Autorităţile spun veştile sunt bune totuşi pentru că scumpirea estimată pentru acest an conform calendarului era de 10%, însă datorită importurilor mai mici din Rusia şi a preţului mai scăzut din acest an, creşterea este şi ea mai mică.
Scumpirea se va resimţi odată cu sezonul rece de către persoanele care au centrală termică, întrucât, la un consum de 300 de metri cubi de gaz pe lună factura va creşte cu aproximativ 25 de lei.
Pe de altă parte, impactul ieftinirii curentului electric nu va fi la fel de mare. O reducere cu 2,6% înseamnă mai puţin de doi lei într-o factură medie de 80 de lei.
Tot de la 1 iulie, 30% din energia electrică va fi luată de pe bursă, ceea ce înseamnă că probabilitatea că preţurile să varieze de acum înainte este mult mai mare.
