproape 250 de milioane, apel ce reflectă nevoia în creştere în această regiune, notează dpa, citată de Agerpres.

Mai mult de 1,7 milioane de copii din Etiopia, Kenya şi Somalia au nevoie de tratament urgent pentru "malnutriţie severă acută", potrivit UNICEF. Dacă nu va ploua în următoarele săptămâni, cifra ar putea creşte la 2 milioane.

"Dacă nu vom acţiona acum, vom vedea o avalanşă de decese în rândul copiilor în următoarele săptămâni", a atenţionat Mohamed Fall, directorul regional al UNICEF pentru Africa de est şi de sud. "Foametea este chiar după colţ", a adăugat el.

Actuala secetă este considerată cea mai gravă din ultimii 40 de ani. Sute de mii de oameni au fost alungaţi din casele lor de această secetă, care a început în urmă cu trei ani. Potrivit UNICEF, oamenii sunt extrem de dependenţi de ajutoare umanitare.

Elon Musk a ajuns pentru vacanța de vară pe insula grecească Mykonos, iar zilele trecute a ieșit în larg cu iachtul, însoțit de un grup de prieteni. Un fotograf l-a surprins la bustul gol, iar acum internetul nu se mai oprește din vorbit despre aceste ipostaze inedite cu CEO-ului Tesla și SpaceX.

Economie 2022-07-22 12:05:38

Ministerul de Interne francez a anunţat, vineri, că a arestat un bărbat care pregătea un atentat pe stadionul Geoffroy-Guichard, din Saint-Etienne, în timpul turneului olimpic de fotbal.

Economie 2024-05-31 18:40:13

S-a ascuns într-un colț, după pat, în timp ce teroriștii Hamas îl căutau cu lanterna, în casă. Așa a reușit să supraviețuiască un tânăr dintr-unul dintre cătunele atacate de teroriști. 

Economie 2023-10-18 08:10:11

Kyra, o căteluşă din rasa pointer englez, a fost salvată duminică de pompierii giurgiuveni după ce a căzut într-o fântână dezafectată la o adâncime de 12 metri şi a rămas captivă acolo mai mult de 12 ore.

Economie 2023-08-20 17:50:26

Bani aruncați pe cămine culturale într-o localitate din Gorj. Deși există deja trei, care stau mai mult nefolosite, autoritățile locale au decis să mai construiască încă unul. Investiția în noul cămin lângă care va fi construită și o bibliotecă se ridică la aproximativ 5 milioane de lei.

Economie 2023-11-12 20:10:56

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a reacționat, miercuri, după ce autoritățile române au anunțat că într-adevăr au fost găsite fragmente dintr-o dronă rusească în județul Tulcea. „Gândiți-vă ce s-ar fi întâmplat dacă Putin ar fi reușit să pună piciorul cum trebuie în Ucraina”, a afirmat liderul de la Kiev, într-o intervenție online în cadrul summitului Inițiativei celor Trei Mări (I3M), care are loc la București.

Economie 2023-09-06 20:20:28

Ordonanța ieftinirii alimentelor de bază, acea listă cu 14 produse de bază care au deja prețuri mici, a fost adoptată de Guvern. Pe tot lanțul comercial, măsura este contestată și a primit critici inclusiv de la Consiliul Concurenței. Specialiștii au atras atenția că s-ar putea ajunge la penurie, dar și la scumpiri în cazul celorlalte produse, care nu sunt vizate de plafonarea adaosului comercial la 20%. Proprietarii magazinelor mici, de cartier, sunt îngroziți de ideea Guvernului și încearcă să găsească soluții ca să scape de faliment.

Economie 2023-07-01 08:00:55

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc marţi, începând cu ora 14.00, la Palatul Cotroceni. Membrii CSAT vor discuta despre criza energetică, dar și despre modernizarea armatei.

Economie 2022-10-24 15:29:19