• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-20 11:29:35
  • Sursa:
1.200 de porci de la o ferma din Salaj vor fi sacrificati din cauza pestei porcine africane Imagine

Aproximativ 1.200 de porci dintr-o fermă din judeţul Sălaj vor fi sacrificaţi după ce în exploataţia respectivă a fost confirmată prezenţa pestei porcine africane (PPA), informează Agerpres.

Instituţia Prefectului Sălaj precizează, miercuri, într-un comunicat de presă, că Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) a adoptat, marţi, o hotărâre privind adoptarea planului de măsuri pentru controlul bolii pesta porcină africană (PPA), confirmată într-o exploataţie comercială de suine din localitatea Popeni.

Potrivit planului de măsuri adoptat, începând cu data de 19 noiembrie s-a stabilit o zonă de protecţie în jurul focarului, cu o rază de trei kilometri, respectiv o zonă de supraveghere, cu o rază de 10 kilometri.

„În exploataţia în care a fost identificat focarul de PPA s-au luat o serie de măsuri, precum: plasarea exploataţiei sub supraveghere; inventarierea animalelor existente în exploataţie; întocmirea anchetei epidemiologice cu stabilirea posibilei surse de infecţie; sacrificarea animalelor din exploataţie (circa 1.200 de exemplare); distrugerea carcaselor, cadavrelor şi a altor materiale posibil contaminate prin îngropare şi dezinfecţia în totalitate a exploataţiei”, se arată în comunicatul de presă.

De asemenea, o comisie de specialitate va stabili valoarea de despăgubire a porcilor sacrificaţi din exploataţie.

Circa 300 de agricultori francezi şi spanioli au blocat joi cu tractoarele punctul rutier de taxare Biriatou la frontiera dintre Franţa şi Spania, unde au transmis un "ultimatum" către UE şi instituţiile comunitare, în special Comisia Europeană, cerând de la 1 iunie scutirea completă de taxe a combustibilului şi energiei folosite în producţia agricolă, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2024-03-07 20:37:57

O companie britanică a introdus un serviciu de zbor exclusivist pentru clienții care vor să călătorească cu animalele de companie. Acest lucru este posibil pe ruta Dubai – Londra, iar costul e de 8.166 de lire sterline, scrie The Guardian.

Economie 2023-09-30 14:34:17

Directoarea liceului din Turda, care i-a permis unui fost interlop să ajungă la catedră, a fost demisă. Măsura vine după 2 săptămâni după izbucnirea scandalului.

Economie 2022-12-06 11:52:47

Guvernul francez a  decis impunerea de restricții de circulație în întreaga țară și dat ordin Jandarmeriei să scoată mașinile blindate pe străzi în încercarea de stopa valul de revolte care a cuprins Franța. În acest context, ministrul de interne a anunțat mobilizarea a 45.000 de polițiști pe străzi, cu scopul de a contracara revoltele. De asemenea, Snapchat și TikTok, rețele sociale acuzate că au contribuit la creșterea violențelor, vor trebui să elimine conținutul sensibil. Macron a mai spus că uciderea băiatului de 17 ani a fost instrumentalizată și a condamnat în cei mai duri termeni „exploatarea inadmisibilă a morții adolescentului”.

Economie 2023-07-01 01:54:08

Noul prim-ministru al Gabonului a declarat că țara sa ar trebui să organizeze noi alegeri în următorii doi ani, după lovitura de stat militară. Junta nu a stabilit încă agenda alegerilor, transmite BBC.

Economie 2023-09-09 08:00:25

Tribunalul Bucureşti a decis, marţi, prelungirea arestării preventive cu încă 30 de zile a fraţilor Andrew şi Tristan Tate în dosarul în care sunt cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol.

Economie 2023-02-21 17:57:31

PSD Gorj răspunde liderului PNL Gorj și, cu cele aproape 300 de adeziuni aprobate pe masă, confirmă că întreaga conducere a fostei organizații municipale PNL Târgu Jiu a trecut la PSD. Mihai Weber, liderul social-democraților gorjeni, susține că săptămânal organizația sa primește oameni. Totodată, acesta mai spune că liberalii gorjeni sunt nemulțumiți de "modul despotic" de a face politică al liderului PNL Gorj, care se consideră "jupânul" organizației și care are anumite "derapaje", pentru că nu poate să genereze o stare de normalitate în cadrul organizației.

Economie 2023-08-18 13:24:06

Poliţiştii din Cluj au deschis dosar penal, după ce la o secţie de votare au fost descoperiți mai mulţi saci cu buletine de vot pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale care aveau sigiliile rupte.

Economie 2024-11-30 14:26:19