Tehnologie (183360)

Tehnologie, inovatie si impactul lor real.

Medic ucis si incendiat in Capitala: menajera victimei, retinuta dupa cinci zile. Noi detalii din ancheta

Principalul suspect în cazul medicului ucis și incendiat în locuința sa din Capitală a fost reținut după cinci zile de la crimă. Este vorba despre menajera bărbatului, o femeie în vârstă de 39 de ani care, potrivit unor surse din anchetă, citate de News.ro, ar fi recunoscut fapta, însă susține că a acționat în legitimă apărare. Procurorii au pus în mișcare acțiunea penală pentru omor, distrugere și furt calificat și au cerut arestarea preventivă.

Iranul anunta ca si-a formulat raspunsul la propunerile de incetare a focului: „Nu ar trebui interpretat ca un semn de compromis”

Iranul și-a formulat pozițiile și cererile ca răspuns la recentele propuneri de încetare a focului transmise prin intermediari, a declarat luni un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, adăugând că negocierile sunt „incompatibile cu ultimatumurile și amenințările de a comite crime de război”, relatează Reuters.

Meteorologii anunta vreme schimbatoare in urmatoarele doua saptamani. Prognoza pe regiuni pana pe 19 aprilie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza pentru următoarele două săptămâni, valabilă în perioada 6–19 aprilie, anunțând o evoluție variabilă a vremii în toate regiunile țării. După un început mai cald, temperaturile vor scădea semnificativ în prima săptămână, urmând ca apoi să crească treptat spre valori apropiate de normalul perioadei, în timp ce ploile vor fi mai frecvente în a doua parte a intervalului, în special în jurul mijlocului lunii aprilie.

Un deputat de la AUR a fost trimis in judecata pentru instigare publica, dupa o iesire pe fondul anularii alegerilor din 2024

Un deputat a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General, fiind acuzat de instigare publică, potrivit unui comunicat transmis luni, 6 aprilie, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit unor surse Digi24.ro, este vorba de Tiberiu Boșutar, deputat AUR. Acesta ar fi îndemnat, la o zi după anularea alegerilor din 2024,  la „revolte violente care să ducă la incendierea clădirilor instituțiilor publice”.

Trump a multumit Romaniei pentru invitatia la B9, insa nu va putea participa personal. Cine ar putea veni la Bucuresti din partea SUA

Donald Trump a răspuns invitației de a participa la Summitul B9 de la București, de pe 13 mai, mulțumind României, însă președintele SUA nu poate fi prezent personal la reuniune, au declarat surse diplomatice pentru Digi24.ro. Acestea au dezvăluit că este posibil ca în capitala României să ajungă secretarul de stat Marco Rubio, fiind discuții la nivel înalt în acest sens. Formatul B9 reunește statele de pe flancul estic al NATO (Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia) și are ca temă principală securitatea regională și sprijinul pentru Ucraina.

Boala descoperita adesea intamplator, la colonoscopie

Cancerul colorectal este o afecțiune în care tratamentul se construiește pe stadializare corectă și pe o strategie multidisciplinară, iar intervenția chirurgicală rămâne, în multe cazuri, componenta centrală cu intenție curativă. Diferențele dintre localizări și particularitățile fiecărui pacient influențează tipul de intervenție și pașii următori. Aflăm mai mult despre screeningul, diagnosticul și tratamentul pentru cancerul de colon de la Dr. Eduard Dănăilă, medic primar oncologie medicală și medicină internă.

Vandalism filmat si amendat cu mii de lei. Cum s-au dat singuri de gol doi tineri teribilisti din Oradea. „Mi se pare de prost gust”

Amenzi de mii de lei pentru cei care distrug sau desenează obiectivele stradale. La Oradea, polițiștii se folosesc de camerele de supraveghere video din oraș pentru a-i prinde pe vandali. Recent, doi tineri care au distrus o cameră video stradală au fost dați de gol tocmai de imaginile surprinse de aceasta. Au fost identificați și riscă amenzi de până la 6.000 de lei fiecare.