Sport (183360)

Rezultate, analize si momentele zilei din sport.

SUA sunt „stupide” ca acorda cetatenia prin nastere, spune Trump, care a asistat la sedinta in care Curtea Suprema judeca chestiunea

În prezenţa preşedintelui Donald Trump, judecătorii Curţii Supreme a SUA şi-au exprimat miercuri scepticismul cu privire la legalitatea directivei sale de a restricţiona cetăţenia ca drept prin naştere în SUA, parte a abordării sale dure în materie de imigraţie, care ar răsturna interpretarea de lungă durată a unei prevederi constituţionale esenţiale, relatează Reuters.

„Cea mai complicata operatiune speciala din istorie”. Armata SUA i-a prezentat lui Trump un plan pentru confiscarea uraniului din Iran

Armata americană i-a prezentat președintelui Donald Trump un plan pentru confiscarea a aproape 450 de kilograme de uraniu puternic îmbogățit din Iran, care ar implica transportul aerian al echipamentelor de excavare și construirea unei piste de aterizare pentru ca avioanele de marfă să poată scoate materialul radioactiv din țară, potrivit a două persoane familiarizate cu acest subiect, relatează Washington Post.

„Nu este razboiul nostru”. Starmer exclude implicarea in razboiul cu Iranul si avertizeaza asupra unei „furtuni” economice

Premierul britanic Keir Starmer a exclus implicarea Regatului Unit în războiul SUA și Israel împotriva Iranului, afirmând că „nu este în interesul național”, și a avertizat asupra unei „furtuni” economice generate de conflict. În același timp, liderul de la Londra a anunțat planuri pentru formarea unei coaliții internaționale care să contribuie la redeschiderea Strâmtorii Ormuz, rută-cheie pentru transportul de petrol, scrie Kyiv Post.

Ministerul Culturii a anuntat castigatorul concursului de management de la Teatrul National „I. L. Caragiale”

Ada Lupu Hausvater este câştigătoarea concursului de proiecte de management organizat pentru Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti, a anunţat miercuri seara Ministerul Culturii.„Procesul de selecţie pentru acest mandat s-a încheiat după parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de regulament, fără a fi înregistrate contestaţii. În urma evaluării proiectelor de management şi a punctajelor obţinute, aceasta a fost desemnată să conducă instituţia pentru următorii cinci ani. Finalizarea concursului marchează încheierea unei proceduri desfăşurate în condiţii de transparenţă şi rigoare administrativă, dar şi începutul unei noi etape pentru Teatrul Naţional Bucureşti, o instituţie de referinţă a culturii române, cu un rol esenţial în dezvoltarea şi susţinerea artei teatrale”, a precizat Ministerul Culturii, într-o postare pe pagina sa de Facebook.Conform sursei citate, conducerea unei asemenea instituţii presupune responsabilitate, continuitate şi capacitatea de a gestiona, cu echilibru, atât dimensiunea artistică, cât şi pe cea managerială, în acord cu aşteptările publicului şi ale mediului cultural.„Le mulţumim tuturor celor implicaţi în acest proces - candidaţi, membri ai comisiei şi observatori - pentru profesionalismul şi seriozitatea demonstrate pe parcursul întregii proceduri. Îi dorim doamnei Ada Lupu Hausvater mult succes în acest nou rol şi inspiraţie în a duce mai departe povestea uneia dintre cele mai importante scene ale teatrului românesc”, a transmis Ministerul Culturii.

Haos in traficul din Wuhan, dupa o „defectiune de sistem” al unui serviciu de robotaxi. Ingrijorari privind vehiculele autonome

O „defecțiune de sistem” a provocat o întrerupere a serviciului de robotaxi în orașul Wuhan din centrul Chinei. Incidentul a afectat mai multe vehicule operate de Apollo Go, divizia Baidu, a declarat miercuri poliția locală, reaprinzând îngrijorările legate de siguranța acestui serviciu în plină expansiune, transmite Reuters. 

Sindicalistii din Educatie acuza blocarea platilor stabilite de instante. Ministerul invoca prevederile legale

Federaţiile sindicale din Educaţie acuză Ministerul Educaţiei că blochează plata unor drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, susţinând că sumele aferente lunii aprilie sunt amânate în cazurile în care depăşesc 10.000 de lei. Reprezentanţii angajaţilor din învăţământ afirmă că măsura nu are temei legal şi contravine deciziilor instanţelor, în timp ce ministerul susţine că plăţile se fac eşalonat, în baza prevederilor legale în vigoare.

Sindicalistii din Educatie acuza blocarea platilor stabilite de instante: sumele peste 10.000 de lei, amanate

Federaţiile sindicale din Educaţie acuză Ministerul Educaţiei că blochează plata unor drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, susţinând că sumele aferente lunii aprilie sunt amânate în cazurile în care depăşesc 10.000 de lei. Reprezentanţii angajaţilor din învăţământ afirmă că măsura nu are temei legal şi contravine deciziilor instanţelor.