Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 și posibil candidat al PSD la Primăria Capitalei, își pregătește deja campania. Cu sloganul „Hai că se poate!”, acesta susține că are sprijinul total al Gabrielei Firea, care fusese vehiculată pentru o eventuală candidatură din partea social-democraților.
Uraganul Melissa a crescut în intensitate până la categoria a 5-a, maximă, ameninţând Jamaica, pe parcursul zilei şi al nopţii, cu vânturi distructive, valuri de furtună şi inundaţii catastrofale, a anunţat luni Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite.
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei tentative de fraudă prin apeluri false în numele unor instituţii sau autorităţi. Autorii acestui tip de înşelătorie digitală se folosesc de identitatea fostului CERT-RO pentru a fura date personale şi financiare, potrivit DNSC.
Jurnalistul britanic Sami Hamdi a fost reținut duminică dimineață de autoritățile americane pentru imigrație (ICE) pe aeroportul internațional din San Francisco, iar Consiliul pentru Relații Americano-Islamice (CAIR) spune că acțiunea reprezintă represalii pentru criticile pe care comentatorul politic musulman le-a adus Israelului în timpul turneului din SUA, potrivit The Guardian.
Traficul de droguri transformă Belgia într-un stat narco, iar statul de drept este amenințat, a scris un judecător din Anvers într-o scrisoare anonimă publicată luni, în care solicita ajutor urgent din partea guvernului federal, transmite Politico.
Clinica privată din Constanța, unde o femeie a murit la scurt timp după naștere, este condusă de doi medici cu putere și conexiuni politice. Maternitatea unde neregulile grave erau mușamalizate, cu complicitatea autorităților, a fost mai mult o mașinărie de făcut bani decât spital. O moașă care a lucrat acolo poveștește cum, în loc de respectarea protocoalelor medicale, medicilor li se cerea „creativitate”. Asta în timp ce acționarii aveau legături cu politicieni locali pe care îi onorau prin evenimente publice organizate cu susținerea spitalului. Urmăriți o anchetă realizată de Pacient în România și Digi24.ro.
Preşedintele american Donald Trump a catalogat, luni, drept „nepotrivit” anunţul omologului său rus Vladimir Putin privind un test reuşit al rachetei de croazieră ruse cu propulsie nucleară de tip Burevestnik.